Taierea stringurilor

Tăierea stringurilor eterice

Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei.

Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iubirea şi coarda de argint nu pot fi puse în pericol în mod accidental.

Să spunem că aveţi o coardă ataşată de un prieten sau o rudă care se simte deprimată sau se află în nevoie. Acea persoană va începe să va secătuiască de energie, aşa cum combustibilul este pompat la staţia de benzină. Vă veţi simţi obosiţi, fără să ştiţi de ce. Indiferent cât de multă cofeină aţi consuma, câtă mişcare aţi face sau cât aţi dormi, nu veţi reuşi să vă refaceţi energia, dacă secătuirea prin coarda eterică este adevărata cauză. Sindromul oboselii cronice are drept cauză această scurgere a energiei prin intermediul stringurilor eterice.

Daca persoana de care sunteti atasat eteric incepe să devină furioasă, furia ei se va revărsa spre voi prin intermediul stringurilor eterice, direct în corpul şi în chakrele voastre. Ceea ce poate avea ca rezultat o durere fizică ce pare să nu aibă nici o cauză şi care nu cedează la tratament. Oamenii care acordă ajutor profesional, cum ar fi a profesorii, consilierii şi vindecătorii, adesea au o mulţime de stringuri care îi leagă de studenţii şi de pacienţii lor (Acest lucru este la fel de adevărat pentru persoanele care sar întotdeauna în ajutorul rudelor şi prietenilor aflaţi în nevoie).

Aşadar este extrem de important să tăiem aceste stringuri după fiecare şedinţă în care ajutăm pe cineva, sau ori de câte ori simţiţi o durere fizică sau o stare de letargie fără vreo cauză aparentă. Corzile pot creşte la loc, dacă relaţia se reia şi are din nou frica în componenţă. Noile stringuri sunt mai subţiri, totuşi, deci au mai puţină energie care va putea fi absorbită sau trimisă înspre voi.

Tăierea stringurilor cu ajutorul Arhanghelului Mihail

Mihail poartă o sabie care taie toate ataşamentele de negativitate. Pur şi simplu gândiţi următoarele: „Arhanghele Mihail, te chem acum. Te rog taie stringurile fricii care mă seacă de energie şi de vitalitate.” Rămâneţi liniştiţi, în timp ce el vă taie aceste stringuri. El va trimite energie vindecătoare prin mai multe stringuri, atât către voi, cât şi către cealaltă persoană. Persoanele sensibile simt schimbări în corp şi în presiunea aerului, atunci când Mihail retează stringurile, iar apoi o creştere a energiei şi o reducere sau încetare a durerii.

Tăierea stringurilor rezistente

Mihail poate tăia stringurile doar dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi la vechile resentimente legate de persoana cu care sunteţi legat. Dacă va agăţaţi de mânie sau de lipsa de iertare, coarda nu se va tăia. In aceste cazuri, când folosiţi metoda descrisă mai înainte, mai puteţi adăuga următoarea propoziţie, în timp ce vă gândiţi la acea persoană: Doresc acum să dau toată durerea în schimbul liniştii. Cer ca pacea să înlocuiască acum orice durere.

Tăierea stringurilor specifice

Pe lângă cele două metode menţionate anterior, eu recomand şi parcurgerea următoarei etape. Gândiţi-vă la acei indivizi, unul câte unul, şi păstraţi-vă intenţia de a reteza stringurile fricii asociate cu ei: mama, tatăl, fraţii şi iubiţii trecuţi şi actuali. Acestea sunt exact acele relaţii care cel mai adesea produc stringuri asociate cu durerile fizice.

Tăierea stringurilor dependenţelor

In poziţie aşezată, gândiţi-vă la orice comportament sau situaţie ce vă creează dependenţă şi de care aţi dori să vă eliberaţi.Fiţi siguri că doriţi să vă eliberaţi de ele deoarece această metodă este foarte puternică. După ce veţi realiza această tehnică, fie veţi renunţa la alimentul de care vreţi să vă lăsaţi, fie veţi mai lua o ultimă înghiţitură care vă va face să vă lăsaţi de respectivul aliment.:) In continuare, imaginaţi-vă că ceea ce vă produce dependenţa se afla la voi în poală. Apoi vedeţi sau simţiţi cum zboară cam la 30 de cm în faţa abdomenului vostru. Observaţi reţeaua de stringuri care se întinde între abdomenul vostru şi substanţa respectivă. Corzile arată asemenea rădăcinii unui copac. Rugaţi-l în gând pe arhanghelul Rafael să taie complet acele stringuri. Atunci când ele sunt retezate, observaţi cum respectiva substanţă se îndepărtează cu uşurinţă de voi. După aceea, Rafael vă va înconjura abdomenul cu lumină verde smarald şi vă va vindeca complet vechile răni. In timp ce respiraţi profund, el va trimite energie vindecătoare verde în corpul vostru prin acele stringuri tăiate. Pe măsură ce respiraţi, orice senzaţie de gol sau de anxietate se umple acum, se vindecă şi este echilibrată de puternica energie vindecătoare a lui Rafael. Ii mulţumim lui Rafael pentm această vindecare!

Tăierea stringurilor care ne leagă de obiectele materiale

Corzile care ne leagă de obiecte cresc în general în partea de jos a picioarelor persoanei şi se leagă de obiectul (sau camera sau casa) de care există cel mai mare ataşament. Dacă vreţi cu adevărat să vindeţi lucrul respectiv, rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să taie stringurile din partea de jos a picioarelor voastre şi fiţi siguri că ceva mai bun îi va lua locul. Trebuie să ştiţi că următoarea persoană care va intra în posesia obiectului va avea de câştigat de pe urma generoasei voastre „eliberări”.

Aspirarea cu ajutorul Arhanghelului Mihail

Tu si Arhanghelul Mihail îndepărtaţi prin aspirare energiile joase, cum ar fi deşeurile psihice, energiile şi entităţile generatoare de teamă. Puteţi folosi această tehnică asupra voastră sau asupra altor oameni care vă dau permisiunea de a-i vindeca spiritual (puteţi cere această permisiune în tăcere, contactând mental Sinele Divin al celeilalte persoane). Această metodă este deosebit de eficientă pentru calmarea hiperacidităţii,diminuarea comportamentului agresiv, scăderea poftelor de care suntem dependenţi şi diminuarea oscilaţiilor dispoziţiilor noastre. Gândiţi-vă la persoana pe care doriţi să o „aspiraţi” (voi sau altcineva). Rugaţi-l mental pe arhanghelul Mihail să vi se alăture, împreună cu echipa lui de îngeri ai compasiunii. Observaţi că Mihail poartă un aspirator. Hotărâţi dacă reglaţi viteza de aspirare pe mică,  medie, mare sau foarte mare. Lucraţi cu Mihail ca să introduceţi tubul aspiratorului prin chakra coroană în capul persoanei respective. Curăţaţi pe dinăuntru, aspirând orice zonă de întuneric. Acordaţi atenţie zonelor din junii maxilarelor şi din jurul creierului. Aspiraţi înspre gât, apoi pătrundeţi în cavitatea toracică. Observaţi orice zone întunecate şi lucraţi cu arhanghelul Mihail, îndreptând tubul aspiratorului şi aspirând acele energii joase. Dacă observaţi zone înroşite, care indică durere fizică, trimiteţi energia iubirii din inima voastră sau din mâini spre zonele respective. Aspiraţi toate organele, inclusiv ovarele, în cazul femeilor, şi prostata în cazul bărbaţilor. Trimiteţi tubul aspiratorului de-a lungul coloanei vertebrale şi prin braţe, până la degete. Asiguraţi-vă că aspiraţi bine vârfurile degetelor, deoarece acestea pot să ascundă uneori întunecime. După ce partea superioară a corpului este curăţată, aspiraţi partea inferioară, picioarele, genunchii, gambele, gleznele, tălpile şi degetele de la picioare. Odată ce corpul este complet curăţat, Mihail va roti în sens invers butonul aspiratorului. Acum, o lumină albă lichidă, asemănătoare pastei de dinţi, se revarsă din tubul aspiratorului, strălucind ca nişte diamante şlefuite, şi umple întregul corp, vindecând şi echilibrând orice zonă care înainte crea probleme. îi mulţumim arhanghelului Mihail şi îngerilor săi din ceata îndurării pentru această purificare şi vindecare.

Înlăturarea blestemelor şi a pumnalelor

Puteţi folosi această metodă asupra voastră sau asupra celorlalţi. Asiguraţi-vă că spatele vostru nu atinge nici o suprafaţă, cum ar fi spătarul scaunului. Puteţi sta uşor aplecaţi în faţă sau întinşi pe burtă sau pe o parte. Chemaţi-i pe arhanghelii Rafael şi Mihail să vă înconjoare, apoi inspiraţi şi expiraţi foarte profund. Uneori, când oamenii sunt mânioşi pe ei sau pe ceilalţi, ei trimit energia mâniei, care se poate solidifica sub o formă care o face să pătrundă în corpuri. Uneori, ne blestemăm singuri sau blestemăm pe altcineva, inconştient sau conştient. Fiţi dispuşi să renunţaţi la mânie şi să îndepărtaţi orice urmă de energie a mâniei din corpul vostru, îndepărtaţi orice pumnale, săgeţi, săbii sau alte obiecte ascuţite sau dureroase din spatele vostru sau din alte zone. Pe măsură ce aceste pumnale şi alte obiecte ies acum din corpul vostru, puteţi fi surprinşi să descoperiţi cine vi le-a trimis. Fiţi deschişi şi trimiteţi acestor oameni iertarea voastră, cât de bine puteţi, ca un mod de a vă vindeca pe voi înşivă, chiar mai profund. Continuaţi să îndepărtaţi obiectele din întregul vostru corp, renunţând complet la ele .Toate blestemele vor fi acum înlăturate complet, în toate direcţiile timpului. Rafael vă va acoperi apoi cu un gel lichid, luminos şi vindecător, care imediat vindecă toate rănile rămase. Pe măsură ce vă vindecaţi, Mihail vă acoperă cu un scut de cauciuc purpuriu, care face ca orice viitor atac să fie respins. Pe măsură ce ei fac acest lucru, aceste atacuri sunt transformate în iubire şi se întorc la cel care le trimite, pentru a-l vindeca. Acum sunteţi complet curăţaţi şi protejaţi. Mulţumiţi arhanghelilor Mihail şi Rafael pentru vindecarea voastră.

Înlăturarea entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ

Uneori persoanele sensibile culeg fără să ştie spirite care aşteaptă să se agate de cineva. Aceasta nu este posesie, deoarece entitatea nu a preluat controlul asupra voastră şi a corpului vostru. Cu toate acestea, aceste spirite pot interfera cu sănătatea şi fericirea voastră. Entităţile sunt forme-gând ale fricii, care au o formă aproape concretă. Ele sunt produse de ego, nu de iubire, prin urmare ele de fapt nu există cu adevărat. Totuşi, dacă ne aflăm într-o perioadă în care chiar ne este teamă, putem fi afectaţi de aceste entităţi care se ataşează. Spiritele legate de Pământ sunt cei decedaţi care nu s-au dus către lumină după ce au trecut dincolo de planul fizic. Majoritatea nu-şi dau seama că au murit. Ei sunt ataşaţi de Pământ datorită dependenţelor pe care le-au avut atunci când au murit şi adesea ei zăbovesc în preajma cârciumilor, barurilor şi locurilor unde se folosesc drogurile.

Uneori spiritele legate de Pământ se tem să meargă în planul de dincolo, deoarece se tem de focul iadului şi de credinţa în osânda veşnică. Alte spirite legate de Pământ sunt atât de ataşate de casele lor, încât nu doresc să plece de acolo.De aici provin fantomele.Spiritele legate de Pământ ascultă de oameni, în loc să asculte de îngeri sau de maeştrii spirituali elevaţi, deoarece ele încă
mai cred că sunt în viaţă.

Semnele că aveţi ataşată o entitate sau un spirit legat de Pământ sunt următoarele:

  • manifestaţi o dependenţă puternică, o depresie care nu cedează la tratament, sunteţi predispuşi la accidente, o incapacitate de a vă focaliza sau concentra şi schimbări bruşte în stilul de viaţă sau ale personalităţii.

Oricine poate să aibă un ataşament faţă de o entitate sau de un spirit legat de Pământ şi nu este un lucru de care să vă fie frică sau ruşine. Este pur şi simplu ceva care trebuie rezolvat. Există mai multe metode de a vă elibera de aceste entităţi:

➢ Cereţi ajutor. în gând sau cu voce tare, cereţi ca orice persoane decedate care iubesc şi cărora le pasă de spiritele legate de Pământ să vină în ajutorul vostru. De obicei, bunica sau bunicul spiritului legat va răspunde la această chemare şi va lua imediat spiritul în planul de dincolo, astfel încât acesta să se poată înălţa, vindeca şi evolua.
➢ Chemaţi-l pe arhanghelul Mihail. Cereţi ca arhanghelul Mihail să îndepărteze de voi, de cei dragi, de clienţi şi de casă orice entitate şi spirit legat de Pământ. Apoi rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să stea permanent alături de voi, să acţioneze ca o bariera şi să se asigure că nimeni nu va ajunge lângă voi decât dacă trebuie, iar dacă sunt lângă voi, să vină dintr-un loc plin de iubire. Ţineţi minte că Mihail, asemenea tuturor arhanghelilor, nu are restricţii legate de timp sau de spaţiu, încât el poate să fie simultan şi individual cu oricine îl cheamă.
➢ Tăiaţi stringurile. Atunci când spiritul legat de Pământ este cineva drag care a decedat, persoana în viaţă poate să aibă stringuri ataşate de acel spirit. Corzile ţin spiritul legat de persoana în viaţă. Un exemplu poate fi cazul unei femei al cărei tată decedat, alcoolic şi abuziv, nu s-a dus în lumină, ci a rămas legat de ea. El poate vrea să-şi ia revanşa pentru purtarea sa dinainte; cu toate acestea, nu se află în situaţia de a o ajuta pe ea, deoarece el însuşi nu este vindecat. Prezenţa sa o face, inconştient, să fie deprimată, în aceste cazuri, chemaţi-1 pe arhanghelul Mihail să taie stringurile legate de spirit, în timp ce simultan, renunţaţi la orice supărare sau dorinţă veche de a vă răzbuna pe spirit.
➢ Tragerea şi extragerea entităţilor. Aceasta este o metodă ce poate fi folosită pentru o altă persoană. Mai întâi, protejaţi-vă cu o sferă oglindă cereţi-i arhanghelului Mihail si îngerilor săi din ceata îndurării să fie alături de voi. Apoi, trageţi entitatea afară prin chakra coroană, aşa cum aţi trage de o eşarfă lungă şi întunecată. Daţi-i entitatea arhanghelului Mihail, care o va îndepărta din cameră. Continuaţi să trageţi astfel de entităţi până când persoana este curată. Unele entităţi vor fi greu de scos, la fel cum se împotriveşte o buruiană cu o rădăcină stufoasă, Curăţaţi-vă pe voi înşivă şi mâinile după aceea şi protejaţi-vă cu un scut de lumină purpurie şi cu prezenţa arhanghelului Mihail.

➢ Purificarea chakrelor au efect de curăţare a entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ

Dezlegarea jurămintelor

Uneori jurămintele pe care le-am făcut în alte vieţi ne urmăresc şi în această viaţă. Vechile legăminte de sărăcie pot crea probleme financiare, legămintele de păstrare a celibatului pot duce la dificultati sexuale şi relaţionale, iar legămintele de sacrificiu de sine pot crea tendinţe către autosabotaj. Atunci când aceste jurăminte sunt dezlegate, efectul lor negativ este îndepărtat şi vindecat. Iată cum se poate face acest lucru:

Centraţi-vâ în tăcere, respirând profund. Spuneţi în gând sau cu voce tare:
„Dezleg acum orice legământ de sărăcie pe care l-aş fi putut face în altă viaţă. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sărăcie să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de celibat pe care as fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de celibat să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de sacrificiu de sine pe care aş fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sacrificiu de sine să fie
acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului.”

Cum să te înconjori cu îngeri pentru a avea un somn odihnitor noaptea

Atunci când mergeţi la culcare, cereţi mental ca îngeri păzitori să fie aşezaţi la fiecare din uşile şi ferestrele voastre, păzindu-vă şi protejându-vă toată noaptea. Vizualizaţi-vă pe voi înşivă, casa voastră, pe cei dragi, orice situaţie care vă creează îngrijorare şi lumea, înconjurate de un strat gros de lumină albă pentru protecţie. Apoi, vedeţi sau simţiţi cum arhanghelul Rafael vă dă o pătură de energic vindecătoare verde. Trageţi această pătură verde peste voi şi simţiţi cum corpul vostru se relaxează complet. Somn uşor!

Pentru a proteja corpul si aura sa se pastreze in spatiul nostru propriu, unic afirmam:

„Inchid in corpul meu toate emotiile si le pastrez pentru mine.”

Taind corzile ne pastram chakra plexului solar curata, puternica si reducem vulnerabilitatea la poluare emotionala, in special la persoanele sensibile (empatice) este deosebit de recomandata metoda.

Avand chakra plexului solar curata simtim mai putina nevoie sa recurgem la stimulatoare artificiale energetice ca sa ne simtim energizati. De asemenea se renunta mai usor la vicii.

Daca in schimb in loc sa taiem corzile ne conectam voit energetic, emotional sau mental la alte persoane acest lucru produce dezordine in corpurile energetice respective, in special in corpul persoanei care produce asfel de conexiuni. Dezordinea energetica se transforma in afectiuni fizice.

Pentru ceilati care se simt afectati de asfel de conexiuni solutia este taierea corzilor si ridicarea vibratiei energetice peste cea a persoanei fata de care se simt legati. Aceste corzi produc de fapt niste legaturi care nu ne permit in anumite situatii dezvoltarea.

Sursa : Doreen Virtue

Comments

  1. nicoleta says:

    daca nu avem nici o initiere in nimic putem apela la sfintii Arhangheli sa taiem aceste stringiuri ? adica orice om simplu poate face asa ceva ‘ ?

    Apreciază

  2. draga mea, nu exista oameni simpli ci doar oameni care nu cunosc aceste taine! omul in esenta nu este simplu ci este un intreg univers de posibilitati, o creatie minunata. Putem apleca la Sfintii Arhangheli dar sa ne preocupam si de starea noastra de puritate.

    Apreciat de 1 persoană

  3. gabriela says:

    Sotul meu cu care am stat 10 ani m a parasit pt alta,s a schimbat total,a devenit rau si agresiv,spunindu mi tot felul de lucruri urite,am ramas socata,sufar enorm,el ne sustinea si financiar fiind plecat in italia,am pierdut tot,ce pot face?asa am patit si cu primul sot,care,dupa 3ani de la divort,a murit,am fost peste tot sa vad ce se intimpla,toti mi au spus ca am blesteme pe familie sau farmece,cum se pot dezlega?ma puteti ajuta?nu mai sint asa tinara,la fel pateam si cind eram fata,de abia m am maritat,cum pot sa mi aduc sotul inapoi si sa ma dezleg?toate mi merg rau,numgasesc nici de lucru am si o hepatita c

    Apreciază

  4. Draga mea gabriela, citeste paraclisul Maicii Domnului si roaga-te in fiecare zi, poti merge si la maslu. Cauta sa iti canalizezi gandurile catre lucruri pozitive in viata ta, sa iti cauti o preocupare, un serviciu, sa inveti o meserie, sa fii in siguranta prin ceea ce esti tu, invata sa ai incredere in tine. Viata noastra depinde de a altora dar calea ta este unica. Iarta, Iubeste, Multumeste. Dezlegarea incepe din momentul in care vrei sa te dezlegi. Curaj, in fiecare zi fa ceva pentru tine. Te imbratisez.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Taierea acestor legaturi doare fizic? dureri de inima?

    Apreciază

  6. Pot aparea usoare dureri,dar nu ceva care sa va creeze panica.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: