Cauta ceea ce Esti

“Î: Ce ne face să fim serioşi?
M: Compasiunea stă la baza seriozităţii. Compasiunea faţă de tine însuţi şi faţă de alţii, născută din suferinţă, din a ta şi din a altora.
Î: Trebuie oare să sufăr pentru a fi serios?
M: Nu-i nevoie, dacă eşti sensibil şi dacă, la fel ca Buddha, reacţionezi la amărăciunile altora. Dar dacă eşti fără inimă şi nemilos, propria ta suferinţă te va face să pui întrebările inevitabile.
Î: Eu constat că sufăr, dar nu îndeajuns. Viaţa este dezagreabilă, dar suportabilă. Micile mele plăceri compensează micile mele dureri şi, în ansamblu, o duc mai bine decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc. Eu ştiu condiţia mea care este precară şi că în orice clipă pot fi înghiţit de o calamitate. Trebuie oare să aştept ca o criză să mă pună pe calea adevărului?
M: Din clipa în care ai perceput fragilitatea condiţiei tale, eşti deja trezit. Acum caută să rămâi treaz, acordă atenţie, investighează, examinează şi descoperă greşelile pe care le comite mintea ta şi corpul tău, şi renunţă la ele.
Î: Tu nu mai ai dorinţe şi frici?
M: Destinul meu a fost să mă nasc un om simplu, un om de rând, un umil comerciant, cu puţină educaţie formală. Viaţa mea a fost cât se poate de obişnuită, cu dorinţe şi frici obişnuite. Când, prin credinţa avută în maestrul meu şi dând ascultare cuvintelor lui, am realizat adevărata mea
fiinţă, am lăsat în urmă natura mea umană să se îngrijească de ea însăşi, până când soarta îi va fi pecetluită.
Î: Tu nu te temi de moarte?
M: Eu sunt deja mort.
Î: În ce sens?
M: Eu sunt de două ori mort. Sunt mort nu numai pentru corpul meu, ci şi pentru mintea mea.
Î: Păi, nu arăţi mort deloc.
M: Tu eşti cel care o spui! Tu pari să îmi cunoşti starea mai bine decât o cunosc eu!
Î: îmi pare rău. Dar pur şi simplu nu înţeleg. Tu zici ca eşti fără de trup şi fără de minte, în vreme ce eu te văd plin de vitalitate şi capabil să te exprimi clar şi precis.
M: Nu spune: „toţi sunt conştienţi”. Spune: „există conştiinţă” – în care totul apare şi dispare. Minţile noastre sunt doar valuri pe suprafaţa oceanului conştiinţei. Ca valuri, ele vin şi se duc. Ca ocean, ele sunt infinite şi eterne. Cunoaşte-te pe tine însuţi ca fiind oceanul fiinţei, matca întregii existenţe. Toate astea sunt, desigur, metafore; realitatea este dincolo de orice descriere. Tu nu poţi s-o cunoşti decât fiind realitatea însăşi.
Î: Căutarea acesteia merită oare osteneala?
M: Fără ea totul este osteneală. Dacă vrei să trăieşti sănătos, dacă vrei să fii creativ şi fericit şi să ai infinite bogăţii de împărtăşit, caută ceea ce eşti. În timp ce mintea este centrată în corp iar conştiinţa este centrată în minte, Conştienţa este liberă. Corpul are imboldurile lui, iar mintea durerile şi plăcerile ei. Conştienţa este neataşată şi neclintită. Ea este limpede, tăcută, paşnică, ageră şi netemătoare, fără dorinţă şi fără frică. Meditează asupra ei ca fiind fiinţa ta autentică, încearcă să fii ea în viaţa ta zilnică, şi atunci o vei realiza în toată plenitudinea ei. Mintea este interesată de ceea ce se întâmplă, pe când Conştienţa este interesată de mintea însăşi. Copilul urmăreşte jucăria, dar mama priveşte copilul, nu jucăria. Privind neobosit, eu am devenit cu totul gol şi odată cu starea aceea de gol totul s-a întors la mine cu excepţia minţii. Am descoperit că mi-am pierdut mintea în mod iremediabil.
Î: In clipa aceasta, când ne vorbeşti, eşti inconştient?
M: Nu sunt nici conştient , nici inconştient, eu sunt dincolo de minte şi de diversele ei stări şi condiţii. Distincţiile sunt create de minte şi se aplică numai minţii. Eu sunt însăşi Conştiinţa pură, Conştienţa neîntreruptă faţă de tot ceea ce este. Eu sunt într-o stare mult mai reală decât a ta. Eu nu sunt tulburat de distincţiile şi de separaţiile care alcătuiesc o persoană. Atâta timp cât corpul durează, el are, ca oricare altul, nevoile lui, însă procesul meu mental a luat sfârşit.
Î: Insă tu te comporţi ca o persoană care gândeşte.
M: De ce nu? însă gândirea mea, ca şi digestia mea, este inconştientă şi practică.
Î: Dacă gândirea ta este într-adevăr inconştientă, cum de ştiu că este corectă?
M: Nu există dorinţă şi nici frică care să o zădărnicească. Ce ar putea să o facă incorectă? Odată ce mă cunosc pe mine însumi şi ceea ce reprezint, nu mai am nevoie să mă supraveghez tot timpul. Când ştii că ceasul tău arată timpul corect, tu nu mai şovăi de fiecare dată când ÎI consulţi.
Î: În clipa asta chiar, cine vorbeşte dacă nu mintea?
M: Cel care aude întrebarea, răspunde la ea.
Î: Dar cine este el?
M: Nu cine, ci ce? Eu nu sunt o persoană în sensul pe care îl dai tu cuvântului, cu toate că eu pot să par o persoană-pentru tine. Eu sunt acel ocean infinit de conştiinţă în care se întâmplă totul. Eu sunt de asemenea dincolo de întreaga existenţă şi cunoaştere, beatitudinea pură a existenţei.Nu este nimic de care să mă simt separat, prin urmare eu sunt totul. Eu nu sunt nici un lucru, eu nu sunt nimic. Aceeaşi putere care face focul să ardă şi apa să curgă, care face seminţele să încolţească şi copacii să crească, mă face pe mine să răspund la întrebările tale. În mine nu este nimic personal, cu toate că limbajul şi stilul ar putea să pară personale. O persoană este un tipar prestabilit de dorinţe şi gânduri şi de acţiuni care decurg din ele; nu există un astfel de tipar în cazul meu. Nu există nimic pe care să-l doresc sau de care să mă tem – cum ar putea să existe vreun tipar?
Î: Cu siguranţă, tu vei muri.
M: Viaţa va scăpa, corpul va muri, dar asta nu mă va afecta câtuşi de puţin. Dincolo de  spaţiu şi de timp sunt eu, fără cauză, fără a cauza, şi cu toate acestea eu sunt chiar matricea existenţei.
Î: Imi este permis să întreb cum ai ajuns la condiţia ta prezentă?
M: Învăţătorul meu mi-a spus să mă ţin de simţământul „eu sunt” cu tenacitate şi să nu mă depărtez de el nici măcar o clipă. Am făcut tot ce s-a putut ca să-i urmez sfaturile şi întrun timp relativ scurt am realizat în mine însumi adevărul învăţăturii sale. Tot ce am făcut a fost să-mi amintesc în mod constant învăţătura sa, chipul său, cuvintele sale. Aceasta a cauzat sfârşitul minţii. În nemişcarea minţii eu m-am văzut aşa cum sunt – eliberat.
M: Lumea-i doar un spectacol strălucitor şi gol. Ea este, şi totuşi nu-i. Este acolo atâta timp cât vreau să o văd şi să iau parte la ea. Atunci când încetează să-mi pese, ea se dizolvă. Ea nu are nici o cauză şi nu serveşte nici unui scop. Lumea se întâmplă pur şi simplu atunci când suntem distraţi, neatenţi. Ea pare să fie exact aşa cum se înfăţişează, dar ea nu are nici adâncime nici înţeles. Numai spectatorul este real, numeşte-l Sinele sau Atma. Pentru Sine lumea nu-i decât un spectacol plin de culoare, de care el se bucură atâta timp cât durează şi pe care îl dă uitării de îndată ce se sfârşeşte. Tot ceea ce se întâmplă pe scenă îl face să tremure de groază sau să se tăvălească de râs; totuşi, el este tot timpul conştient că e doar un spectacol. Fără dorinţă sau frică, el se bucură de spectacol pe măsură ce acesta se întâmplă.

Întrebare: Persoana cufundată în lume are o viaţă plină de multe parfumuri. Ea râde şi plânge, iubeşte şi urăşte, doreşte şi se teme, suferă şi se bucură. Insă jnaninul, cel lipsit de dorinţă şi de frică, ce viaţă are el? Nu rămâne el însingurat şi gol în atitudinea sa distantă?

M: Starea sa nu este atât de dezolantă; ea are gustul beatitudinii nediluate, pure, fără cauză. El este fericit şi pe deplin conştient că fericirea este chiar natura sa şi că nu este nevoie ca el să facă ceva, sau să se străduiască să obţină ceva pentru a o asigura. Ea îl urmează, mai reală decât trupul, mai aproape decât mintea însăşi. Tu îţi închipui că fără cauză nu poate exista fericire. Pentru mine, fericirea care ar depinde de vreun lucru ar fi o cumplită nenorocire. Plăcerea şi durerea au cauze, pe când starea mea este a mea personală, totalmente fără cauza, indepedentă, inatacabilă.
Î: Ca o piesă pe scenă?
M: Piesa a fost scrisă, pregătită şi repetată. Lumea se revarsă pur şi simplu în existentă din nimic şi se întoarce în nimic.
Î: Şi totuşi, tu funcţionezi.
M: Când eşti ameţit, tu vezi lumea învârtindu-se în jurul tău. Obsedat de ideea de mijloace şi scop, de muncă şi rost, tu mă vezi funcţionând aparent. În realitate, eu doar privesc. Indiferent ce se face, se face pe scenă. Bucurie şi tristeţe, viaţă Şi moarte – toate sunt reale pentru omul aflat în sclavie; pentru mine, ele fac parte din spectacol, sunt tot atât de reale ca spectacolul însuşi. Se poate ca eu să percep lumea ca şi tine, dar tu crezi că faci parte din ea, pe când eu o văd ca pe o picătură irizată în vasta întindere a conştiinţei.
Î: Noi toţi îmbătrânim. Vârsta înaintată nu este plăcută – toate durerile şi chinurile, slăbiciunea şi sfârşitul care se aproprie. Cum se simte un jnanin ca om bătrân? Cum vede Sinele lui lăuntric propria sa bătrâneţe?
M: Pe măsură ce îmbătrâneşte, ei devine tot mai fericit şi mai paşnic, în cele din urmă, el se duce acasă. Asemenea unui călător care, apropiindu-se de destinaţia sa, îşi adună bagajele, el părăseşte trenul fără regret.
Î: Există, cu siguranţă, o contradicţie. Se spune că un jnanin este dincolo de orice schimbare. Fericirea sa nici nu creşte, nici nu descreşte. Cum poate el să devină mai fericit fiindcă devine mai bătrân, şi asta în ciuda slăbiciunii fizice?
M: Nu există nici o contradicţie. Mosorul destinului se apropie de capăt – mintea este fericită. Ceaţa existenţei trupeşti se ridică – povara trupului devine mai mică pe zi ce trece.
Î: Hai să presupunem că jnaninul este bolnav. A contractat o febră şi fiecare articulaţie îl doare şi îl arde. Care este starea minţii lui?
M: Fiecare senzaţie este contemplată într-o perfectă stare de linişte. Nu există nici o dorinţă pentru acea senzaţie, nici un refuz. Ea este aşa cum este şi jnaninul o priveşte cu un zâmbet de detaşare afectuoasă.

Î: Poate că el este detaşat de propria lui suferinţă, dar ea continuă să fie acolo.
M: Ea este acolo, dar asta nu contează. Indiferent de starea în care mă aflu, eu o văd ca pe o stare a minţii care trebuie acceptată aşa cum este.
Î: Durerea este durere. Tu o experimentezi la fel ca toata lumea?
M: Cel care experimentează corpul, experimentează durerile şi plăcerile lui. Eu nu sunt nici corpul, nici experimentatorul corpului.
Î: Să zicem că ai vârsta de douăzeci şi cinci de ani. Căsătoria ta a fost stabilită, celebrată şi împlinită, iar îndatoririle familiale te năpădesc din toate părţile. Cum te-ai simţi?
M: întocmai cum mă simt acum. Tu continui să spui că starea mea interioară este modelată de evenimente externe. Nu este deloc aşa. Indiferent de ceea ce se întâmplă, eu rămân. La rădăcina fiinţei mele este Conştienţa pură, un grăunte de lumină intensă. Acest grăunte de lumină, prin
însăşi natura sa, radiază şi creează imagini în spaţiu şi evenimente în timp – fără efort şi în mod spontan. Cât timp el este pur şi simplu conştient, nu există probleme. Dar când mintea discriminatoare ia fiinţă şi creează distincţii, se ivesc plăcerea şi durerea. În timpul somnului mintea este în suspensie, şi la fel sunt durerea şi plăcerea. Procesul creaţiei continuă, dar faptul nu este remarcat. Mintea este o formă de conştiinţă, iar
conştiinţa este un aspect al vieţii. Viaţa creează toate lucrurile, dar Supremul este dincolo de orice.
Î: Supremul este stăpânul, iar conştiinţa – servitorul său.
M: Stăpânul este în conştiinţă, nu dincolo de ea. În termeni de conştiinţă, Supremul este în acelaşi timp creaţia şi disoluţia, concretizarea şi abstractizarea, focarul şi universalul. De asemenea, el nu este nici una din toate astea. Cuvintele nu ajung acolo, nici mintea.
Î: Jnaninul pare să fie o fiinţă foarte singuratică, complet solitară.
M: EI este singur, dar el este totul. El nu este nici măcar o fiinţă. El este fiinţarea tuturor fiinţelor. Nici măcar asta. Nici un cuvânt nu se aplică. El este ceea ce este – pământul din care creşte totul.
Î: Ţie nu ţi-e frică de moarte?
M: Am să-ţi spun cum a murit gurul meu. După ce a anunţat ca sfârşitul îi era aproape, el a încetat să mai mănânce, dar fără sa-şi schimbe rutina vieţii zilnice. În a unsprezecea zi, la ora rugăciunii, în timp ce cânta şi bătea viguros din palme, el a murit subit! Chiar aşa, între două mişcări, ca o lumânare stinsă dintr-o suflare. Fiecare moare aşa cum trăieşte. Eu nu mă tem de moarte pentru că nu mie frică de viaţă. Eu trăiesc o viaţă fericită şi voi muri o moarte fericită. Nenorocirea este să fii născut, nu să mori. Totul depinde de cum priveşti.
Î: Nu poate fi dată nici o dovadă despre starea ta. Tot ce ştiu despre ea este ceea ce spui tu. Tot ce văd eu, este un om bătrân, foarte interesant.
M: Tu eşti bătrânul interesant, nu eu! Eu nu m-am născut niciodată. Cum aş putea să îmbătrânesc? Ceea ce par eu a fi pentru tine există numai în mintea ta. Eu nu sunt preocupat de asta.
Î: Chiar şi ca vis, tu eşti un vis cât se poate de neobişnuit.
M: Eu sunt un vis care te poate trezi. Vei avea dovada acestui fapt chiar în trezirea ta.
Î: Imaginează-ţi că ajunge la tine vestea că eu am murit. Cineva îţi spune: „îl cunoşteai pe cutare? Află că a murit”. Care ar fi reacţia ta?
M: Aş fi foarte fericit să te am înapoi acasă. Cu adevărat bucuros să te văd ieşit din această prostie.
Î: Care prostie?
M: De a gândi că te-ai născut şi că vei muri, că tu eşti un corp folosind o minte şi alte asemenea absurdităţi. În lumea mea nimeni nu se naşte şi nimeni nu moare. Unii oameni se duc într-o călătorie şi vin înapoi, unii nu pleacă niciodată. Dar în ce fel schimbă asta situaţia, de vreme ce ei
călătoresc pe tărâmuri de vis, fiecare cufundat în propriul său vis? Numai trezirea este importantă. Este suficient să recunoşti pe „eu sunt” ca realitate, şi de asemenea ca iubire.
Î: Lucrurile se petrec aşa cum vrei tu să se petreacă, ori tu vrei ca ele să se petreacă aşa cum se petrec?
M: Şi una, şi alta. Accept şi sunt acceptat. Eu sunt totul şi toate sunt „eu”. Fiind lumea, eu nu mă tem de lume. Fiind totul, de ce anume să mă tem? Apa nu se teme de apă, nici focul de foc. De asemenea, eu nu mă tem, deoarece nu sunt nimic care să poată experimenta frica, sau care să poată fi în pericol. Nu am formă, nici nume. Ataşamentul de un nume şi o formă e cel care dă naştere fricii. Eu nu sunt ataşat. Eu sunt nimicul, iar nimicul nu se teme de nici un lucru. Dimpotrivă, toate lucrurile se tem de Nimic, căci atunci când un lucru atinge Nimicul, el devine nimic. Nimicul este ca un puţ fără fund; tot ce cade în el, dispare.
I: Nu este Dumnezeu o persoană?
M: Cât timp îţi închipui că tu eşti o persoană, El este, de asemenea, o persoană. Atunci când eşti totul, tu îl vezi ca fiind totul.
Î: Pot eu să schimb faptele schimbându-mi atitudinea?
M: Atitudinea este faptul. Să luăm mânia. Pot să fiu furios, umblând prin cameră de la un capăt la altul; în acelaşi timp, eu sunt ceea ce sunt – un centru de înţelepciune şi iubire, un atom de existenţă pură. Totul se domoleşte, iar mintea se transformă treptat în tăcere.
Î: Cu toate acestea, şi tu eşti mânios uneori.
M: Pe cine să fiu mânios şi pentru ce? Mânia apare şi se dizolvă în clipa în care îmi amintesc de mine însumi. Totul este un joc de guna. Atunci când mă identific cu ele, sunt sclavul lor. Când stau separat, sunt stăpânul lor.
Î: Poţi influenţa lumea prin atitudinea ta? Separându-te de lume, pierzi orice speranţă de a o salva.
M: Cum ar putea fi astfel? Totul este eu însumi, nu pot eu să mă ajut pe mine însumi? Nu mă identific cu nimeni în particular, căci eu sunt totul – atât ceea ce este particular, individual, cât şi ceea ce este universal.
Î: Atunci poţi să mă ajuţi pe mine, persoana particulară?
M: Dar eu te ajut întotdeauna din interior. Sinele meu şi Sinele tău sunt una. Eu ştiu asta, dar tu nu. Asta-i toată deosebirea – şi ea nu poate să dureze.

Î: Şi cum ajuţi tu întreaga lume?
M: Gandhi este mort, totuşi mintea lui străbate pământul. Gândirea unui jnanin pătrunde umanitatea şi lucrează fără încetare pentru totdeauna. Fiind anonimă, provenind din interior, ea este mult mai puternică şi mai imperioasă. Iată cum se îmbunătăţeşte lumea – interiorul ajutând şi
binecuvântând exteriorul. După ce un jnanin moare, el nu mai este, în acelaşi sens în care un râu nu mai este atunci când trece în mare; numele, forma, nu mai sunt, dar apa rămâne şi devine una cu oceanul. Când un jnanin se uneşte cu mintea universală, toată bunătatea şi înţelepciunea Iui devin moştenirea umanităţii şi înalţă sufleteşte fiecare fiinţă umană. “

Nisargadatta Maharaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: