Cuvintele lui Buddha

 

ALEGERILE

Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
Cuvântează sau acţionează cu o minte impură
Şi necazurile te vor urma,
Asemenea roţii ce urmează carul tras de vită.

Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
Cuvântează sau acţionează cu o minte pură
Iar fericirea te va urma,
Asemenea umbrei tale, de neclintit.

„Priviţi cum m-a insultat şi m-a lovit,
Cum m-a trântit şi jefuit!”
Trăieşte cu astfel de gânduri ş vei trăi în ură.

„Priviţi cum m-a insultat şi m-a lovit,
Cum m-a trântit şi jefuit!”
Abandonează asemenea gânduri şi vei trăi în dragoste.

În această lume,
Niciodată ura nu a risipit ura.
Doar dragostea risipeşte ura.
Aceasta este Legea,
De când lumea şi inepuizabilă.
Şi tu vei merge pe lumea cealaltă,
Ştiind asta, cum ai mai putea fi răutăcios?

Cât de uşor răstoarnă vântul un copăcel firav.
Caută fericirea în simţuri,
Răsfaţă-te cu mâncare şi somn,
Şi astfel, vei fi şi tu dezrădăcinat.

Vântul nu poate răsturna un munte.
Tentaţia nu-l poate atinge pe cel treaz, puternic şi umil,
Pe cel stăpân pe sine şi păzitor al Legii.

Dacă gândurile unui om sunt tulburi,
Dacă este nepăsător şi plin de minciună,
Cum ar putea el îmbrăca roba galbenă?

Oricine este stăpân pe propria-i natură,
Luminoasă, curată şi adevărată,
Acela într-adevăr poate purta roba galbenă.

Confundând falsitatea cu adevărul
Şi adevărul cu falsitatea,
Pierzi din vedere inima
Şi te umpli de dorinţă.

Vezi ceea ce este fals ca fiind fals
Şi ceea ce este adevărat ca fiind adevărat.
Întoarce-ţi privirea către inima,
Urmează-ţi propria natură.

O minte necugetată este un acoperiş sărac.
Pasiunea, asemenea ploii, inundă casa.
Dar dacă acoperişul este solid, există un adăpost.

Oricine urmează gândurile impure,
Suferă în viaţa asta şi în cea ce va veni.
În ambele lumi el suferă
Şi cu atât mai mult
Când vede greşeala făcută.

Dar oricine urmează Legea,
Se bucură aici şi dincolo.
În ambele lumi el se bucură
Şi cu atât mai mult
Când vede binele făcut.

Căci mare este răsplata în această lume,
Şi cu atât mai mare în cea va să vină.

Oricât de multe cuvinte sfinte citeşti,
Oricât de multe rosteşti,
Unde este binele,
Dacă nu acţionezi conform lor?

Eşti tu un păstor
Ce doar numără oile altuia,
Niciodată intrând pe Cale?

Citeşte câte cuvinte doreşti
Şi nu vorbi prea mult.
Dar acţionează conform Legii.

Renunţă la vechile obiceiuri—
Pasiune, duşmănie, prostie.
Cunoaşte adevărul şi găseşte pacea!
Intră pe Cale!

 

VEGHEA

Atenţia mereu trează este calea către viaţă.
Prostul doarme
Ca şi cum ar fi deja mort,
Dar Maestrul este treaz
Şi trăieşte etern.

El veghează.
El este curat, senin.

Cât de fericit este El!
Pentru că El ştie că a veghea înseamnă viaţă.
Cât de fericit este,
Urmând calea celor treji!

Cu multă perseverenţă
El meditează, căutând
Libertatea şi fericirea.

Stai treaz, gândeşte, veghează.
Lucrează cu grijă şi atenţie.
Rămâi pe cale
Şi lumina va creşte în tine.

Prin veghe şi muncă
Maestrul îşi creează pentru sine o insulă,
Pe care potopul n-o poate distruge.

Prostul este fără grijă.
Dar Maestrul îşi menţine vigilenţa trează.
Aceasta este cea mai preţioasă comoară.

El niciodată nu cedează dorinţei.
El meditează.
Şi în puterea propriei hotărâri
Descoperă adevărata fericire.

El înfrânge dorinţa—
Şi din turnul înţelepciunii
Priveşte în jos fără patimă
Asupra mulţimii îndurerate.
Din vârful muntelui
Priveşte jos către acei
Ce trăiesc la nivelul pământului.

Vigilent printre cei fără minte,
Treaz în timp ce alţii visează,
Iute asemenea unui cal de curse
Maestrul goneşte ca vântul prin viaţă.

Datorită atenţiei mereu treze
Indra a devenit regele zeilor.
Cât de minunat este să veghezi,
Ce nesăbuire să dormi.

Cerşetorul ce-şi păzeşte mintea
Şi se teme de capriciile gândurilor proprii,
Arde complet orice înlănţuire
Cu focul vigilenţei.

Cerşetorul ce-şi păzeşte mintea
Şi se teme de propria-i confuzie,
Nu poate cade.
El a găsit drumul spre pace.

 

MINTEA

Asemenea făurarului ce-şi îndreaptă
Săgeţile, cioplindu-le cu grijă,
Maestrul îşi dirijează
Gândurile hoinare.

Asemenea unui peşte afară din apă,
Eşuat pe ţărm,
Gândurile se zvârcolesc şi freamătă.
Cum s-ar putea ele scutura de dorinţă?

Ele tremură, sunt instabile,
Rătăcesc după cum vor.
Este bine a le controla,
Iar a le stăpâni aduce fericirea.

Dar cât de subtile sunt,
Cât de evazive!
Este necesar a le calma,
Şi dominându-le a găsi fericirea.

Cu uşurinţă
Maestrul îşi potoleşte gândurile.
El pune capăt rătăcirii lor.
Stând în grota inimii,
Găseşte fericirea.

Cum poate o minte agitată
Să înţeleagă Calea?
Dacă un om este tulburat,
Cunoaşterea nu-l va umple niciodată.

O minte calmă,
Nu mai caută să cântărească
Ce este drept şi ce nu,
O minte dincolo de orice opinie,
Veghează şi înţelege.

Cunoaşte că trupul este un vas de sticlă fragil,
Şi fortifică-ţi mintea!
În orice încercare
Lasă înţelepciunea să lupte pentru tine,
Să apere ceea ce ai câştigat.

Curând corpul este lepădat.
Ce va mai simţi el?
Un buştean nefolositor, întins pe pământ.
Ce va mai şti el?

Cel mai rău duşman al tău nu-ţi poate dăuna
La fel de mult ca propriile-ţi gânduri, ne păzite.

Dar odată stăpânite,
Nimeni nu te poate ajuta la fel de mult,
Nici măcar tatăl sau mama ta.

 

FLORILE

Cine va cuceri această lume
Şi lumea morţii cu toţi zeii ei?
Cine va descoperi
Strălucitoarea cale a Legii?

Tu o vei face, asemenea omului
Ce caută flori,
Găseşte-o pe cea mai frumoasă,
Cea mai rară!

Înţelege ca trupul
Este doar spuma unui val,
Umbra unei umbre.
Frânge săgeţile înflorate ale dorinţei
Şi apoi, nevăzut,
Scapă de regele morţii.
Şi mergi mai departe.

Moartea ajunge din urmă omul
Ce culege flori
Cu o minte tulburată şi simţuri însetate,
Căutând în zadar fericirea
În plăcerile lumii.
Moartea îl duce cu ea,
Asemenea şuvoiului ce răpeşte satul adormit.

Moartea îl biruie,
Când cu o minte tulburată şi simţuri însetate
Culege flori.
El niciodată nu va fi satisfăcut
De plăcerile acestei lumi.

Albina adună nectarul din floare
Fără a-i denatura frumuseţea sau parfumul.
Aşa că lasă-L pe Maestru să stea, sau să umble.
Priveşte la propriile-ţi greşeli,
La ce-ai făcut sau ai lăsat nefăcut.
Treci cu vederea greşelile celorlalţi.

Asemenea unei flori gingaşe,
Strălucitoare dar fără miros,
Sunt cuvintele delicate dar goale,
Ale celui care nu făptuieşte după cum vorbeşte.

Asemenea unei flori gingaşe,
Strălucitoare şi înmiresmată,
Sunt cuvintele delicate şi pline de adevăr
Ale celui care făptuieşte după cum vorbeşte.

Asemenea ghirlandelor împletite dintr-o mulţime de flori,
Împodobeşte-ţi viaţa cu multe fapte bune!

Parfumul lemnului de santal,
De bujor sau iasomie,
Nu poate călători împotriva vântului.

Dar mireasma virtuţii
Călătoreşte chiar şi împotriva vântului,
Până la capătul lumii.

Cu mult mai presus
Este parfumul virtuţii,
Decât cel a lemnului de santal, bujor,
Al lotusului albastru, sau iasomiei!

Mireasma lemnului de santal şi bujor
Nu se propagă prea departe.
Pe când cea a virtuţii
Se înalţă până la ceruri.

Dorinţa niciodată nu-şi va încrucişa calea
Cu cea a oamenilor virtuoşi şi vigilenţi.
Propria lor strălucire îi menţine liberi.

Cât de gingaş creşte lotusul
În gunoiul de la marginea drumului.
Mireasma lui pură încântă inima.

Urmează-L pe cel Treaz
Şi între cei orbi
Lumina înţelepciunii tale
Va străluci eclipsându-i, complet.

 

NESĂBUITUL

Cât de lungă este noaptea pentru cel ce veghează,
Cât de lung este drumul pentru călătorul ostenit,
Cât de lungă este rătăcirea prin nenumăratele vieţi
A nesăbuitului ce ratează intrarea pe Cale.

Dacă drumeţul nu poate găsi
Un Maestru sau un prieten care să-l însoţească,
Mai bine să călătorească singur
Decât să aibă compania unui nesăbuit.

„Copii mei, averea mea!”
Astfel se tânguie nesăbuitul.
Dar cum ar avea el copii sau avere?
El nu este nici măcar propriul său stăpân.

Nătângul ce ştie că este nătâng
Este mult mai înţelept.
Prostul ce crede că este deştept
Este cu adevărat prost.

Poate lingura gusta supa?
Un prost poate trăi întreaga viaţă
În compania unui Maestru
Şi tot ratează Calea.

Limba gustă supa.
Dacă eşti vigilent în prezenţa unui Maestru
Acesta într-o clipă îţi va arăta Calea.

Prostul este propriul său duşman.
Răul pe care-l face este propria sa nenorocire.
Cu câtă amărăciune suferă!

De ce să faci ceea ce vei regreta?
De ce să aduci lacrimile asupra ta?

Fă doar ceea ce nu vei regreta,
Şi umple-te de bucurie.

Pentru o vreme nebunia nătângului
Are gustul dulce, dulce ca mierea.
Dar în final se transformă-n amar.
Şi cu cât amar suferă apoi!

Luni de zile nătângul poate posti,
Hrănindu-se doar cu un fir de iarbă.
Dar chiar şi aşa el nu valorează nici cât un bănuţ
Faţă de Maestrul a cărui hrană este Calea.

Laptele proaspăt se acreşte în timp.
Astfel şi răul nesăbuitului
Necesită timp pentru a-l ajunge din urmă.
Asemenea tăciunilor din foc
Răul mocneşte în cel nesăbuit.

Orice învaţă un prost,
Devine şi mai prost,
Cunoaşterea îi zdrobeşte capul.
Pentru că atunci el vrea apreciere,
Un loc înaintea altor oameni,
Un loc deasupra celorlalţi.

„Lăsaţii pe toţi să ştie ce-am făcut,
Lăsaţi pe oricine să mă caute pentru a-l îndruma!”
Asemenea dorinţe are nesăbuitul,
Aşa arată înfumurarea şi mândria lui.

Una din căi duce către bogăţie şi faimă,
Cealaltă către Sfârşitul Drumului.

Nu căuta reputaţia,
Ci urmează-L pe Cel Treaz.
Eliberează-te!

 

ÎNŢELEPTUL

Înţeleptul îţi spune
Unde ai greşit
şi unde încă ai mai putea greşi—
Nepreţuite taine!
Urmează-L, Urmează Calea.

Lasă-L să te purifice şi să te înveţe
Şi abţine-te să faci rău.
Lumea-L poate urî pe Maestru.
Dar oamenii buni Îl iubesc.

Nu căuta o companie proastă,
Nu trăi cu oameni cărora nu le pasă.
Găseşte-ţi prieteni ce iubesc adevărul.

Soarbe cu profunzime.
Trăieşte în linişte şi bucurie.
Înţeleptul se bucură în adevăr
Şi urmează calea celor treji.

Fermierul îşi canalizează apa către pământul său.
Făurarul îşi ciopleşte săgeţile.
Dulgherul îşi lucrează lemnul.
Înţeleptul îşi controlează mintea.

Vântul nu poate clătina un munte.
Nici laudele sau acuzele nu pot impresiona un Înţelept.

El trăieşte în limpezime.
Ascultând adevărul,
Este asemenea unui lac,
Pur şi liniştit şi profund.

Nu dori nimic!
Unde există dorinţă,
Păstrează tăcerea!

Fericirea sau necazul—
Oricare te-ar întâmpina,
Treci mai departe
Neatins, ne ataşat.

Nu cere o familie, sau putere, sau avere,
Pentru tine sau pentru altcineva.
Îşi Poate dori un Înţelept să se înalţe pe nedrept?

Câţiva trec râul.
Majoritatea rămân împotmoliţi pe ţărm.
Ei se mişcă necontrolat într-o parte şi alta pe mal.

Înţeleptul, urmează Calea,
Trece, dincolo de întinderea morţii.

El renunţă la calea întunecată
Pentru Calea Luminii.
El îşi părăseşte casa, căutând
Fericirea pe drumul dificil.

Liber de orice dorinţă,
Liber de orice posesie,
Fără nici un loc întunecat în inimă.

Liber de orice ataşament şi poftă,
Urmând cele şapte lumini ale înţelepciunii,
Jubilând în propria-i libertate,
În aceasta lume Înţeleptul
Devine el însuşi o lumină,
Pură, strălucitoare, liberă.

 

MAESTRUL

La sfârşitul drumului
Maestrul găseşte eliberarea
De dorinţă şi durere—
Libertate fără înlănţuire.

Cei ce nu se ataşează
Niciodată nu se adăpostesc într-un singur loc.
Asemenea lebedelor, se înalţă
Şi părăsesc lacul.

Se Înalţă în aer
Şi zboară pe o direcţie nevăzută,
Fără a strânge, fără a acumula ceva.
Hrana lor este cunoaşterea.
Ei trăiesc în afara spaţiului.
Au aflat cum să fie liberi.

Cine-i poate urma?
Doar Maestrul.
Datorită purităţii Lui.

Asemenea unei pasări,
Se ridică în infinit
Şi zboară nevăzut.
Nu doreşte nimic.
Hrana Lui este cunoaşterea.
Trăieşte dincolo de spaţiu.
Este liber.

El este un conducător de car.
Îşi struneşte caii
Mândriei şi ai simţurilor.
Chiar şi zeii Îl admiră.

Lipsit de resentimente precum pământul,
Pur asemenea unui lac limpede,
Ferm asemenea unei coloane ce susţine o poartă,
Este deasupra vieţii şi morţii.

Gândurile Lui sunt calme.
Cuvintele Lui sunt liniştite.
Faptele Îi sunt liniştite.
El ştie că este liber.

Maestru renunţă la orice idei şi credinţe preconcepute.
El vede dincolo de orice început şi sfârşit.

El taie toate legăturile.
Renunţă la toate dorinţele.
Rezistă tuturor tentaţiilor.
Şi se înalţă.

Şi oriunde trăieşte,
La oraş sau la ţară,
La munte sau câmpie,
El simte mereu aceeaşi mare bucurie.

Chiar şi într-o pădure pustie
Se simte bine,

Pentru că nu doreşte nimic.

 

MIILE

Decât o mie de cuvinte goale,
Mai bine unul singur care aduce pacea.

Decât o mie de versuri goale,
Mai bine un singur vers ce aduce pacea.

Decât sute de căi inutile,
Mai bine Calea Legii, aducătoare de pace.

Decât să câştigi mii de bătălii,
Mai bine să te cucereşti pe tine însuţi.

Atunci victoria este a ta.

Şi nimeni nu ţi-o poate lua,
Nici îngerii, nici demonii,
Nici raiul sau iadul.

Decât o sută de ani de veneraţie,
Decât o mie de ofrande,
Decât a renunţa la mii de căi lumeşti
Pentru a câştiga merit,
Decât chiar a menţine o flacăra sacră,
Pentru o sută de ani, într-o pădure—
Mai bine o clipă de închinăciune
Celui ce s-a cucerit pe sine.

A te pleca în faţa unui astfel de om,
Unui bătrân Maestru virtuos şi sfânt,
Înseamnă a fi cuceritor peste viaţă,
Şi frumuseţe, putere şi fericire.

Mai bine o zi petrecută în contemplaţie,
Decât o sută de ani de răutate.

Mai bine o zi de reflectare,
Decât o sută de ani de ignoranţă.

Mai bine o zi de hotărâre,
Decât o sută de ani de trândăvie.

Mai bine să trăieşti o zi
Întrebându-te
Cum răsar şi apun toate pe lumea asta.

Mai bine să trăieşti o oră
Aflând
Unica viaţă adevărată.

Mai bine să trăieşti o clipă
Trăind viaţa adevărată.

 

RĂUL

Grăbeşte-te să faci bine.
Dacă eşti încet,
Mintea, complăcându-se în stricăciune,
Te va prinde.

Alungă cele rele.
Iarăşi şi Iarăşi, alungă-le,
Înainte ca necazul să te ajungă.

Învaţă-ţi inima către facerea de bine.
Învaţă-o neîncetat
Şi te vei umple de bucurie.

Un prost este fericit
Până ce propria-i răutate se întoarce împotriva lui.
Un om bun poate suferi
Doar până ce bunătatea-i înfloreşte.

Nu lăsa frâu liber slăbiciunilor tale,
Spunând, „Ce-mi pot face ele mie?”
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Aşa şi nerodul devine plin ochi de prostie.

Nu-ţi minimiza virtuţile,
Spunând, „Ele nu înseamnă nimic.”
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Astfel Înţeleptul devine plin de merit.

După cum negustorul bogat împreună cu servitorii
Evită străzile periculoase,
Tot astfel şi omul ce iubeşte viaţa, evită otrava,
Fereşte-te de pericolul prostiei şi răutăţii!

O mână sănătoasă poate mânui otrava.
Inocentul nu vine să facă rău.
Dar precum praful aruncat împotriva vântului,
Răutatea se întoarce lovindu-l în faţa
Pe necugetatul ce confundă puritatea cu murdăria.

Unii renasc în infern,
Alţii în această lume,
Zeii în paradis,
Dar cel pur nu mai renaşte.

Nicăieri!
Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munţilor,
Nu te poţi ascunde de propria ta răutate.

Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munţilor,
Niciunde,
Nu te poţi ascunde de propria moarte.

 

VIOLENŢA

Toate fiinţele tremură în faţa violenţei.
Toţi se tem de moarte.
Toţi iubesc viaţa.

Dacă te vezi pe tine în ceilalţi.
Pe cine ai mai putea răni?
Ce rău ai mai putea face?

Cel ce caută fericirea,
Rănindu-i pe alţii ce caută şi ei fericirea,
N-o va găsi nicicând.

Căci fratele tău este asemenea ţie.
Vrea să fie fericit.
Nu-l răni vreodată
Şi când veţi părăsi această viaţă
Amândoi veţi găsi fericirea.

Niciodată nu rosti cuvinte aspre
Căci se vor îndrepta împotriva ta.
Cuvintele spuse la mânie rănesc,
Iar răul se întoarce.

Fii liniştit, fii tăcut,
Asemenea unui gong spart.
Cunoaşte liniştea libertăţii
Unde nu mai există luptă.

Asemenea păstorului ce-şi însoţeşte vitele în câmpie,
Bătrâneţea şi moartea te va însoţi.

Nesăbuitul, în nebunia lui
Îşi aprinde focul
Care-l va arde într-o zi.

Cel ce-i face rău celui nevinovat,
Sau îl răneşte pe inocent,
De zece ori va cade—
In durere sau necaz,
Jignire, boală, sau nebunie,
Persecuţie, sau acuze,
Pierderea familiei, nenoroc.

Fulgere din cer îi vor lovi casa
Şi când corpul îi va fi doborât la pământ,
Se va ridica în infern.

Acel ce merge gol,
Cu părul încleiat, împroşcat cu noroi,
Ce mănâncă şi doarme pe pământul gol
Şi îşi unge corpul cu cenuşă
Şi stă în permanentă meditaţie—
Atâta timp cât nu este liber de orice îndoială,
Nu va găsi Eliberarea.

Pe când cel ce trăieşte curat şi sigur pe sine,
În linişte şi virtute,
Ce este fără necaz, ură, sau durere,
Chiar dacă îmbracă haine fine,
Dacă este un adevărat căutător,
Cu atât mai mare îi este credinţa.

Un cal de rasă nobilă şi rară
Simte atingerea biciului.
Cine în această lume este fără pată?

Aşa că asemenea unui cal nobil
Fii abil sub ameninţarea biciului.
Arzi şi fii chiar biciul!

Crede, meditează, priveşte.
Fii fără ură şi răutate.
Menţine Legea vie.
Şi de întregul necaz, eliberează-te!

Fermierul îşi canalizează apa către pământul său.
Făurarul îşi ciopleşte săgeţile.
Dulgherul îşi lucrează lemnul.
Iar Înţeleptul este stăpân pe sine.

 

BĂTRÎNEŢEA

Lumea este în flăcări!
Iar tu râzi?
Eşti în întunericul cel mai adânc.
Oare nu vei cere lumină?

Căci ce este trupul—
O păpuşă colorată, o jucărie,
Dezmembrat, bolnav şi plin de iluzii,
O umbră schimbătoare ce dispare.

Cât de fragil este el!
Bolnăvicios şi muritor,
Se îmbolnăveşte, moare şi se descompune.
Ca orice lucru viu,
În cele din urmă dispare.

Ce sunt aceste oase albicioase?
Carapacea găunoasă şi pleava unei primăveri de mult apuse.
Iar tu râzi?

Tu eşti o casă de oase,
Carne şi sânge pentru tencuială.
Mândria sălăşluieşte în tine,
Precum şi ipocrizia, decăderea şi moartea.

Glorioasele care ale regelui sunt sfărâmate.
Aşa şi trupul se întoarce în ţărână.
Spiritul Pur este neschimbător,
Acest lucru, cel pur îl face cunoscut celui de asemenea pur.

Omul ignorant este ca o vită.
El creşte în dimensiune, nu şi în înţelepciune.

„În zadar am căutat constructorul casei mele
Prin nenumăratele vieţi.
Nu L-am putut găsi…”
Cât de dificil este să treci prin viaţă după viaţă!

„Dar acum pot să Te văd, O Făuritorule!
Şi niciodată nu-mi vei mai construi o casă.
Am sfărâmat stâlpii de susţinere,
Am dărâmat acoperişul,
Am alungat dorinţele.
Iar acum mintea mea este liberă”

Nu este nici un peşte în lac.
Cocostârcul îşi întinde gâtul, stând nemişcat în apă.

Supărat este omul care în tinereţea lui,
A trăit desfrânat şi şi-a risipit norocul—

Pală e strălucirea omului
Trist ca un arcuş rupt,
După ce toate acestea se nasc şi trec în nefiinţă.

 

SINELE

Iubeşte-ţi Sinele şi veghează —
Azi, mâine, mereu.

În primul rând fii tu ferm pe Cale,
Apoi învaţă pe alţii,
Astfel nimiceşti necazul.

Pentru a îndrepta ceea ce este strâmb
Trebuie mai întâi să faci un lucru greu de făcut.
Să te îndrepţi pe tine însuţi.

Tu eşti propriul tău Stăpân.
Cine altcineva ar putea fi?
Fii propriul tău supus
Şi descoperă-ţi stăpânul.

Ţi-ai hrănit cu încăpăţânare
Propria-ţi răutate.
Curând, acest lucru te va zdrobi,
Precum diamantul zdrobeşte piatra.

Prin propria-ţi nesăbuinţă,
Vei fi adus atât de jos,
Cum nici duşmanului tău nu i-ai dori.
Tot astfel şi plantele agăţătoare înăbuşe copacii.

Cât de greu este să-ţi fii supus,
Cât de uşor să te pierzi,
În răutate şi prostie.

Trestia Kashta moare când rodeşte.
Aşa şi nesăbuitul,
Dispreţuind învăţăturile celor treji,
Refuzându-i pe cei ce urmează Legea,
Piere când prostia lui înfloreşte.

Răutatea este a ta.
Necazul este al tău.
Dar şi virtutea este a ta,
Precum şi puritatea.

Tu eşti izvorul
Întregii purităţi şi impurităţi.

Nimeni nu-l purifică pe celălalt.

Nu-ţi neglija niciodată datoria
Faţă de altul,
Oricât de dificilă ar fi.

Datoria ta este să afli care ţi-e datoria
Şi apoi, să te dăruieşti ei
Din toată inima.

 

LUMEA

Nu trăi în lume,
Pentru distracţii şi vise iluzorii,
În afara legii.

Ridică-te şi veghează.
Urmează Calea cu bucurie
Prin această lume şi dincolo de ea.

Urmează drumul virtuţii.
Urmează Calea cu bucurie
Prin această lume şi dincolo de ea!

Consideră această lume—
O himeră, un miraj.
Priveşte lumea aşa cum este cu adevărat
Şi moartea te va ocoli.

Hai, începe să priveşti lumea
Ca pe un car frumos colorat pentru regi,
Ca pe o capcană pentru nesăbuiţi.
Cel ce priveşte astfel, devine liber.

Precum luna se strecoară din spatele unui nor
Şi străluceşte,
Tot astfel Maestrul trece dincolo de propria-i ignoranţă
Şi străluceşte.

Această lume este în beznă.
Cum ar putea nişte simpli ochii să vadă?
Cum ar putea păsările
Ce scapă din laţ, să zboare către ceruri?

Lebedele se ridică şi zboară spre soare.
Ce magie!
Obţine adevărata victorie asupra armatelor iluziei
Şi ridică-te şi zboară.

Dacă iei în zeflemea lumea cealaltă
Şi nu respecţi Legea,
Dacă toate cuvintele tale sunt minciuni,
Unde se va sfârşi necazul tău?

Nerozii nu fac elogiu dărniciei.
Zgârciţii nu pot intra în rai.
Pe când Maestrul găseşte bucurie în generozitate
Şi fericire în propria-I răsplată.

Ba mai mult—
Mai mare decât orice bucurie
Din cer sau de pe pământ,
Mai mare chiar decât stăpânirea
Oricărei dintre lumi,
Este bucuria Intrării pe Cale.

 

ÎNVĂŢĂTORUL

El este treaz.
El este victorios.
A cucerit lumea.

Cum ar putea El să piardă Calea,
El care este dincolo de orice Cale?
Ochii Lui sunt deschişi.
Pasul lui este liber.
Cine-L poate urma?

Lumea nu-i poate fi stăpână,
Şi nu-L poate conduce după cum vrea ea,
Nici măcar capcana otrăvită a dorinţei nu-L poate prinde.

El este treaz!
Zeii Îl invidiază.
El este treaz
Şi găseşte bucurie in liniştea meditaţiei
Şi dulceaţa renunţării.

Greu este să te naşti,
Greu să trăieşti,
Încă şi mai greu este să ajungi să afli care este Calea.
Greu este să intri pe Cale, să o urmezi şi să te trezeşti.

Totuşi Învăţătura este simplă.
Fă ceea ce este bine.
Fii pur.
La sfârşitul drumului te aşteaptă libertatea.
Până atunci fii răbdător.

Dacă-l vei răni sau necăji pe un altul,
Înseamnă că nu ai învăţat ce-i detaşamentul.

Nu ofensa nici prin cuvinte, nici prin fapte.
Hrăneşte-te cu moderaţie.
Trăieşte în Inimă.
Caută cele mai înălţătoare gânduri.

Fii stăpân pe tine, în conformitate cu Legea.
Aceasta este Învăţătura simplă a Celor treji.

Poate ploua cu aur
Dar setea ta tot nu va fi potolită.
Dorinţa este de nepotolit,
Şi ea sfârşeşte în lacrimi, chiar şi în ceruri.

Acel ce doreşte să se trezească,
Să-şi distrugă dorinţele
Bucurându-se.

Când e cuprins de frică, un om poate găsi un adăpost
În munţi sau în păduri,
În crângul copacilor sacri, sau în mănăstiri.
Dar cum se poate ascunde el acolo de propria-i durere?

Acel ce-şi găseşte adăpost pe Cale
Şi este însoţit de acei ce urmează Calea,
Ajunge să vadă Cele Patru Nobile Adevăruri.

Suferinţa,
Cauza suferinţei,
Nobila Cale Octuplă
Şi sfârşitul suferinţei.

În cele din urmă el este salvat.
S-a scuturat de suferinţă.
Este liber.

Învăţătorii adevăraţi sunt puţini şi greu de găsit.
Fericită este casa unde intră un Învăţător.

Binecuvântată este naşterea Lui.
Binecuvântată este învăţătura Lui despre Cale.
Binecuvântată este Înţelegerea printre cei ce urmează Calea,
Şi Binecuvântată este hotărârea lor.

Şi binecuvântaţi sunt cei ce-L venerează
Pe omul ce se trezeşte şi urmează Calea.

Ei sunt liberi de orice teamă,
Ei sunt cu adevărat liberi.

Ei au trecut dincolo de râul suferinţei.

 

BUCURIA

Trăieşte în bucurie
Şi iubire,
Chiar şi printre cei plini de ură.

Trăieşte cu bucurie,
Şi sănătate,
Chiar şi printre cei necăjiţi.

Trăieşte în bucurie
Şi pace,
Chiar şi printre cei tulburaţi

Trăieşte în bucurie,
Fără ataşament,
Precum Cel Sublim.

Biruitorul seamănă ură
Căci cel ce pierde suferă.
Lasă la o parte câştigul şi pierderea
Şi găseşte bucuria.

Nu-i foc mai mare ca pasiunea,
Nici o faptă rea nu-i ca ura,
Nici un necaz, precum despărţirea,
Nici o boală, precum pofta,
Şi nici o bucurie, precum bucuria Eliberării.

Sănătatea, mulţumirea şi încrederea
Sunt posesiunile tale cele mai valoroase,
Iar libertatea este cea mai mare bucurie a ta.

Priveşte în interior.
Fii liniştit.
Liber de orice frică sau ataşament,
Cunoaşte dulcea bucurie a Căi.

Cât de plăcut este să priveşti la Cei Nobili
Şi să fii în compania celor Înţelepţi.

Cât de lung este drumul celui
Ce călătoreşte cu un necugetat.
Dar oricine îi urmează pe cei ce urmează Calea
Îşi descoperă propria familie şi se umple de bucurie.

Aşa că urmează-L pe Cel Strălucitor,
Pe Cel Înţelept, pe Cel Treaz, pe Cel Iubitor,
Căci Ei ştiu cum să acţionezi şi cum să nu acţionezi.

Urmează-I
Aşa cum luna urmează drumul stelelor.

 

PLĂCEREA

Nu lăsa plăcerea să-ţi distragă atenţia
De la meditaţie, de la Cale.

Eliberează-te de plăcere şi durere.
Căci în dorul de plăceri sau în durere
Există numai suferinţă.

Nu îndrăgi nimic, ca nu cumva să-l pierzi,
Ca nu cumva să-ţi aducă necazuri şi teamă.
Treci dincolo de plăcut şi neplăcut.

Din pasiune şi dorinţă,
Senzualitate şi voluptate,
Răsare necazul şi frica,
Eliberează-te de orice ataşament!

Maestrul este pur şi are ochii deschişi.
El spune numai adevărul şi trăieşte în adevăr.
El face mereu ce are de făcut.
De aceea este admirat şi iubit.

Cu o minte hotărâtă şi o inimă lipsită de dorinţă,
Tânjeşte după libertate.
I se spune uddhamsoto—
„Cel ce merge contra curentului.”

Când un călător ajunge în cele din urmă acasă
Dintr-o călătorie îndepărtată,
Cu câtă bucurie
Îl primeşte familia şi prietenii!

Faptele tale bune
Te vor întâmpina ca pe un prieten.
Şi cu câtă bucurie
Când vei trece din lumea asta în cea viitoare.

 

MÂNIA

Alungă mânia.
Alungă mândria.
Când nu eşti înlănţuit de nimic
Treci dincolo de suferinţă.

Mânia este asemenea unui car ce goneşte sălbatic.
Cel ce-şi înfrânează mânia este adevăratul conducător de car.
Ceilalţi ţin doar hăţurile.

Cu blândeţea învingi mânia.
Cu generozitatea învingi zgârcenia.
Cu adevărul învingi minciuna.

Cuvântează numai în adevăr.
Dăruieşte ce poţi,
Să nu ai ură vreodată.
Aceşti trei paşi te vor duce
În Prezenţa Divinităţii.

Înţeleptul nu amărăşte pe nimeni.
El este stăpânul propriului corp
Şi merge către tărâmul ne înlănţuirii.
El trece dincolo de suferinţă.

Acel ce caută perfecţiunea,
Să-şi păstreze atenţia mereu trează
Zi şi noapte,
Până ce dorinţa va dispare.

Ascultă, Atula. Nu este ceva nou,
Este o veche zicală—
„Ei te condamnă când nu vorbeşti deloc,
Te condamnă şi când vorbeşti prea mult
Şi când vorbeşti prea puţin.”
Orice ai face, te vor acuza.

Lumea mereu găseşte
O cale prin care să te laude şi una prin care să te blameze.
Şi acum şi pe viitor.

Dar cine îndrăzneşte să acuze pe Omul
A cărui înţelepciune este mereu lăudată,
A cărui viaţă este virtuoasă şi înţeleaptă,
A cărui Strălucire este asemenea aurului pur?

Chiar şi zeii Îl admiră.
Chiar şi Brahma.

Păzeşte-te de mânia corpului.
Stăpâneşte-ţi corpul.
Fă-l să servească adevărului.

Fereşte-te de mânia gurii.
Stăpâneşte-ţi cuvintele
Lasă-le să servească adevărului.

Păzeşte-te de mânia minţii.
Stăpâneşte-ţi gândurile.
Îndeamnă-le să servească adevărului.

Înţeleptul este stăpân pe
Corp, cuvânt şi minte.

El este Adevăratul Maestru.

 

IMPURITATEA

Tu eşti ca o frunză galbenă.
Mesagerii morţii te aşteaptă.
Eşti gata să călătoreşti foarte departe.
Ce vei lua cu tine?

Tu eşti lampa
Ce luminează drumul.
Aşa că grăbeşte-te.

Când lumina ta străluceşte
Fără impuritate sau dorinţă,
Vei veni în tărâmul libertăţii.

Viaţa ta este gata să treacă.
Moartea te aşteaptă.

Unde te vei odihni în drum?
Ce ai luat cu tine?

Tu eşti lampa
Ce luminează drumul.
Aşa că grăbeşte-te.

Când lumina ta străluceşte în puritate
Nu te vei mai naşte
Şi nu vei mai muri.

Asemenea argintarului ce separă ţărâna de argint,
Îndepărtează-ţi propriile impurităţi
Puţin câte puţin.

Dacă nu, asemenea fierului mâncat de rugină
Propriile tale răutăţi te vor devora.

Neglijate, sacrele versuri se pierd.
Căci frumuseţea trece dacă nu este întreţinută,
O casă neîngrijită sfârşeşte în ruină,
Iar o privire, dacă nu este vigilentă, dă greş.

În această lume şi în cea viitoare
Există tot felul de impurităţi:
Când o femeie îşi pierde demnitatea,
Când un bărbat îşi pierde generozitatea.

Dar cea mai mare impuritate este ignoranţa.
Eliberează-te de ea.
Fii pur.

Viaţa este uşoară
Pentru cel fără ruşine,
Obraznic precum o cioară,
Un bârfitor răutăcios,
Încrezut, băgăreţ, destrăbălat.

Viaţa este grea
Pentru omul ce neştiut încearcă
Calea perfecţiunii,
Cu puritate, detaşament şi energie.

Dacă ucizi, minţi sau furi,
Comiţi adulter, sau ai patima băuturii,
Îţi sapi propriile rădăcini.

Şi dacă nu te poţi stăpâni,
Răul pe care-l faci, se întoarce împotriva ta
Într-un mod cumplit.

Poţi dărui în spiritul luminii
Sau după cum doreşti,
Dar dacă ţii socoteala altuia, cum dăruieşte,
Sau dacă dăruieşte,
În cele din urmă îţi vei tulbura liniştea.

Acestea sunt rădăcinile invidiei!
Distruge-le
Şi bucură-te intr-o permanentă pace.

Nu există foc mai mare ca cel al pasiunii,
Nu există înlănţuire mai mare ca ura.
Iluzia este o capcană,
Dorinţa un râu învolburat.

Cât de uşor este să observi greşelile fratelui tău,
Cât de greu să dai piept cu tine însu-ţi.
Strigi în gura mare greşelile altuia,
Dar le ascunzi pe ale tale,
Ca un pungaş ce-şi acoperă o lovitură nereuşită.

Insistând asupra greşelilor fratelui tău,
Înmulţindu-le pe ale tale,
Eşti foarte departe de finalul călătoriei.

Drumul nu este prin în cer.
Calea este în inima ta.

Dar tathagathas,
„Cei ce au trecut dincolo,”
Au cucerit lumea.
Sun liberi.

Drumul nu este prin în cer.
Calea este în inima ta.

Toate lucrurile se nasc şi mor.
Doar Cel Treaz, rămâne treaz pe vecie.

 

OMUL DREPT

Dacă-ţi stabileşti ce ai de făcut
Forţând lucrurile sau grăbindu-le,
Ratezi Calea Legii.

Cântăreşte în linişte
Ce este corect şi ce nu.
Primeşte toate părerile cu egalitate de spirit,
Fără a te pripi, cu înţelepciune,
Respectă Legea.

Cine este înţelept,
Omul elocvent sau cel liniştit?
Fii liniştit,
Iubitor şi neînfricat.

Trăncăne cu mintea.
Şi prin corp cunoaşte.
Căci părul alb nu-l face pe un om maestru.
Un om poate îmbătrâni în zadar.

Adevăratul Maestru trăieşte în adevăr,
În bunătate şi stăpânire,
Nonviolenţă, moderaţie şi puritate.

Cuvintele delicate sau trăsăturile fine
Nu pot face pe cineva maestru,
Dar îl pot face gelos şi lacom.

Doar când invidia şi egoismul
Sunt dezrădăcinate din el,
Poate creşte frumuseţea .

Un om îşi poate rade părul
Dar continuând să mintă, să-şi neglijeze munca,
Dacă nu renunţă la dorinţă şi ataşament,
Cum poate urma el Calea?

Adevăratul căutător
Îşi înfrânge toată răutatea.
El şi-a supus propria natură unui caracter paşnic.

El este un adevărat căutător,
Nu datorită faptului că se roagă,
Ci pentru că urmează Calea Legii Adevărate,
Nu are şi nu aderă către nici o proprietate,
Este dincolo de bine şi rău,
Dincolo de corp şi minte.

Simpla tăcere, nu poate feri un om de ignoranţă.

Dar cel ce pune la loc de frunte puritatea,
Cel ce vede natura celor două lumi,
Acela este un Maestru.

El nu răneşte nici o fiinţă.

Şi totuşi încă nu există ceva
Care să te ajute pe Cale,
Nici ritualul, nici cărţi de învăţătură,
Nici întoarcerea atenţiei către sine,
Nici meditaţia adâncă.
Nimic din toate astea nu-ţi poate conferi stăpânire sau bucurie.

O, căutătorule!
Nu te bizui pe nimic
Până ce nu vei ajunge să nu mai doreşti nimic.

 

CALEA

Adevărata Cale este Nobila Cale Octuplă.
Există Patru Nobile Adevăruri.
Toate virtuţile constau în detaşare.
Maestrul are ochii deschişi.

Aceasta este singura Cale,
Singura Cale ce-ţi deschide ochii.
Urmeaz-o!
Păcăleşte dorinţa.

Urmează Calea până la sfârşitul suferinţei.

Când îndepărtez spinii suferinţei
Îţi arăt de fapt Calea.
Tu eşti cel ce trebuie să depui efortul.
Maestrul doar te îndrumă pe Cale.

Numai dacă meditezi
Şi urmezi Legea,
Te vei elibera de dorinţă.

„Toate se nasc şi mor.”
Când înţelegi asta, eşti deasupra suferinţei.
Aceasta este Calea Strălucitoare.

„Existenţa înseamnă suferinţă.”
Înţelege asta şi treci dincolo de suferinţă.
Aceasta este Calea Luminii.

„Existenţa înseamnă iluzie.”
Înţelege asta şi treci dincolo,
Aceasta este Calea Clarităţii.

Eşti puternic şi tânăr.
Este timpul să te ridici.
Aşa că ridică-te!
Ca nu cumva prin şovăială şi trândăvie
Să ratezi Calea.

Stăpâneşte-ţi vorbele.
Stăpâneşte-ţi gândurile.
Niciodată nu-i permite corpului să facă rău.
Urmează aceste trei drumuri cu puritate
Şi te vei regăsi pe tine însuţi deasupra Unicei Căi,
Calea Înţelepciunii.

Trăieşte în lume, Trăieşte în întuneric.
Trăieşte în meditaţie, Trăieşte în lumină.
Alege unde să trăieşti.
Lasă Înţelepciunea să crească.

Taie pădurea,
Nu şi copacii.
Pădurea naşte frică.
Doboară pădurea.
Doboară dorinţa.
Fii liber.

Când un bărbat doreşte o femeie,
Mintea lui este legată,
La fel cum a unui viţel este legată de mama lui.

Smulge săgeţile dorinţei,
Precum ai smulge florile de liliac tomnatice.

Cel Treaz
Îţi arată Calea Păcii.
Dăruieşte-te Călătoriei.

„Aici îmi voi face adăpost,
Pentru vară şi iarnă,
Şi pentru anotimpul ploios.”
Aşa îşi face planuri nesăbuitul,
Ne acordând nici măcar un gând morţii.

Moartea-l prinde pe cel
Ce, zăpăcit şi distras de lume,
Se îngrijeşte doar de turma şi copii săi.
Moartea-l duce departe
Precum potopul ce răpeşte satul adormit.

Familia nu-l poate salva,
Nici tatăl, nici fii lui.

Cunoaşte acest lucru.
Caută înţelepciunea şi puritatea.
Cât mai repede limpezeşte-ţi Calea.

 

LA MARGINEA PĂDURII

Există plăcere
Şi există extaz.
Uit-o pe prima în favoarea celei de-a doua.

Dacă eşti fericit
În dauna fericirii unui alt om,
Eşti pe veci înlănţuit.

Nu faci ce-ar trebui.
Faci ce n-ar trebui.
Eşti nechibzuit şi dorinţa creşte.

Maestrul este Treaz.
Îşi supraveghează corpul.
În tot ce face discerne,
Şi devine pur.

Este fără vină
Deşi vreodată poate că şi-a distrus
Mama şi Tatăl,
Doi regi, un regat şi tot ce era în el.

Deşi regii erau sfinţi,
Iar locuitorii regatului erau virtuoşi,
Maestrul rămâne tot fără vină.

Cei ce-L urmează pe Cel Treaz
Sunt treji
Şi zi şi noapte ei veghează
Şi meditează la Maestrul lor.

Pe veci treji
Ei păzesc Legea.

Ei ştiu care le sunt fraţii pe Cale.

Ei înţeleg misterul trupului.

Ei găsesc bucurie în toate fiinţele.

Ei se desfată în meditaţie.

Este greu să trăieşti în lume,
Dar este greu să trăieşti şi în afara ei.
Este dificil sa fii singur printre cei mulţi.

Cât de lung este drumul pentru călătorul
Ce rătăceşte prin nenumăratele vieţi!

Lasă-l să se odihnească.
Lasă-l fără să sufere.
Lasă-l fără să cadă în suferinţă.

Dacă este un om bun,
Un om credincios, onorabil şi prosper,
Oriunde ar merge este bine primit.

Asemenea muntelui Himalaya
Oamenii buni strălucesc de la distanţă.

Pe când oamenii răi se mişcă nevăzuţi
Asemenea săgeţilor în noapte.

Stai.
Odihneşte-te.
Munceşte.

Singur cu tine însuţi,
Neobosit.

La marginea pădurii
Trăieşte-n bucurie,
Fără dorinţă.

 

ÎNTUNERICUL

Unii oameni refuză adevărul.
Alţii îşi neagă propriile fapte.
Aceştia merg spre întuneric,
Iar pe lumea cealaltă suferă,
Căci ei greşesc faţă de adevăr.

Îmbracă roba galbenă.
Dar, dacă eşti nepăsător,
Vei cădea în cel mai adânc întuneric.

Dacă eşti nechibzuit,
Mai bine înghiţi oţel topit,
Decât să mănânci bunătăţile de zi cu zi.

Dacă pofteşti la femeia altui bărbat,
Rişti să intri în necaz.
Liniştea ta se va duce.
Îţi vei pierde onoarea.
Vei cădea în întuneric.

Mergând împotriva Legii,
Mergi către întuneric.
Plăcerile tale sfârşesc în teamă,
Iar pedeapsa Regelui este aspră

După cum un fir de iarbă ţinut cu stângăcie,
Îţi poate tăia mâna,
Tot astfel şi renunţarea te poate duce către întuneric.

Căci, dacă în renunţarea ta,
Eşti necugetat şi nu-ţi ţii legământul,
Dacă hotărârea ta se clatină.
Nu vei găsi lumina.

Fă ceea ce ai de făcut,
Cu fermitate, din toată inima ta,
Călătorul ce ezită,
Stârneşte doar praful drumului.

Mai bine nu faci nimic,
Decât să faci ceea ce este greşit.
Pentru că orice ai face, faci pentru tine.

Asemenea unui oraş de graniţă bine păzit,
Păzeşte-te şi tu din interior şi exterior.
Nu lăsa nici măcar o clipă să treacă,
Ca nu cumva să cazi în întuneric.

Simte ruşinea acolo unde ea există,
Frica doar în ceea ce este înfricoşător.
Vezi răutatea doar în ceea ce este demonic.
Ca nu cumva să greşeşti Adevărata Cale
Şi să cazi în întuneric.

Vezi ceea ce este.
Vezi ceea ce nu este.
Urmează Adevărata Cale.
Ridică-te!

 

ELEFANTUL

Voi îndura cuvinte grele,
Aşa cum elefantul îndură săgeţile bătăliei.
Căci mulţi oameni vorbesc cu răutate.

Elefantul îmblânzit merge la luptă.
Regele îl călăreşte.
Omul supus este Stăpânul.
El poate îndura cuvinte grele fără să se tulbure.

Decât un catâr,
Sau minunaţii cai Sindh,
Decât straşnicii elefanţi de luptă,
Mai bine omul ce se poate stăpâni pe sine.

Nu călare pe aceste animale,
Va ajunge cineva în ţinutul neumblat,
Ci doar prin sine însuşi.

Straşnicul elefant Dhanapalaka,
Este sălbatic în perioada împerecherii,
Iar dacă este înlănţuit nu va mânca,
Amintindu-şi de pădurea liberă.

Nesăbuitul este trândav.
El mestecă şi se răsuceşte în somn,
Asemenea unui porc în cocină.
Aşa va trăi viaţă după viaţă.

„Mintea mea obişnuia să hălăduiască,
Oriunde plăcerea, dorinţa sau pofta o călăuzeau.
Dar acum am îmblânzit-o,
O ghidez,
Aşa cum cornacul îşi struneşte elefantul.”

Fii vigilent.
Fii martorul propriilor gânduri.
Elefantul singur se trage din noroi.
În acelaşi mod salvează-te singur din propria-ţi trândăvie.

Dacă cel ce călătoreşte poate găsi
O companie virtuoasă şi înţeleaptă,
Este bine să călătorească împreună cu bucurie
Şi să treacă peste pericolele întâlnite.

Dar dacă tu nu poţi găsi,
Un prieten sau un Maestru care să te însoţească,
Pleacă la drum singur—
Asemenea unui rege ce a renunţat la regatul său,
Asemenea elefantului din pădure.

Călătoreşte singur,
Evită compania unui nesăbuit.

Nu lua cu tine şi propriile-ţi nelegiuiri.
Nu-ţi căra şi grijile.

Călătoreşte singur,
Asemenea unui elefant prin pădure.

Este bine să ai prieteni la nevoie
Şi să împărtăşeşti fericirea cu ei.
Este bine să fi făcut ceva bun
Înainte de a părăsi această lume
Şi să laşi necazul la o parte.

Este bine să fii mamă,
Sau tată.
Este bine să rezişti dificultăţilor
Şi să fii stăpân pe tine.

Oh, cât de bine este să te bucuri de viaţă,
Trăind cu onestitate şi putere!

Iar înţelepciunea înseamnă fericire
Şi libertate.

 

DORINŢA

Dacă dormitezi
Dorinţa creşte în tine,
Asemenea lianelor în pădure.

Asemenea unei maimuţe în pădure,
Sari din copac în copac,
Ne găsind vreodată fructul—
Dintr-o viaţă în alta,
Ne găsind vreodată pacea.

Dacă eşti plin de dorinţă
Necazul tău creşte,
Asemenea ciupercilor după ploaie.

Dacă îţi înfrângi dorinţa,
Necazurile vor aluneca de pe tine,
Cum picăturile de apă alunecă de pe floarea de lotus.

Acesta este un sfat bun
Şi este pentru oricine:
După cum iarba este smulsă din rădăcină ,
Seceră dorinţa,
Ca nu cumva nenumăratele morţi, să te zdrobească,
Asemenea râului ce zdrobeşte stufărişul neajutorat.

Dacă rădăcina rămâne,
Un trainic copac va creşte iarăşi.
Dacă dorinţa nu este dezrădăcinată,
Suferinţa va creşte din nou în tine.

Treizeci şi şase de tendinţe se reped înaintea ta!
Dorinţa, plăcerea, pofta…
Joacă-te cu toate acestea în imaginaţia ta,
Şi te vor mătura.

Puternice tendinţe!
Ele curg pretutindeni.

Puternice liane!
Dacă le vezi răsărind,
Ai grijă!
Smulge-le din rădăcină.

Plăcerile curg pretutindeni.
Tu pluteşti pe ele
Şi te însoţesc din viaţă în viaţă.

Alergi ca un iepure de câmp hăituit,
Vânatul urmărit de dorinţă,
Hăituit din viaţă în viaţă.

O, căutătorule!
Renunţă la dorinţă.
Scutură-te de lanţurile ei.

Ai să ieşi din neclaritate
Către limpezime.
Limpezimea este bună.
De ce să alergi înapoi în neclaritate?

Dorinţa este ca o nebuloasă,
Iar oamenii spun, „Priviţi!
Era liber.
Dar acum a renunţat la libertatea lui.”

Nu există fier care să te poată întemniţa,
Nici funie sau lemn,
Dar o poate face plăcerea
De a avea aur sau bijuterii,
Neveste sau fii.

Slabe legături,
Dar te trag în jos.
Oare le poţi desface?

Există unii care pot,
Cei ce au învins lumea.
Părăseşte dorinţa, urmează Calea!

O, sclav al dorinţei,
Pluteşti dus de curent.
Mic păianjen, prins în propria-ţi plasă.
Mai bine alungă-ţi suferinţa prin a urma Calea.

Alungă ziua de ieri, de mâine
Şi de azi.
Treci pe celălalt mal,
Dincolo de viaţă şi moarte.

Îţi fac necazuri propriile-ţi gânduri?
Patima îţi face probleme?
Păzeşte-te de pofte,
Ca nu cumva voile tale să devină dorinţe
Şi dorinţa să te lege.

Linişteşte-ţi mintea.
Reflectează.
Veghează.
Nimic nu te leagă.
Eşti liber.

Eşti puternic.
Ai ajuns la ţintă.
Liber de pasiune şi dorinţă,
Ai smuls spinii existenţei.
Acesta este ultima ta reîncarnare.

Eşti înţelept.
Liber de orice dorinţă,
Înţelegi cuvintele
Şi sensul pe care-l capătă când sunt puse laolaltă.
Iar tu nu doreşti nimic.

„Eu sunt Biruinţa,
Eu sunt Cunoaşterea,
Toată Puritatea
Şi Renunţarea”.

„Nu doresc nimic.
Sunt liber.
Mi-am găsit Calea.
Pe cine voi numi Învăţător?”

Darul Adevărului este dincolo de dărnicie.
Gustul Adevărului este mai presus de orice dulceaţă,
Bucuria Adevărului, mai presus de orice bucurie.

Sfârşitul dorinţei este sfârşitul suferinţei.

Nechibzuitul este propriul său duşman.
Căutând avere, se distruge singur.

Caută mai degrabă celălalt mal.

Buruienile înăbuşe câmpul.
Şi pasiunea otrăveşte natura umană,
Şi ura, iluzia şi dorinţa.

Onorează-l pe cel ce este fără patimă,
Fără ură, iluzie şi dorinţă.

Ceea ce-i dăruieşti unui astfel de om,
Îţi dăruieşti ţie,
Ba chiar mai mult.

 

CĂUTĂTORUL

Stăpâneşte-ţi simţurile,
Ceea ce guşti şi miroşi,
Ceea ce vezi, ceea ce auzi.

În toate lucrurile fii un Maestru,
În ceea ce faci, ce zici, ce gândeşti.
Fii liber.

Eşti un căutător.
Te desfeţi lăuntric, căci îţi stăpâneşti
Mâinile, paşii,
Cuvintele şi gândurile.

Te desfeţi în meditaţie
Şi solitudine.
Împacă-te cu tine însuţi, fii fericit.
Tu eşti un căutător.

Ţine-ţi gura.
Nu te slăvi singur,
Dar luminează Calea,
Căci ceea ce spui este dulce.

Urmează Adevărul Căii.
Reflectă asupra lui.
Fă-l sa fie una cu tine.
Trăieşte-l.
El mereu îţi va fi sprijin.

Nu dispreţui ce ai primit,
Nu invidia ce au primit alţii,
Ca nu cumva să-ţi tulburi liniştea.

Mulţumeşte
Pentru ce ţi-a fost dăruit,
Oricât de puţin.
Fii pur, niciodată şovăielnic.

Nu ai nici nume nici formă.
De ce îţi lipseşte ceea ce nu ai?
Căutătorul nu are regrete.

Iubeşte şi bucură-te
Urmează Calea,
Calea liniştită, către tărâmul fericirii.

Căutătorule!
Goleşte vasul,
Uşurează încărcătura,
Pasiunea, dorinţa, ura.

Şi navighează repede.

Există cinci la uşă,
Le dai la o parte şi mai găseşti cinci,
Mai sunt alte cinci pe care le pofteşti să intre.
Iar când alte cinci* au plecat
Eşuând pe ţărm,
Căutătorul este numit oghatinnoti
„Cel ce a trecut dincolo.”

Căutătorule!
Nu fi nechibzuit.
Meditează permanent.
Dacă nu, vei înghiţi foc
Ţipând: „Nu mai vreau!”

Dacă nu eşti chibzuit,
Cum îţi poţi linişti mintea?
Dacă nu ai mintea liniştită,
Ce vei putea învăţa vreodată?
Cum vei deveni liber?

Cu o minte liniştită
Intră în lăcaşul singuratic, inima ta,
Şi simte bucuria Căii
De dincolo de lume.

Priveşte în interior—
Originea înălţării şi decăderii
Ce fericire!
Cât de minunat să fii liber!

Este începutul vieţii,
A stăpânirii şi răbdării,
Este începutul prieteniei pe Cale,
Şi a unei vieţi active şi pure.

Trăieşte în Iubire.
Fă-ţi datoria,
Pune capăt suferinţei.

Priveşte cum iasomia
Îşi scutură florile ofilite.

Lasă să cadă dorinţa şi ura.

Eşti liniştit?
Potoleşte-ţi corpul.
Potoleşte-ţi mintea.

Nu dori nimic.
Cuvintele tale sunt cu măsură.
Eşti liniştit.

Prin propriul efort
Trezeşte-te, Veghează.
Şi bucură-te de viaţă.

Tu eşti Maestrul,
Tu eşti refugiul.
Aşa cum un negustor struneşte un cal de rasă,
Stăpâneşte-te pe tine însuţi.

Cu câtă bucurie urmezi
Sfaturile unui Învăţător.

Cu câtă linişte şi siguranţă
Te apropii de ţinutul fericirii,
Inima Păcii.

Pururea tânăr,
Căutătorul ce a străbătut Calea,
Luminează deasupra întregii lumi.

Asemenea lunii,
Iese din nori,
Străluceşte.

 

ADEVĂRATUL MAESTRU

Fără dorinţă,
Din toată inima ta
Opreşte şuvoiul.

Când lumea se dizolvă
Totul devine clar.

Treci dincolo
Pe un drum sau altul,
Către ţărmul îndepărtat,
Acolo unde lumea se dizolva
Şi totul devine clar.

Dincolo de acest ţărm,
Dincolo de celălalt ţărm,
Dincolo de orice,
Unde nu există început,
Şi nici sfârşit.

Mergi, fără frică!

Meditează.
Trăieşte în puritate.
Fii tăcut.
Fă-ţi datoria, cu răspundere.

Zilnic soarele străluceşte,
Şi războinicul în armura lui străluceşte.
Noaptea luna străluceşte,
Iar Maestrul străluceşte în meditaţie.

Dar Cel ce este Treaz, (Buddha)
Străluceşte în lumina spiritului,
Zi şi noapte.

Un Maestru renunţă la răutate.
El este senin.
Lasă totul în urmă.

El nu este ofensat
Şi nici nu jigneşte pe cineva.
Niciodată nu răspunde cu răutate răutăţii.

Vai de cel
Ce ridică mâna asupra altuia,
Şi cu atât mai rău
Pentru cel ce se răzbună.

Rezistă plăcerilor lumeşti
Şi impulsului de a răni—
Până ce suferinţa dispare.

Niciodată nu aduce ofensă
Prin ceea ce gândeşti, spui sau faci.

Slăveşte-L pe Cel Treaz,
Ce-ţi arată Calea.
Onorează focul sacrificiului Său.

Părul împletit, sau familia, sau casta
Nu fac din El un Maestru.
Ci adevărul şi bunătatea,
Cu care este binecuvântat.

Părul tău este încurcat
Şi stai pe o piele fină de căprioară.
Ce prostie!
Când în interior tu eşti înăsprit de poftă.

Hainele Maestrului sunt zdrenţuite.
Venele-i sunt ieşite pe tot corpul,
Emaciat,
Singur în pădure
El stă şi meditează.

Un om nu se naşte stăpân pe sine.
Un Maestru nu este niciodată mândru.
El nu-i bârfeşte pe alţii.
Ne mărturisind nimic, ne lipsindu-i nimic.

El este fără teamă.
Nu tremură.
Nimic nu-L leagă,
Este liber în mod desăvârşit.

Astfel, taie
Cureaua(ura), chinga(lăcomia) şi frânghia(falsa învăţătură).
Slăbeşte legăturile.
Deschide uşa somnului
Şi trezeşte-te.

Maestrul îndură
Insultele şi tratamentul necorespunzător,
Fără a reacţiona.
Căci spiritul Lui este o armă.

Nu este vreodată mânios.
Îşi respectă promisiunile.
Nu este confuz, este hotărât.
„Acesta este ultima mea naştere!”, spune El!

Apa nu stă pe frunza florii de lotus,
Nici sămânţa de muştar în vârful unui ac.
Dar El este neclintit.
Căci El a ajuns la sfârşitul suferinţei
Şi şi-a aruncat povara.

El priveşte adânc în ordinea lucrurilor
Şi le cunoaşte natura.
Ştie să discernă
Şi astfel ajunge la capătul drumului.

Nu zăboveşte
Cu cei ce au o casă,
Nici cu cei fără adăpost.
Nu aşteaptă ceva,
Călătoreşte singur.

Nu răneşte pe nimeni.
Nu ucide vreodată.

El trece cu dragoste printre cei fără dragoste,
Cu pace şi detaşament
Printre calici şi mofturoşi.

Răutatea cade de pe El,
Asemenea seminţei de muştar din vârful unui ac,
La fel şi pofta, ipocrizia, mândria.

Nu aduce prejudicii nimănui.
Chiar dacă spune adevărul.
Cuvintele lui sunt curate,
Niciodată aspre.

Orice nu-I aparţine
Refuză,
Bun sau rău, mare sau mic.

Nu doreşte nimic de la lumea asta
Şi nici de la cea viitoare.
Este liber!

Fără dorinţă, fără îndoială,
Mai presus de judecată şi necaz,
Mai presus de plăcerea simţurilor,
A trecut dincolo de timp.
Este pur şi liber.

Cât de curat este EL.
Este luna clară.
Este serenitatea.
Este strălucirea.

Căci a depăşit
Viaţă după viaţă,
Drumul murdar şi înşelător al iluziei.

Nu tremură,
Nu are inima strânsă, nu este ezitant.
A găsit Pacea.

Cu calm
Părăseşte viaţa,
Casa, plăcerea şi dorinţa.

Nici un om nu-L poate reţine.
Nici un zeu.
Nimic din toată această creaţie, nu-L poate reţine.

Dorinţa l-a părăsit,
Niciodată nu se va mai întoarce,
Suferinţa l-a părăsit,
Niciodată nu se va mai întoarce.

Este calm.
Sămânţa renaşterii din EL
A murit.
A cucerit toate lumile interioare.

Cu ochii nepărtinitori
Priveşte pretutindeni
Suişurile şi coborâşurile.

Şi cu mare bucurie
Realizează că a terminat.
S-a trezit din somn.

Iar Calea pe care a apucat
Este ascunsă oamenilor,
Este ascunsă chiar şi spiritelor şi zeilor,
Prin virtutea purităţii Lui.

În El nu mai există ziua de ieri,
Nici mâine,
Nici azi.

Nu posedă nimic,
Nu doreşte nimic.

Este plin de putere.
Neînfricat, înţelept, slăvit.
A supus toate lucrurile.
Priveşte prin virtutea propriei purităţi.

A ajuns la finalul drumului,
A trecut de râul nenumăratelor vieţi,
Nenumăratelor morţi.

Dincolo de suferinţa iadului,
Dincolo de marea bucurie a paradisului,
Prin virtutea propriei purităţi.

A ajuns la sfârşitul drumului.

Tot ce-a avut de făcut, a făcut.

Şi acum este UNU-L.

 

 

sursa http://www.labirintul-sufletului.home.ro/index.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: