Despre Iluminare cu un mistic roman, Ilie Cioara

”Eram precum în situaţia unui orb din naştere care tocmai şi-a dobândit vederea în urma unei operaţii chirugicale. Totul în jur era ca şi nou. Aveam o perspectivă globală asupra lucrurilor. Mintea devenise în întregime, prin tăcere, o imensă oglindă în care lumea exterioară se reflecta. Fiinţele apropiate, prieteni sau străini erau priviţi fără deosebire, cu un sentiment de iubire pe care nu îl mai simţisem vreodată. Dacă vreo reacţie a minţii ieşea la suprafaţă, ea dispărea imediat în contact cu lumina ATENŢIEI impersonale. O stare de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare mă caracteriza în orice împrejurare, fie ea plăcută sau dureroasă. Mă comportam precum un simplu martor, perfect conştient de ce se întâmpla, fără a-mi afecta starea de pace care îmbrăţişa totul. După ce am experimentat ILUMINAREA, au început să-mi dispară: interesul pentru călătoriile astrale, credinţele mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, invidia, mândria…

ATENŢIA totală fără scop este însuşi Sacrul în acţiune. Mai există, de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de voinţă, care se limitează la un singur obiect, fiind subiectivă. Aceasta se defineşte ca lipsă de atenţie.

Viaţa nu poate fi înţeleasă obiectiv decât dacă suntem într-o stare de completă libertate şi seninătate a minţii. Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi ne cere, chiar ne forţează să o întâlnim cu o minte nouă, FĂRĂ BAGAJUL MEMORIEI.

În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în golul sau liniştea psihologică – cine mai există? Când mintea obişnuită tace, iar liniştea preia comanda, ai observat că o minte nouă apare, care se extinde în Infinit şi se defineşte ca Pură Conştiinţă? Astfel descoperim că suntem o simplă „fiinţă”, „aici şi acum”, fără limite – una cu infinitatea. În această simplitate nu există aşteptări sau scopuri, pentru că ego-ul a dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut ce există în interiorul nostru şi oriunde în jur, care ni se revelează în tăcerea smerită a minţii. Astfel de realizări operează transformări radicale, care în cele din urmă vor zgudui fortăreaţa ego-ului, ai cărui prizonieri suntem atâta timp cât mintea ne domină şi îi oferim importanţă psihologică. Când această ficţiune dispare, topindu-ne în Sublim, experimentăm Inteligenţă creativă, Iubirea, Frumuseţea şi Fericirea, care ne dirijează prin impulsuri intuitive.

DESPRE NEVOIA DE ILUMINARE

Cum ar putea această micuţă cochilie, care e mintea omenească, să îmbrăţişeze şi să înţeleagă imensitatea oceanului de Energie Cosmică?! Totuşi, acest ego obraznic afirmă mereu că el ştie ce este Dumnezeu, ce este Iubirea creatoare, nemurirea etc. Mai mult, el oferă soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă omenirea. Dar acest ego nu este conştient de un lucru, acela că însăşi prezenţa sa crează întreaga tragedie şi suferinţă de pe suprafaţa Pământului. El este duşmanul principal al fiinţei umane. Activitatea sa închipuită, haotică, înşelătoare generează şi întreţine nefericirea şi suferinţele umane. Dar, când o rază de lumină emanată de Pura Conştiinţă străpunge micuţa carapace a minţii şi îi dezvăluie ficţiunea în care trăieşte, mintea devine smerită şi tăcută.

Iluminarea este un fenomen surprinzător, care deschide calea spre măreţia divină pentru omul obişnuit. Fenomenul este însoţit de două schimbări profunde, şi anume: spulberarea ego-ului şi trecerea fiinţei din lumea finită în cea infinită. Acest eveniment norocos nu e produsul intelectului, nici al imaginaţiei, nici al efortului sau voinţei utilizate pentru a îndeplini un scop sau ideal. Nimeni nu ne poate oferi iluminarea. Nici un sfânt, maestru sau profesor nu ne-o poate dărui în vreun fel. Iluminarea este preţul muncii asupra ta insuţi. Odată ce ai descoperit viaţa adevărată, aceasta te transformă şi, prin tine, transformă întreaga umanitate. În Marele Întreg, transformarea unei părţi influenţează în mod natural întregul. Dacă omul ar descoperi realitatea propriei sale fiinţe, orice problemă s-ar rezolva în cel mai fericit mod posibil. Iar relaţiile umane ar crea un adevărat paradis pe această planetă.

Perfect conştient, văd lipsa de consistenţă a acestei lumi, iar mintea tace. În această linişte, misterul se revelează de la sine. Fiinţa se extinde în infinit. O lumină necunoscută înainte ne cuprinde şi ne vindecă. În afara timpului şi spaţiului, suntem pură conştiinţă – în perfectă uniune cu Fiinţa Supremă. Toate acestea demonstrează că viaţa din noi, în esenţa sa, este nemuritoare. Nu are început, nici sfârşit, nu doarme niciodată, fiind mereu trează. Acesta este rezultatul final al practicii corecte a „Cunoaşterii de Sine”.

Prin acest contact minunat dintre noi şi curgerea vieţii, direct şi spontan, mintea cunoscătoare – ca trecut şi viitor – este complet exclusă. Gândirea devine complet mută. Întreaga minte este într-o stare de totală pasivitate, când nu aşteptăm nimic. Definim această întâlnire: stare de meditaţie. Ea poate fi realizată în orice împrejurare – când suntem singuri sau când ne aflăm în mijlocul unei mulţimi gălăgioase. Punctul de început al meditaţiei este liniştea. Ea transferă fiinţa într-o stare atemporală.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: