Avatarul

,,De-a lungul timpurilor, în multe cicluri mondiale şi în multe ţări au existat mari momente de tensiune care au fost caracterizate printr-un deplin simţ al speranţei. Cineva a fost aşteptat, iar venirea lui a fost anticipată. Întotdeauna în trecut au existat învăţături religioase ale perioadei respective care au nutrit şi au proclamat această speranţă – perioada a fost întotdeauna una de haos şi dificultate, un punct culminant plasat la sfârşitul unei civilizaţii sau culturi, când resursele vechilor religii păreau incapabile pentru a veni în întâmpinarea dificultăţilor oamenilor sau pentru rezolvarea problemelor lor.

Venirea unui Avatar, a doua venire a Celui Aşteptat şi în termenii de astăzi reapariţia lui Christos sunt idei fundamentale ale speranţei.

Când timpurile sunt în pârg, invocaţia maselor de oameni este destul de puternică, iar credinţa celor care cunosc este destul de profundă, atunci întotdeauna El vine.

Timp de câţiva zeci de ani, reapariţia lui Christos a fost anticipată de credincioşii din ambele emisfere. Când oamenii simt că au epuizat toate resursele lor şi au ajuns la capătul propriilor posibilităţi de rezolvare, atunci ei sunt gata să aştepte un intermediar divin, un Mijlocitor ce va pleda cauza lor înaintea lui Dumnezeu şi va aduce salvarea. Ei aşteaptă un Salvator.

Christos este crezut de milioane de oameni ca acţionând în poziţie de mediator între umanitate şi divinitate. ,,Eu vin pentru ca ei să poată avea viaţă” spune Christos, iar scripturile lumii sunt pline de intervenţia unei Fiinţe care îşi are originea într-o sursă mai înaltă decât cea strict umană.

Un Avatar este acela care are o capacitate specială (alături de o sarcină autoiniţiată şi un destin pre-ordonat) de a transmite energia sau puterea divină.

Avatarii sau Mesagerii Divini sunt legaţi de conceptul unui anumit Ordin Spiritual sau Ierarhie a Vieţilor Spirituale care sunt preocupate de dezvoltarea bunăstării umanităţii.

Reprezentanţii divini ai lui Dumnezeu concretizează scopul divin şi influenţează întreaga lume încât numele şi influenţa lor sunt cunoscute şi simţite mii de ani după ce ei nu se mai plimbă printre oameni. Ei au venit şi au lăsat o lume schimbată şi o nouă religie în urma lor, iar profeţia şi credinţa întotdeauna au dat omenirii promisiunea revenirii lor printre noi într-un moment de necesitate.

Cuvântul ,,avatar” este un cuvânt sanscrit care înseamnă ,,venire de foarte departe”.

Totuşi toţi Avatarii sau Salvatorii lumii exprimă două motive fundamentale – nevoia lui Dumnezeu de a contacta umanitatea şi de a avea o legătură cu oamenii şi nevoia umanităţii pentru contact, ajutor şi înţelegere divină. Supuşi acestor raţiuni, toţi adevăraţii avatari sunt prin urmare mediatori divini. Ei pot acţiona în acest mod deoarece s-au despărţit totalmente de ei înşişi, de orice limitare, de simţul separativităţii şi nu mai sunt deloc, după standardele umane obişnuite, centrul dramatic al vieţilor lor, aşa cum suntem cei mai mulţi dintre noi. Ei au atins acel stadiu al descentralizării spirituale, ei înşişi putând astfel deveni evenimente în viaţa noastră planetară, spre ei fiecare ochi poate privi şi toţi oamenii pot fi impresionaţi. Astfel, un Avatar sau un Christos vine din două motive – unul este acela că o cauză necunoscută şi de nepătruns îl îndeamnă pe El să procedeze astfel, iar celălalt se referă la cererea sau invocaţia umanităţii însăşi.

Un Avatar este în consecinţă un eveniment spiritual ce vine la noi pentru a aduce mari schimbări sau restaurări majore, pentru a inaugura o nouă civilizaţie sau pentru a restaura ,,reperele antice” şi a conduce omul mai aproape de divinitate.

Avatarii au fost denumiţi ca fiind ,,oamenii extraordinari care din timp în timp apar pentru a schimba faţa lumii şi a inaugura o nouă eră în destinele umanităţii”. Ei vin în timpuri de criză. Ei creează în mod frecvent crize cu scopul de a duce vechiul şi nedoritul spre final şi a crea căi formelor mai noi şi mult mai potrivite pentru dezvoltarea vieţii lui Dumnezeu imanent în Natură. Ei vin când răul este violent şi de nestăpânit. Din acest motiv şi nu din altul, poate fi aşteptat în ziua de astăzi un Avatar. Stadiul necesar pentru reapariţia lui Christos este stabilit.

Avatarii sunt de toate gradele şi genurile, unii dintre ei sunt de o mare importanţă planetară deoarece exprimă în ei înşişi întregi cicluri ale dezvoltării viitoare şi rostesc nota şi dau învăţătura care va aduce o nouă eră şi o nouă civilizaţie. Ei concretizează mari adevăruri spre care masele de oameni trebuie să lucreze şi care constituie încă un obiectiv pentru cele mai mari minţi ale epocii, chiar dacă până acum acest obiectiv era neîmplinit.

Anumiţi Avatari exprimă în ei înşişi suma totală a realizării umane şi a perfecţiunii rasiale devenind astfel ,,oamenii ideali” ai timpurilor.

Alţii, încă şi mai mari, şi-au permis să fie păstrătorii unui anumit principiu divin sau a unei anumite calităţi divine care necesită o prezentare şi o exprimare nouă pe Pământ.

Ei pot fi astfel deoarece au atins perfecţiunea şi au câştigat cele mai înalte iniţieri posibile. Ei pot acţiona ca şi canale pentru transmiterea de la centrul întregii vieţi spirituale.

Unul dintre aceştia a fost Christos. El a fost de două ori un Avatar deoarece nu numai că a enunţat principiul fundamental al noii ere (cu peste 2000 de ani în urmă), ci, de asemenea, într-o manieră misterioasă şi de neînţeles, a întrupat în El însuşi Principiul iubirii divine, fiind primul care a relevat oamenilor adevărata natură a lui Dumnezeu.

Strigătul invocator al umanităţii (al doilea din motivele ce produc o apariţie divină) este de un puternic efect deoarece sufletele oamenilor, în special într-o acţiune conjugată, au în ele ceva care este înrudit cu natura divină a Avatarului.

Noi toţi suntem divini, toţi copii ai Unicului Tată, aşa cum ultimul dintre Avatari, Christos, ne-a spus nouă.

Centrul divin din fiecare fiinţă umană, atunci când este trezit la activitate, poate determina răspuns de la Locul Înalt, unde Cel Aşteptat să vină aşteaptă ora Lui de apariţie.

Numai solicitarea unită a umanităţii, ,,intenţia sa comasată”, este cea care poate precipita coborârea unui Avatar. La fiecare mare criză umană, în ore de necesitate, la fondarea unei noi rase sau la trezirea unei umanităţi pregătite pentru o nouă şi mai extinsă viziune, Inima lui Dumnezeu, impulsionată de Legea Compasiunii, trimite un Învăţător, un Salvator al Lumii, un Christos. El aduce mesajul care va vindeca, care va arăta noul pas ce trebuie să fie făcut de rasa umană, pas care va ilumina o problemă întunecată a lumii şi va oferi omului o expresie a unui aspect al divinităţii încă nerealizată până acum.

Un Avatar este în prezent de obicei un reprezentant al celui de al doilea aspect divin, acela al iubirii-înţelepciunii al iubirii lui Dumnezeu. El se va manifesta ca Salvator, Constructor, Păstrător. Umanitatea nu este suficient de dezvoltată sau în mod corespunzător orientată spre viaţa spiritului pentru a suporta cu uşurinţă impactul unui Avatar.

Umanitatea are nevoie de iubire, înţelegere şi relaţii umane drepte ca o expresie a divinităţii realizate. Aceasta a fost nevoia care L-a adus pe Christos înaintea noastră ca Avatar al Iubirii.”

,,Reapariţia lui Christos”, de Alice A. Bailey

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: