Manualul Razboinicului Luminii

”Un războinic al luminii nu uită niciodată gratitudinea.  În timpul luptei, a fost ajutat de îngeri; puterile cereşti au pus fiecare lucru la locul său, îngăduindu-i astfel fiecăruia să dea tot ce poate. Tovarăşii săi comentează: “Cât e de norocos!” Şi războinicul obţine uneori succese peste capacităţile sale. Aşa se face că, la apusul soarelui, el cade în genunchi şi-şi arată recunoştinţa pentru Mantia Protectoare din juru-i. Gratitudinea lui nu se limitează însă la lumea spirituală; el nu-şi uită niciodată prietenii, pentru că sângele lor s-a amestecat cu al său pe câmpul de luptă. Un războinic nu are nevoie de ajutorul altcuiva ca să-şi aducă aminte de ajutorul dat lui de către ceilalţi; îşi aduce singur aminte şi-şi împarte cu ei răsplata.

Toate drumurile lumii duc la inima războinicului; el se aruncă fără ezitare în fluviul pasiunilor ce curge totdeauna prin viaţa sa. Războinicul ştie că este liber să aleagă ceea ce doreşte, hotărârile sunt luate cu curaj, detaşare şi – uneori – cu o anumită doză de nebunie. Îşi acceptă pasiunile, savurându-şi-le intens. Ştie că nu trebuie să renunţe la entuziasmul cuceririlor; ele fac parte din viaţa lui şi-i bucură pe toţi cei care iau parte la ele.  Nu pierde însă niciodată din vedere lucrurile durabile şi legăturile solide create în timp.Un războinic ştie să facă distincţia dintre ceea ce e trecător şi ceea ce e definitiv.

Un războinic al luminii nu se bizuie doar pe forţele sale; se foloseşte şi de energia adversarului. Când intră în luptă, tot ce posedă e entuziasmul său şi loviturile pe care le-a învăţat pe parcursul antrenamentului; pe măsură ce lupta avansează, el descoperă că entuziasmul şi antrenamentul nu-i sunt suficiente ca să învingă: e absolut necesară experienţa. Atunci îşi deschide inima către Univers şi-l roagă pe Dumnezeu să-l inspire, astfel încât fiecare lovitură a inamicului să-i fie şi lui o lecţie de apărare. Tovarăşii lui comentează: “Cât e de superstiţios! A încetat lupta ca să se roage şi respectă trucurile adversarului.” Războinicul nu răspunde acestor provocări. Ştie că, fără inspiraţie şi experienţă, nu există nici un fel de antrenament care să dea rezultate.

Un înţelept chinez spune despre strategiile războinicului luminii: “Fă-l pe inamicul tău să creadă că nu va obţine mari recompense dacă se hotărăşte să te atace; astfel îi vei scădea entuziasmul. Nu te ruşina să te retragi provizoriu din luptă, dacă observi că inamicul este mai puternic; importanţă nu are o bătălie izolată, ci sfârşitul războiului. Chiar dacă eşti foarte puternic, nu te jena să te prefaci slab; astfel îl faci pe inamic să-şi piardă prudenţa şi să atace înainte de vreme. Într-un război, capacitatea de a-ţi lua adversarul prin surprindere este cheia victoriei.”

“E ciudat”, îşi spune în sinea sa războinicul luminii. “Am întâlnit atât de mulţi oameni care – cu primul prilej – încearcă să-şi dea la iveală tot ce au mai rău. Îşi ascund forţa lăuntrică îndărătul agresivităţii. Îşi ascund frica de singurătate sub un aer de independenţă. Nu au încredere în capacitatea proprie, dar îşi glorifică virtuţile pe unde apucă.” Războinicul citeşte mesajele acestea în mulţi bărbaţi şi femei pe care-i cunoaşte. Nu se lasă niciodată înşelat de aparenţe şi-şi face un punct de onoare din a rămâne tăcut când ei caută să-l impresioneze. Dar se foloseşte de împrejurare pentru a-şi corecta defectele, întrucât ceilalţi sunt totdeauna o bună oglindă. Un războinic profită de orice împrejurare pentru a trage învăţăminte.

Războinicul luminii luptă uneori cu cei pe care-i iubeşte. Bărbatul care-şi apără prietenii nu este niciodată dominat de furtunile vieţii; are puterea de a depăşi dificultăţile şi de a merge mai departe. Se simte însă deseori provocat de către cei pe care încearcă să-i înveţe arta spadei. Discipolii săi îl provoacă să lupte cu ei. Şi războinicul îşi arată capacităţile: din câteva lovituri, pune la pământ armele elevilor, iar armonia se reîntoarce în locul de unde se reunesc. “De ce e nevoie să facă aşa ceva, dacă le este în asemenea măsură superior?”, întreabă un călător. “Pentru că, atunci când mă provoacă, la drept vorbind vor să stea de vorbă cu mine şi – în felul acesta
păstrez dialogul”, răspunde războinicul.

Un războinic al luminii, înainte de a se angaja într-o luptă însemnată, îşi pune întrebarea: “Cât de mult mi-am dezvoltat abilităţile?” El ştie că bătăliile pe care le-a dat în trecut au sfârşit totdeauna prin a-l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l-au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi-a pierdut timpul, luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui. Învingătorii nu repetă aceeaşi greşeală. Tocmai de aceea războinicul îşi riscă inima numai pentru ceea ce merită.

Un războinic al luminii respectă principala învăţătură din Yi Jing: “Perseverenţa e favorabilă.” El ştie că perseverenţa nu are nimic de-a face cu insistenţa. Există epoci în care luptele se prelungesc peste necesităţi, epuizându-i forţele şi diminuându-i entuziasmul. În asemenea momente, războinicul reflectează: “Un război prelungit sfârşeşte prin a-l distruge şi pe învingător.” Atunci îşi retrage forţele de pe câmpul de luptă şi îşi acordă un răgaz. Perseverează în voinţa sa, dar ştie să aştepte cel mai prielnic moment pentru un nou atac. Un războinic revine totdeauna la luptă. Nu o face niciodată din îndărătnicie, ci pentru că observă schimbarea vremii.

Un războinic al luminii ştie că anumite momente se repetă.  Deseori se vede pus în faţa aceloraşi probleme şi situaţii pe care le mai înfruntase; se simte atunci deprimat, gândindu-se că e incapabil să progreseze în viaţă, de vreme ce momentele dificile revin. “Am mai trecut prin asta”, îi reproşează el inimii sale. “Într-adevăr, ai mai trecut prin asta”, îi răspunde inima. “Dar n-ai trecut niciodată dincolo de asta.” Războinicul înţelege atunci că experienţele repetate au un singur scop: să-l înveţe ceea ce nu vrea să înveţe.

Un războinic al luminii face totdeauna ceva ieşit din comun. Poate dansa pe stradă în drum spre locul său de muncă, îl poate privi în ochi pe un necunoscut şi vorbi de dragoste la prima vedere, poate apăra o idee aparent ridicolă. Războinicii luminii îşi permit asemenea zile. Nu-i e teamă să plângă din pricina unor necazuri vechi sau să se bucure de noi descoperiri. Când simte că a venit ceasul, lasă totul şi pleacă în aventura atât de mult visată. Când pricepe că e la limita rezistenţei, iese din luptă, fără a se învinovăţi că a făcut una, două nebunii neaşteptate. Un războinic nu-şi petrece zilele încercând să joace rolul ales de alţii pentru el.

Războinicii luminii îşi păstrează totdeauna strălucirea privirii. Sunt în lume, fac parte din viaţa altor inşi şi au pornit la drum fără desagi şi fără sandale. Adesea sunt laşi. Nu acţionează totdeauna corect. Suferă pentru lucruri inutile, au comportări meschine şi cred uneori că sunt incapabili să se dezvolte. Deseori se cred nevrednici de orice binecuvântare sau minune. Nu sunt totdeauna siguri de ceea ce fac aici. De multe ori au parte de nopţi albe, crezând că vieţile lor nu au sens. Tocmai de aceea sunt războinici ai luminii. Pentru că greşesc. Pentru că se întreabă. Pentru că neîncetat caută o raţiune – cu siguranţă o vor găsi.

Un poet a spus: “Războinicul luminii îşi alege duşmanii.” El ştie de ce anume e în stare; nu are nevoie să bată lumea expunându-şi calităţile şi virtuţile. Şi totuşi în fiecare clipă se iveşte cineva care vrea să demonstreze că e mai bun ca el. Pentru războinic nu există “mai bun” sau “mai rău”: fiecare om posedă darurile necesare pentru drumul său individual. Unii inşi insistă însă. Provoacă, insultă, fac totul ca să-l irite. În această clipă, inima îi spune: “Nu accepta insultele, ele nu-ţi vor spori abilităţile. Te vei osteni zadarnic.” Un războinic al luminii nu-şi pierde timpul plecând urechea la provocări; el are un destin de împlinit.

Războinicul luminii îşi aminteşte un pasaj din John Bunyan: “Deşi am trecut prin tot ce am trecut, nu regret greutăţile în care m-am vârât, din pricină că ele m-au adus în locul unde am dorit să ajung. Acum, tot ce am e spada aceasta şi i-o încredinţez oricui doreşte să-şi urmeze călătoria. Port asupra mea semnele şi cicatricile luptelor – ele sunt mărturii a ceea ce am trăit şi recompense pentru ceea ce am cucerit. Sunt semnele şi cicatricile dragi care-mi vor deschide porţile Paradisului. A fost o vreme când am trăit ascultând poveşti despre viteji. A fost o vreme când am trăit doar pentru că trebuia să trăiesc. Acum însă trăiesc pentru că sunt un războinic şi pentru că vreau ca într-o bună zi să stau lângă Acela pentru care am luptat atât de mult.”

În clipa în care începe să umble, un războinic al luminii recunoaşte Drumul. Fiecare piatră, fiecare cotitură îi spune bun-venit. El se identifică cu munţii şi râurile, vede ceva din sufletul lui în plante, în animale şi în păsările câmpului. Atunci, acceptând ajutorul lui Dumnezeu şi Semnele Domnului, îşi lasă Legenda Personală să-l călăuzească spre sarcinile pe care i le rezervă viaţa. În unele nopţi nu are unde să doarmă, în altele suferă de insomnie. “Asta este”, gândeşte războinicul. “Eu însumi am ales să merg pe-aici.” În fraza asta îi stă toată puterea: el însuşi alege calea pe unde merge acum şi nu are de ce să se plângă.

De-acum înainte – şi vreme de câteva sute de ani – Universul are să-i ajute pe războinicii luminii şi să-i boicoteze pe superstiţioşi. Energia Pământului trebuie reînnoită. Ideile noi au nevoie de spaţiu. Corpul şi sufletul au nevoie de noi provocări. Viitorul a devenit prezent şi toate visele – cu excepţia acelora care includ prejudecăţi – vor avea şansa de a se manifesta. Ceea ce a fost important va rămâne; ceea ce a fost inutil va dispărea. Războinicului nu-i revine misiunea de a judeca visele aproapelui şi el nu-şi pierde vremea criticând hotărârile celorlalţi. Ca să aibă încredere în propriul său drum, nu trebuie să demonstreze că drumul celuilalt este greşit.

Un războinic al luminii studiază cu multă grijă poziţia pe care ţine să o cucerească. Oricât de dificil i-ar fi obiectivul, există totdeauna un mod de a depăşi obstacolele. El verifică drumurile alternative, îşi ascute spada, se străduieşte să-şi umple inima cu perseverenţa necesară pentru a înfrunta provocarea. Dar, pe măsură ce înaintează, războinicul îşi dă seama că există dificultăţi pe care aproape nu le prevăzuse. Dacă va aştepta momentul ideal, niciodată nu se va urni din loc; e nevoie de un strop de nebunie ca să faci pasul următor. Războinicul foloseşte un strop de nebunie. Pentru că – în război şi în dragoste – nu se poate prevedea totul.

Un războinic al luminii îşi cunoaşte defectele. Dar îşi cunoaşte calităţile. Unii dintre tovarăşii săi se plâng tot timpul: “Alţii au mai multe oportunităţi decât noi.” Au pesemne dreptate; dar un războinic al luminii nu se lasă paralizat de asta; se străduieşte să-şi valorifice la maximum virtuţile. Ştie că puterea gazelei stă în fermitatea picioarelor ei. Puterea pescăruşului constă în precizia cu care prinde peştele. A învăţat că un tigru nu se teme de hienă, pentru că e conştient de forţa sa. El încearcă să ştie pe ce poate conta. Şi-şi verifică întotdeauna echipamentul, alcătuit din trei lucruri: credinţă, speranţă şi dragoste. Dacă acestea trei sunt prezente, nu ezită să păşească mai departe.

Războinicul luminii ştie că nimeni nu e prost, iar viaţa îi învaţă pe toţi – chiar dacă asta cere timp. El dă tot ce poate şi aşteaptă ca şi ceilalţi să dea tot ce pot. În plus, încearcă să le arate tuturor, cu generozitate, de ce anume este capabil fiecare. Unii dintre tovarăşii lui spun: “Există oameni ingraţi.” Războinicul luminii nu se descurajează din pricina asta. Şi continuă să-l stimuleze pe aproapele, căci e un mod de a se stimula pe sine însuşi.

Fiecare războinic al luminii a rămas cu o teamă de a intra în luptă. Fiecare războinic al luminii a trădat şi minţit cândva în trecut. Fiecare războinic al luminii a păşit cândva pe un drumcare nu era al lui. Fiecare războinic al luminii a suferit cândva din pricina unor lucruri lipsite de însemnătate. Fiecare războinic al luminii a crezut cândva că nu este războinic al luminii. Fiecare războinic al luminii a eşuat cândva în datoriile sale spirituale. Fiecare războinic al luminii a zis cândva da când ar fi vrut să zică nu. Fiecare războinic al luminii a lovit-o cândva pe o fiinţă iubită. Tocmai de aceea este războinic al luminii, pentru că a trecut prin toate acestea şi nu şi-a pierdut niciodată speranţa de a fi mai bun decât era.

Războinicul luminii ascultă totdeauna cuvintele unor predicatori din trecut, precum cele ale lui T.H.Huxley: “Consecinţele acţiunilor noastre sunt sperietoare pentru laşi şi raze de lumină pentru înţelepţi. Tabla de şah este lumea. Piesele sunt gesturile vieţii noastre cotidiene; regulile sunt aşa-numitele legi ale naturii. Nu-l putem zări pe Jucătorul aflat de partea cealaltă a tablei, ştim însă că El este drept, cinstit şi răbdător.” De războinic depinde să accepte provocarea. El ştie că Dumnezeu nu trece cu vederea nici o greşeală a acelora pe care-i iubeşte şi nu îngăduie ca favoriţii săi să se prefacă a ignora regulile jocului.

Un războinic al luminii nu-şi amână deciziile. El reflectează destul înainte de-a acţiona; îşi apreciază antrenamentul, responsabilitatea şi datoria sa ca maestru. Încearcă să-şi păstreze seninătatea şi analizează fiecare pas ca şi cum fiecare ar fi cel mai important. Dar în clipa când ia o decizie, războinicul trece la fapte: nu mai are dubii în privinţa alegerii şi nici nu-şi modifică parcursul dacă împrejurările se arată a fi diferite decât cele pe care şi le imaginase. Dacă decizia i-a fost corectă, va ieşi învingător în luptă – chiar dacă ea va dura mai mult decât prevăzuse. Dacă decizia i-a fost greşită, va fi învins şi va trebui să reia totul de la început – cu mai multă înţelepciune. Un războinic al luminii, când începe, merge însă până la capăt.

Un războinic al luminii ştie că învăţătorii săi cei mai buni sunt oamenii cu care împarte câmpul de luptă. E periculos a cere un sfat. Încă şi mai riscant este a da un sfat. Când are nevoie de ajutor, el încearcă să vadă cum îşi rezolvă – sau nu-şi rezolvă – problemele prietenii săi. Dacă e în căutare de inspiraţie, citeşte pe buzele vecinului cuvintele pe care îngerul său de pază vrea să i le spună. Când este obosit sau singur, nu visează la femei sau bărbaţi din depărtare; se adresează celui de alături şi-i împărtăşeşte durerea sau nevoia de afecţiune – cu plăcere şi fără nici un sentiment de vinovăţie. Un războinic ştie că şi steaua cea mai depărtată din Univers se manifestă în lucrurile din preajma lui.

Un războinic al luminii îşi împarte lumea cu persoanele pe care le iubeşte. Încearcă să le încurajeze ca să facă ce le este pe plac, dar nu îndrăznesc; în asemenea momente, Adversarul îşi face apariţia cu două table de lemn în mână. Pe una din table stă scris: “Gândeşte-te mai mult la tine. Păstrează-ţi binecuvântările pentru tine însuţi, altminteri vei sfârşi prin a pierde totul.” Pe cealaltă tablă stă scris: “Cine eşti tu ca să-i ajuţi pe ceilalţi? Oare nu-ţi poţi vedea propriile tale defecte?” Un războinic ştie că are defecte. Ştie însă şi că nu poate creşte singur, îndepărtându-se de tovarăşii săi. Atunci, el aruncă cele două table pe jos, chiar dacă e încredinţat că în ele se află şi un grăunte de adevăr. Ele se vor preface în pulbere şi războinicul va continua să-l încurajeze pe cel de alături.

Înţeleptul Lao Zi spune despre călătoria războinicului luminii: “Drumul presupune respectul pentru tot ceea ce este mic şi subtil. Învaţă să cunoşti totdeauna momentul potrivit pentru a lua hotărârile necesare. Chiar dacă ai tras de multe ori cu arcul, continuă să fii atent la felul cum pui săgeata şi întinzi coarda. Când începătorul e conştient de nevoile sale, sfârşeşte prin a fi mai inteligent decât înţeleptul neatent. Acumularea iubirii înseamnă noroc, acumularea urii înseamnă calamitate. Cine nu recunoaşte problemele, lasă până la urmă uşa deschisă şi pătrund tragediile. Lupta nu are nimic de-a face cu încăierarea.”

“Când îmi încordez arcul”, îi spune Herrigel maestrului său Zen, “vine o clipă când simt că, dacă nu trag imediat, îmi voi pierde răsuflarea.” “Atâta timp cât vei încerca să provoci clipa când trebuie să dai drumul săgeţii, nu vei ajunge să înveţi arta arcaşilor”, spune maestrul. “Ceea ce tulbură uneori precizia tirului este voinţa prea activă a arcaşului.” Un războinic al luminii gândeşte uneori: “Ceea ce nu voi face nu va fi făcut.” Nu este bine: el trebuie să acţioneze, dar trebuie în egală măsură să lase ca Universul să acţioneze şi el la momentul potrivit.

Un războinic, când suferă o nedreptate, încearcă de obicei să rămână singur – ca să nu-şi arate celorlalţi durerea. E un comportament şi bun, şi rău. Una este a-ţi lăsa inima să-şi vindece încetul cu încetul propriile răni. Alta este a rămâne într-o meditaţie profundă toată ziua, cu riscul de a părea slab. Înăuntrul fiecăruia dintre noi există un înger şi un diavol, iar glasurile lor sunt foarte asemănătoare. Confruntat cu o dificultate, diavolul alimentează această conversaţie solitară, încercând să ne arate cât de vulnerabili suntem. Îngerul ne face să reflectăm asupra atitudinilor noastre şi uneori are nevoie de gura altcuiva pentru a se manifesta. Un războinic ţine cumpăna între singurătate şi dependenţă.” Paulo Coelho

Click pe acest link pentru a continua lectura ”Manualul Razboinicului Luminii – Paulo Coelho”

Cu mult respect si iubire, maestrului meu si elevilor mei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: