Stari de constiinta modificata, Samadhi Tanc

„Fiinţele umane sunt născute cu un impuls de a experimenta diverse stări de conştiinţă, altele decât cea normală din starea de veghe; de la vârste fragede, copiii se joacă cu astfel de tehnici care modifică conştiinţa. Asemenea experienţe sunt normale” Dr. Andrew Weil – Mintea naturală. Deşi acest impuls universal de a intra în stări modificate de conştiinţă este o sursă de distracţie şi de mare plăcere pentru copii, acesta nu este deloc un joc copilăresc. Weil îl vede ca fiind o experienţă evolutivă, reprezentând o „capacitate intrinsecă a sistemului nervos” şi concluzionează: „Este important să învăţăm să intrăm în mod deliberat şi conştient în alte stări de conştiinţă, deoarece asemenea experienţe reprezintă porţi deschise către folosirea sistemului nervos la capacitatea sa maximă, către folosirea potenţialului uman latent, precum şi către o funcţionare mai bună a sistemului nervos în stările normale de conştiinţă”. fragmente din cartea Samadhi tanc de Michael Hutchison

Această nevoie de a intra în stări modificate de conştiinţă nu este nici pe departe o dorinţă frivolă de a evada, ci este una dintre caracteristicile umane fundamentale, poate chiar acea caracteristică care a condus la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei.

Probabil că cea mai satisfăcătoare şi mai cunoscută metodă de modificare a  conştiinţei – o metodă pe care oamenii au dezvoltat-o în urma a milioane de ani de testare şi explorare  este aceea de a restricţiona funcţionarea unuia sau mai multor simţuri, adică trecerea lor într-o stare de deprivare senzorială. Plutirea în SAMADHI TANC se foloseşte de această deprivare senzorială pentru a aduce pe oricine realizează această experienţă într-o stare de modificare uşoară, plăcută controlabilă şi temporară a conştiinţei. Printre ideile propuse aici este şi aceea că modificarea conştiinţei în cadrul acestei experienţe este benefică, sănătoasă, educativă şi poate fi controlată, explorată şi folosită, astfel încât să producă schimbări benefice de atitudine, schimbări fiziologice şi de comportament care persistă şi după ce persoana părăseşte tancul.

Tancul de plutire este un instrument specific foarte valoros pentru îndepărtarea oricăror stimuli externi care ajung la simţurile noastre, poate cel mai bun mijloc de deprivare senzorială creat vreodată. Dar oamenii au folosit timp de milioane de ani instrumente şi tehnici variate, pentru acelaşi scop. Următoarele sunt doar câteva dintre cele mai des întâlnite:

Pregătirea pentru vânătoare. În societăţile primitive, precum aceea din care a evoluat şi propria noastră civilizaţie, înainte să iasă la vânătoare, bărbaţii se pregăteau, abţinându-se de la activităţi normale şi „purificându-se” prin post, tăcere, baie, expunere la aburi şi izolare, fie în vreun cort micuţ, fie singuri în vreun loc departe de viaţa comunităţii. Ei credeau că această restricţionare senzorială le îmbunătăţeşte abilităţile vânătoreşti; testele recente au demonstrat că perioade scurte de deprivare senzorială măresc acuitatea mirosului, a gustului, a vederii şi auzului, arătând astfel că strămoşii noştri vânători ştiau foarte bine ce fac.

Riturile de trecere. În orice societate premodernă, există o ceremonie importantă care marchează trecerea de la copilărie la acceptarea în societatea adultă. Aceste rituri de trecere deveneau şi mai puternice datorită încluderii în procedurile de pregătire a unor metode de deprivare senzorială. Unii tineri erau ţinuţi în colibe întunecoase timp de zile sau săptămâni, sau erau obligaţi să postească. În multe culturi, băieţii se aşteptau să fie trimişi singuri în sălbăticie perioade lungi de timp, până aveau să îşi câştige o anumită maturitate spirituală. Oricare ar fi metoda de deprivare senzorială folosită, ea avea efect, determinându-i pe tineri să fie mai deschişi către noi experienţe, către înţelepciune, către noi responsabilităţi, făcându-i mult mai sensibili şi mai conştienţi, astfel că experienţele prin care urmau să treacă să fie percepute mai intens, să fie spontane şi de neuitat.

Retragerea spirituală. În orice cultură, unele tipuri de deprivare senzorială au fost considerate esenţiale în antrenamentul conducătorilor spirituali. Şamanii, vracii, călugării, preoţii, guru-şii, fachirii, yoghinii, preotesele, mediumii, misticii şi alţi căutători spirituali trebuiau să treacă des prin perioade de tăcere totală, de post, de retragere în chilii, peşteri sau încăperi întunecate, retrageri în vârf de munte sau în deşerturi sau pe insule, unde izolarea putea fi combinată cu semnale senzoriale limitate sau monotone. La fel ca şi pustnicii din deşert sau „izolaţii”, aşa şi ermiţii, călugării şi aspiranţii la starea de iluminare au apelat întotdeauna la izolarea senzorială, oricare ar fi fost ea: în deşert, mănăstire sau peşteră; sau se apela la echivalentul mental al unei asemenea izolări, obţinută prin meditaţie restrictivă, prin concentrare şi tehnici de rugăciune – parte importană a tuturor stărilor mistice, transcendentale sau a revelaţiilor.

Practicile spirituale. Restricţionări similare ale atenţiei au fost înregistrate minuţios de alchimiştii medievali, în experienţele repetate la infinit de măcinare şi distilare a diverşilor compuşi chimici. Ştim acum că truda alchimiştilor de a transforma materia obişnuită în aur, descoperirea pietrei filozofale, este o descriere simbolică a intenţiei lor de a transforma conştiinţa obişnuită, prin diverse metode de deprivare senzorială, într-o conştiinţă înaltă, elevată, pură, spiritualizată, simbolizată prin aur.

Izolarea creativă. Numeroase experienţe profund estetice, momente de iluminare creatoare sau revelaţii au apărut în circumstanţe în care acţiunea stimulilor senzoriali a fost limitată într-un fel sau altul. Cu toţii am auzit poveşti despre artişti sau oameni de ştiinţă care au avut intuiţii creatoare sau revelaţii în retragerile lor la mansardă, în timp ce priveau fix în foc, sau în timp ce se plimbau pe plajă, cu toată atenţia absorbită în interior. De fapt, unul dintre elementele esenţiale ale oricărui gând creativ este concentrarea obţinută printr-o formă oarecare de limitare a stimulării senzoriale.

Izolarea involuntară. Există multe relatări fascinante despre oameni care au experimentat izolarea senzorială involuntară, adesea pe perioade lungi – exploratori polari pierduţi luni de zile printre gheţuri, navigatori solitari, supravieţuitori singuratici în urma scufundărilor de nave sau accidentelor de avion, prizonieri ţinuţi în puşcării, exploratori în deşert. Aproape toţi au vorbit despre un anume fel de transformare iluminatorie obţinută datorită privării senzoriale.

Izolarea pe canapea. Una dintre cele mai mari valori ale psihoterapiei tradiţionale derivă din efectul de deprivare senzorială: pacientul se aşează într-o poziţie relaxată (cu psihoterapeutul stând în spatele lui, de obicei tăcut); astfel, există foarte puţini stimuli vizuali sau auditivi care să-l distragă de la acea stare liber-asociativă, aproape de transă.

Renunţarea la tot. Locuitorii marilor oraşe consideră că este foarte important să ai un loc, undeva la malul mării sau o cabană în munţi. Poate unii strâmbă din nas, dar aceste refugii sunt privite ca necesităţi stringente. Supraîncărcarea senzorială a vieţii la oraş cere perioade de izolare, iar studiile clinice asupra stresului au concluzionat că retragerile temporare în locurile liniştite, în tăcere şi solitudine, la munte, în pădure, pe malul oceanului sau la ţară, sunt esenţiale pentru menţinerea sănătăţii fizice şi mentale.

Această listă a diferitelor forme de izolare senzorială pe care omenirea a considerat-o folositoare, esenţială, sau măcar plăcută, relaxantă, poate fi extinsă, incluzând şi somnul, jocurile, reveria, visul cu ochii deschişi, absorbirea în citit sau ascultarea muzicii, exerciţii repetitive cum ar fi alergarea, şi aşa mai departe. Dar ar trebui să fie deja clar că folosirea izolării senzoriale are o istorie lungă şi respectabilă şi că nu trebuie privită ca o evadare. Restricţionarea senzorială este o cale eficientă de a ne orienta către realitate, de a ne mări sensibilitatea către conştientizarea lumii aşa cum este ea.

S-a descoperit că stările modificate de conştiinţă au nişte caracteristici generale comune, printre care schimbarea modului de a gândi, schimbări în percepţia timpului, schimbări în perceperea imaginii corpului, perceperea inefabilului, sentimentul de reîntinerire, hipersugestibilitate, schimbări în exprimarea emoţională, eliberare temporară de sub controlul ego-ului. Aşa cum vom vedea mai departe, acestea sunt şi caracteristicile de bază ale experienţelor în tancul de plutire.

În SAMADHI TANC

Când oprim sau restricţionăm stimulii din mediul înconjurător, devenim mult mai conştienţi de acele lucruri care încă ne sunt accesibile. În acest caz, după ce am stins lumina, am înlăturat orice sunet, orice senzaţie tactilă, gravitaţia, alţi oameni şi orice mişcare, ceea ce ne-a rămas este fiinţa noastră: realitatea fizică a muşchilor noştri, a organelor interne, a creierului, precum şi realitatea non-fizică a gândurilor noastre, a emoţiilor, a intuiţilor, imaginilor mentale. Conştientizarea acestor realităţi este de o subtilitate şi de o intensitate care nu este posibilă atunci când simţurile noastre sunt orientate către exterior, răspunzând evenimentelor externe.

Această conştientizare intensă nu este vreo stare din alte lumi sau una care nu poate fi descrisă şi este de prea puţin folos în „lumea reală”. Oamenii de ştiinţă din mai multe domenii au adunat dovezi copleşitoare care atestă că, prin conştientizarea acută a proceselor lor interne, oamenii pot să-şi exerseze controlul conştient asupra acestora. De exemplu, experimentele au arătat că doar prin focalizarea atenţiei către interior, într-un anume mod, o persoană îşi poate întări sistemul imunitar, îşi poate reduce presiunea sângelui, îşi poate încetini bătăile inimii, îşi poate elibera sau inhiba producerea de hormoni, poate înlătura durerea, poate determina anumite părţi ale corpului să crească sau să se reducă, poate să modifice activitatea inimii, a muşchilor, a creierului şi a minţii.

Descoperirea că oamenii îşi pot controla propriile corpuri prin intensificarea semnalelor subtile interne a fost valorificată de cercetători, care au folosit tehnici de biofeedback, aceasta fiind cu siguranţă una dintre cele mai uluitoare dezvoltări ştiinţifice din ultimii 30 de ani. Folosind tehnicile de deprivare senzorială, yoghinii, călugării şi fachirii au realizat acele „miracole” ale autocontrolului timp de mii de ani, în pofida faptului că oamenii de ştiinţă occidentali declarau că astfel de fenomene nu pot avea loc. Să ne gândim doar la hinduşii care merg pe cărbuni încinşi, la tibetanii care, prin tehnici meditative îşi ridică temperatura corpului, astfel încât pot să stea în zăpadă şi să îşi usuce cearşafuri ude şi îngheţate aruncate pe ei, la yoghinii care au fost băgaţi în pământ în cutii timp de mai multe zile. „Secretul” acestora, precum şi a altor forme de autoreglare aproape miraculoasă este, de fapt, o conştientizare mărită a proceselor interne. Acest secret foarte folositor a fost atestat şi de cei suferinzi care au învăţat să devină conştienţi de procesele lor interne şi să vizualizeze eradicarea bolii din trupurile lor, reuşind să se vindece complet.

Ce se petrece în SAMADHI TANC este un paradox: prin restricţionarea senzorială, ne mărim conştientizarea senzorială; devenind orbi, învăţăm să vedem într-un mod nou şi foarte eficient; prin renunţare, prin abandon, câştigăm un control mai mare şi putere asupra noastră înşine şi, în ultimă instanţă, asupra lumii exterioare.

Plutirea în imponderabilitate

Postura noastră verticală este unică şi adesea amuzantă, dar ne oferă, fie că alergăm, mergem, stăm pe loc sau ne aşezăm, o arie limitată de contact între corpul nostru şi pământ, producând corpului mai mult stres decât a fost el conceput să suporte. Când mergem sau alergăm, de exemplu, toată presiunea gravitaţională a corpului, fiind îndreptată asupra pământului, este focalizată, la fiecare pas, într-un singur loc, creând o presiune de sute de kilograme pe centimetru pătrat. Chiar şi statul în picioare cu coloana dreaptă produce o presiune gravitaţională ce se exercită asupra tălpilor picioarelor şi asupra coloanei. Această focalizare dată de poziţia noastră verticală, a unor greutăţi foarte mari asupra unor porţiuni foarte mici ale corpului conduce la stresuri şi la probleme structurale în unele puncte slabe: genunchii şi încheieturile coapselor, şalele, gâtul, abdomenul. Inima trebuie să muncească din greu pentru a împinge sângele din partea inferioară în partea superioară a corpului, luptând contra gravitaţiei. Trupul nostru caută să compenseze forţa gravitaţiei prin adoptarea unor poziţii rigide, care au ca rezultat apariţia unor tensiuni musculare cronice în anumite puncte. Odată cu tensiunea, apare durerea  de şale, de gât, de cap  şi o gamă largă de probleme legate de tensiune, cum ar fi respiraţia superficială, presiunea sanguină, bolile cardiovasculare, ulcerele, astmul.

Gravitaţia este probabil cauza principală a problemelor de sănătate. Gravitaţia ne atacă chiar şi la nivel celular şi mulţi biologi şi gerontologi consideră că efectele distructive ale gravitaţiei joacă un rol important în pierderea capacitaţii celulelor de a se reproduce; astfel, gravitaţia poate fi văzută ca o cauză directă a îmbătrânirii şi morţii.

Cunoaştem cu toţii toate aceste aspecte ale gravitaţiei. Suntem mai puţin conştienţi însă de cât de insidios acţioneată gravitaţia asupra minţilor noastre. Cum în fiecare zi ne mişcăm, o mare parte din creier este ocupată în mod constant cu calcularea şi evaluarea gravitaţiei, ţinând seama de forţele de inerţie şi de acceleraţie, şi cu deciderea direcţiei în care să se mişte anumite părţi ale corpului nostru pentru a ne menţine poziţia verticală.

Dacă tensiunea legată de gravitaţie ne reduce sensibiliatea şi conştientizarea, atunci începe să fie evident de ce este benefică reducerea acestei tensiuni. Plutirea în tanc produce acest efect: datorită soluţiei saturate de apă cu săruri Epsom, corpul uman este perfect suspendat, plutind la suprafaţa apei. Picioarele, braţele, mâinile, coloana vertebrală, capul, sunt susţinute independent, adică nu există vreo tensiune care să lege componentele una de alta. Plutirea nu elimină gravitaţia, desigur, dar ea reuşeşte să micşoreze cantitatea de stimuli la o valoare minim posibilă.

Prin micşorarea tensiunii musculare gravitaţionale, devenim capabili să percepem sau să detectăm senzaţii mult mai fine, adică să intensificăm abilitatea noastră de a percepe. Dar mai sunt şi ale beneficii. Deoarece acum aparatul nostru locomotor nu mai este solicitat în mod constant împotriva gravitaţiei şi fiecare muşchi se poate relaxa mult mai mult decât s-ar fi putut relaxa vreodată  în condiţii normale de viaţă, putem deveni acum conştienţi de noduri şi de puncte fierbinţi de tensiune musculară şi de solicitare osoasă. Nemaifiind camuflate de fundalul normal de tensiune musculară, aceste noduri pot fi localizate cu precizie, diminuate şi chiar eliminate, rezultând o stare euforică de eliberare de tensiunea pe care psihiatrul Wilhelm Reich a numit-o „armura corporală”. Eliberarea de gravitaţie permite şi sângelui să circule mai liber şi mai complet, ajungând şi în porţiuni ale corpului care s-ar putea să fie bolnave din cauza constricţiilor cardiovasculare, permiţând astfel inimii să acţioneze mai eficient cu mai puţin efort.

Unul dintre efectele obişnuite ale experienţei de plutire este sentimentul de întoarcere acasă, într-un loc familiar. Unii au explicat aceasta ca pe o experienţă de reîntoarcere în uter. Euforia care se poate simţi în tanc este impregnată în genele noastre, este ceva ce am ştiut dintotdeauna, după care am tânjit întotdeauna: eliberarea de gravitaţie, evadarea din corp şi contopirea cu esenţa noastră ultimă care este divină.

sursa http://www.yogaesoteric.net

unde in Bucuresti? La centrul Satya, nu am experimentat dar ma gandeam…!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: