Ce ii face pe copii fericiti?

happy-family
Pentru multi termenul de „constelatie familiala” este legat de astrologie si nicidecum de psihologic si camp spiritual, desigur este o tehnica de vindecare pe care din ce in ce mai multi terapeuti o practica atat in grup cat si individual cu clientii lor. Bert Hellinger parintele acestei tehnici ne transmite prin cartea „Fericirea care dureaza” cateva repere legate in special de relatia mama – copil. Dar mai mult va las pe voi sa descoperiti.

„Ce ii face pe copii fericiti? Faptul că părinţii sunt fericiţi prin ei. Şi anume ambii părinţi. Dar când sunt ambii părinţi fericiţi prin copilul lor? Atunci când în copil se descoperă unul pe altul, se iubesc şi sunt fericiţi unul prin altul. Vorbim mult despre iubire. Dar când se arată iubirea în felul ei cel mai frumos? Atunci când mă bucur de celălalt, aşa cum este el. Şi atunci când părinţii se bucură de copil, aşa cum este el.

Lucrurile stau în felul următor: părinţii sunt obişnuiţi să dispună de propriul lor copil – mai ales mama experimentează acest fapt, întrucât trăieşte mult timp în simbioză cu el – dar astfel încât ambii resimt această dominaţie ca pe o îndatorire. Nu ca o putere ce le aparţine, ci ca o forţă mai mare aflată pentru un timp în slujba copilului. Cu ceva timp în urmă mă aflam la un curs la care participa şi o femeie cu copilului ei în vârstă de cinci luni, pe care îl ţinea la piept. Stătea chiar lângă mine. Atunci i-am spus: priveşte prin copil, la ceva aflat departe, dincolo de el. Ea a privit prin copil. De îndată acesta a respirat adânc şi a zâmbit către mine. Era fericit. Astfel, în această relaţie de dincolo de ei, devin toţi liberi, atât părinţii, cât şi copilul. în felul acesta ei se pliază mai bine propriilor lor determinări, se bucură de ele lăsându-l şi pe celălalt liber, atât cât se cuvine.

Ce e această depărtare spre care a privit femeia? Este chiar destinul, atât al ei, cât şi al copilului. Este chiar ceva dincolo de destin. E ceva care ne rămâne ascuns. Dinaintea lui suntem smeriţi şi totodată ne simţim călăuziţi şi purtaţi de el într-un anume fel.

Printre prejudecăţile care produc dificultăţi copiilor se numără şi ideea că pot şi trebuie să preia ceva de la părinţi sau strămoşi. Asta duce la probleme fără ieşire pentru copil. Şi într-o oarecare măsură şi pentru părinţi. Pentru a înţelege acest fapt trebuie să cunoaştem câte ceva cu privire la deosebirea dintre diferitele conştiinţe.

CONŞTIINŢA BUNĂ SI CONSTIINTA REA

Ne simţim propria conştiinţă drept bună şi rea, ca inocenţă şi vinovăţie. Mulţi îşi închipuie că asta are de- a face cu binele şi răul. Dar nu este aşa. Are de-a face cu legătura noastră cu familia, are de-a face cu sentimentul de apartenenţă la familie sau cu lipsa acestuia. Fiecare cunoaşte instinctiv, cu ajutorul conştiinţei sale, ce trebuie să facă pentru a aparţine familiei. Un copil cunoaşte din instinct ce trebuie să facă pentru a aparţine familiei. Dacă se comportă în consecinţă, are o conştiinţă bună. O conştiinţă bună mai înseamnă: simt că am dreptul să aparţin acestei familii. Când noi sau un copil deviem de la această conştiinţă, ne este teama că vom pierde apartenenţa. Aceasta teamă o simţim ca pe o conştiinţă rea. O conştiinţă rea mai înseamnă: mi-e teamă să nu-mi fi pierdut dreptul la apartenenţă.

Resimţim diferit conştiinţa bună şi conştiinţa rea în grupuri diferite. Le simţim diferit de la o persoană la alta. De aceea avem o conştiinţă faţă de tată şi o conştiinţă faţă de mamă, o conştiinţă la serviciu şi alta acasă. In plus, conştiinţa ni se modifică în timpul zilei, căci de la un grup la altul, de la o persoană la alta, percepţia noastră se schimbă. Şi asta pentru că suntem nevoiţi să facem sau să nu facem anumite lucruri diferite în funcţie de grupul sau persoana cu care suntem în relaţie de apartenenţă într-un anumit moment. Tot prin intermediul conştiinţei îi departajăm pe ai noştri de ceilalţi.

Intrucât conştiinţa ne leagă de familie, ea ne şi separă de alte grupuri sau persoane şi ne impune această separare. Din acest motiv avem sentimente de respingere sau chiar de duşmănie faţă de alţi oameni sau alte grupuri. Această respingere are de-a face cu nevoia de apartenenţă şi prea puţin, sau chiar deloc, cu binele şi răul. Aceasta este o conştiinţă anume, conştiinţa pe care o resimţim, cea individuală. Cu ajutorul ei distingem binele de rău, dar întotdeauna doar în raport cu un anumit grup.

Dar există şi un alt fel de conştiinţă, una ascunsă, colectivă, arhaică. Aceasta urmează cu totul alte legi decât conştiinţa individuală, cea pe care o resimţim. Este conştiinţa de grup. Ea urmăreşte să fie respectate toate regulile stabilite, vitale pentru supravieţuirea şi coeziunea grupului.

Prima dintre aceste legi ale conştiinţei colective afirmă că orice membru al grupului are acelaşi drept de apartenenţă. Numai că sub influenţa conştiinţei individuale excludem uneori din familie pe unii dintre membrii acesteia. De exemplu, îi excludem pe cei pe care îi considerăm răi, dar şi pe cei de care ne temem. Ii excludem pentru că îi considerăm periculoşi pentru noi. Dar faptele la care ne îndeamnă conştiinţa individuală, pe care o resimţim, sunt judecate de conştiinţa cealaltă, cea nevăzută, a grupului. Căci aceasta din urmă nu acceptă ca cineva să fie exclus. Când aşa ceva totuşi se petrece, cineva va fi ulterior condamnat, de către această conştiinţă ascunsă, să îl imite şi să îl implice, în viaţa sa de mai târziu, pe cel exclus, fără a fi conştient de aceasta. Această legătură inconştientă cu o altă persoană eu o numesc încurcătură sistemică sau implicaţie sistemică. De aici decurge faptul că mulţi copii, despre care aveam impresia că se comportă ciudat sau că sunt inclinaţi spre suicid sau că par obsedaţi etc., sunt de fapt legaţi de o persoană exclusă. Se află, alături de aceasta, în încurcătura sistemică. De aceea îi putem ajuta mai întâi readucând în faţa lor şi a familiilor lor aceste persoane excluse, pentru a le reprimi în sânul familiei şi în propria lor inimă. Prin aceasta copiii sunt eliberaţi din încurcătură. Pentru a-i ajuta pe aceşti copii este nevoie ca ceilalţi din cadrul familiei, care până acum au privit în altă parte, să îi privească din nou pe cei care au fost alungaţi. Iar cei care au făcut rău unei persoane sau care s-au dezis de o persoană, trebuie să se întoarcă spre aceasta cu iubire şi să o reprimească în sânul familiei. Acest fapt este o cauză fundamentală a multor dificultăţi resimţite de copii, de asemeni a multor stări de îngrijorare ce îi încearcă pe părinţi.

Pentru această conştiinţă ascunsă, conştiinţa colectivă, mai este valabilă o lege; această lege cauzează şi ea dificultăţi pentru copil. Ea
afirmă că membrii mai vechi ai unei familii au un ascendent asupra celor mai noi. Există, aşadar, o diferenţă de rang între membrii vechi şi cei noi. Această ierarhie trebuie respectată. Mulţi copii, însă, îşi asumă sarcina de a lua asupra lor ceva din povara părinţilor, pentru a-i ajuta în acest fel. Astfel ei încalcă ordinea amintită mai sus. Intr-un astfel de caz, sub influenţa conştiinţei colective, copilul se adresează, fără a fi conştient, în forul său interior mamei şi tatălui, cu propoziţii de genul: „iau asupra mea povara aceasta pentru tine; ispăşesc pentru tine, pentru tine devin bolnav, pentru tine mor,,. Toate acestea se întâmplă din iubire, dar dintr-o iubire oarbă.

Această iubire oarbă duce la devieri de comportament precum obsesii, tendinţe de suicid şi manifestări de agresivitate. Devianţele comportamentale şi autoagresivitatea vin din încercarea copilului de a lua asupra sa ceva ce nu-i aparţine, ce nu-i corespunde. Astfel ierarhia de care am vorbit este încălcată şi lezată.

ORDINEA

Când cunoaştem această ierarhie, o putem şi reconstitui. Asta poate însemna că părinţii îşi asumă consecinţele propriului comportament şi le suportă singuri. Atunci copilul devine liber. El nu mai trebuie să ia asupra sa ceea ce îi priveşte doar pe alţii.  Conştiinţa ascunsă, cea colectivă, pedepseşte sever orice lezare a ordinii originare. Orice copil care încearcă să preia asupra sa ceva ce ţine de părinţi sau de alte persoane care au prioritate în ierarhie este condamnat să eşueze. Nicio încercare de a lua asupra sa ceva de la părinţi nu este încununată de succes. Toţi cei implicaţi sunt condamnaţi veşnic la eşec. Lucrul acesta trebuie ştiut. De aceea îi ajutăm pe copii favorizând detaşarea lor de aceste lucruri. In loc să-i vizăm pe copii, ne îndreptăm atenţia spre părinţi şi îi lăsăm pe aceştia să-si rezolve singuri problemele.

Dacă părinţii au reuşit aceasta, copiii se simt de îndată liberi. Devin din nou împăcaţi şi uşuraţi. Iată două legi fundamentale ce trebuie avute în vedere şi adoptate în forul nostru interior, atunci când vrem să-i ajutăm pe copiii cu dificultăţi.

TOŢI COPIII SUNT BUNI, LA FEL ŞI PĂRINŢII LOR,

Când afirm că toţi copiii sunt buni, la fel şi părinţii lor, mulţi se vor simţi îndreptăţiţi să scuture din cap. Cum e posibil aşa ceva? Afirmaţia asta merge prea departe. Ea spune că şi noi suntem buni, că am fost buni când eram copii şi continuăm să fim buni şi acum. Ea spune că şi părinţii noştri sunt buni, pentru că au fost şi ei copii; au fost buni fiind copii şi sunt buni în prezent pentru că sunt părinţi. Trebuie să lămuresc ceva cu privire la temeiul acestei propoziţii, opuse opiniei superficiale care afirmă „Dar copilul a făcut una şi alta, părinţii de asemenea”. Ei au făcut una şi alta”. Dar în ce fel au făcut-o? Răspunsul meu e simplu: din iubire.

Concluzia logică ce derivă de aici afirmă că fiecare, aşa cum este, este bun. Că este bun tocmai pentru că este aşa cum este. Că de aceea nu trebuie să ne facem griji dacă suntem buni sau răi, nici pentru noi înşine, nici pentru copiii sau părinţii noştri. Doar că uneori privirea ni se-ntunecă şi nu mai distingem în ce fel suntem noi buni şi în ce fel părinţii sau copiii. Aş vrea să lămuresc toate acestea mai întâi cu o abordare de ansamblu.

CÂMPUL SPIRITUAL

Prin sistemul constelaţiilor familiale a ieşit la lumină faptul că suntem conectaţi într-un sistem mai cuprinzător, un sistem familial. Acestui sistem nu îi aparţin doar părinţii şi fraţii noştri, ci şi bunicii, străbunicii şi strămoşii. Mai aparţin sistemului şi cei care au avut, într-un anume fel, importanţă pentru acesta, de exemplu foştii parteneri ai părinţilor sau bunicilor noştri. In interiorul acestui sistem, toţi sunt conduşi de o forţă comună. Această forţă ascultă de anumite legi. Sistemul familial este un câmp spiritual. In interiorul lui, după cum ne învaţă constelaţiile familiale, fiecare este în rezonanţă cu fiecare. Acest câmp se găseşte uneori în dezordine. Dezordinea apare când cineva care aparţine câmpului este exclus, respins sau uitat. Aceste persoane excluse sau uitate se află în rezonanţă cu noi şi se fac simţite şi în prezent. Căci în acest câmp acţionează o lege fundamentală: toţi cei care aparţin câmpului au acelaşi drept de apartenenţă. Nimeni nu poate fi exclus din acesta. Nimeni nu se sustrage lui, ci acţionează pe mai departe în interior. Iar dacă cineva este exclus, indiferent pe ce temei, sub influenţa acestui câmp, prin această rezonanţă, alt membru al familiei va fi desemnat să îl reprezinte pe cel exclus. Atunci acest membru ales, de exemplu un copil, se comportă ciudat. Devine obsedat, bolnăvicios, agresiv sau cu tendinţe criminale. E chiar posibil să ajungă ucigaş, schizofren sau altceva la fel de grav. Dar cum se întâmplă asta? Datorită faptului că această persoană priveşte cu iubire către cel exclus şi prin comportamentul său ne constrânge să îl privim şi noi cu iubire pe cel exclus sau respins. Acest comportament aşa-zis rău este de fapt iubire pentru cineva care a fost alungat din sistem.

Deci în loc să ne îngrijorăm în legătură cu copilul şi să căutam a-l schimba – ceea ce nu ajută la nimic, după cum ştim deja, întrucât forţe superioare nouă acţionează aici – privim împreună cu copilul către acest câmp căruia îi aparţinem, acest câmp spiritual, până ce, călăuziţi de copil, ne vom putea îndrepta privirea spre locul unde persoana exclusă aşteaptă să o privim şi să o reprimim în sufletul şi inima noastră, în familia, în grupul nostru, şi chiar în poporul căruia îi aparţinem.

Deci, toţi copiii sunt buni dacă îi lăsăm să fie aşa. Adică atunci când, în loc să privim spre ei, privim spre locul spre care şi ei privesc cu iubire. Marea experienţă în constelaţiile familiale este următoarea: în loc să ne îngrijoram de copii sau alte persoane, gândind în mintea noastră: „oare cum au putut să facă asta?”, privim împreună cu ei la o persoană exclusă şi o reprimim pe aceasta la noi. Imediat ce această persoană a fost reprimită în sufletul părinţilor, al familiei sau al grupului, copilul respiră uşurat şi se eliberează din impasul în care se găsea prins cu acea persoană. Dacă ştim lucrul acesta putem aştepta până aflăm încotro ne conduce comportamentul copilului, pe noi ca părinţi sau ca alţi membri în cadrul familiei. Când ne îndreptăm într-acolo cu copilul şi primim în sufletul nostru acea persoană vizată, copilul este vindecat..

Cine mai este vindecat’ Părinţii şi ceilalţi membri ai familiei. Dintr-o dată devenim alţii, mai bogaţi, întrucât am făcut loc înlăuntrul nostru pentru ceva care a fost exclus. Toţi se pot comporta altfel, de acum. Cu mai multă dragoste, cu mai multă grijă, dincolo de diferenţele dintre bine şi rău, cele care ne-au împins poate să gândim că noi suntem mai buni şi alţii mai răi, deşi aceştia din urmă, pe care îi consideram răi, merită şi ei iubirea dintr-o altă perspectivă. Când privim împreună cu copiii spre locul unde ei îşi îndreaptă iubirea, aceste diferenţe dintre bine şi rău încetează.

Un alt raţionament devine al nostru, şi el ne convinge că şi părinţii noştri sunt buni şi că în spatele a tot ceea ce vroiam să schimbăm la ei acţionează iubirea. Dar această iubire nu se îndreaptă către noi, ci spre altundeva, spre locul la care şi ei, copii fiind, au privit, spre cel pe care doreau să-l readucă în sânul familiei. Când începem să facem loc, înlăuntrul nostru, pentru toţi aceşti excluşi, atunci şi noi vom privi, alături de părinţii noştri, spre locul unde se îndreaptă iubirea lor. Dintr-o dată ne trezim într-o stare cu totul nouă şi învăţăm sensul adevăratei iubiri.

IUBIREA ASCUNSA A COPIILOR

Ceea ce iese la iveală din comportamentul copiilor, uneori atât de şocant, este un lucru necesar din sistem, dar pe care ceilalţi din interior îl resping. Iar copilul preia acest lucru în locul lor. El priveşte cu iubire la cel exclus. In spatele comportamentului său acţionează o iubire ascunsă. Deci, în lucrul cu copiii dificili nu privim către aceştia, ci spre locul unde se uită. Atunci se declanşează o mişcare, o mişcare tămăduitoare care îl eliberează pe copil prin faptul că ceilalţi privesc acolo unde ar trebui să privească. Atunci copilul nu mai este nevoit să privească într-acolo, în locul lor, şi să se comporte în acest fel straniu. In lucrul cu copiii dificili aceasta este procedura esenţială. Gândiţi-vă ce se întâmplă cu mulţi din aceşti copii! Sunt trataţi, primesc medicamente, ca şi cum ceva nu ar fi în ordine cu ei. Dar ei au făcut ceva pentru alţii, anume pentru cei mari. De aceea procedura propusă de noi aici este inovatoare şi plină de noi posibilităţi. Dar numai în cazul în care nu privim către copii, ci împreună cu ei către locul spre care sunt atraşi şi către ceea ce ei doresc să facă pentru cei mari. Atunci ei scapă de povară. Părinţii şi ceilalţi adulţi implicaţi trebuie să se schimbe. Trebuie să ţină cont de ceea ce au ignorat până acum. Atunci începe o transformare, o evoluţie, mai întâi la părinţi. Abia apoi devin copiii liberi. „

389113_380241832090750_2021246700_n

Comments

  1. Hm, …foarte interesanta perspectiva aceasta de a privi iubirea.
    Parca s-a mai ridicat un väl de pe ochi acum.
    Multumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: