Planta sufletului : Sunatoarea

Cup of Tea and St John's Wort Plant

Puterea alchimica a plantelor este spectaculoasa. Dumnezeu ne-a lasat tot ce avem nevoie in natura. Iar unul din remediile pentru suflet este „banala” sunatoare,. Aceasta planta minunata reface solaritatea ajutand in procesul interior de refacere al sufletului. Iata si un articol interensant din Formula As pe care vi-l prezint in continuare.

„In urma cu cativa ani, in Germania a avut loc un experiment care avea sa bulverseze comunitatea stiintifica si, totodata, sa dea o raza de speranta pentru milioanele de oameni care sufera de boala secolului XXI: DEPRESIA. Experimentul de care vorbim a cuprins peste 3000 de suferinzi, de la tineri de nici 20 de ani, la varstnici de peste 80 de ani, cu totii luand extract de sunatoare, vreme de patru saptamani. In termenii seci ai statisticilor, experimentul a fost unul reusit – peste 80% dintre participanti au observat imbunatatiri semnificative ale starii psihice, si doar mai putin de 5% s-au confruntat cu efecte adverse, de regula minore, incomparabil mai reduse decat in cazul antidepresivelor de sinteza. Privind insa lucrurile dincolo de statistici si de cifre, extractul din aceasta modesta planta s-a dovedit un adevarat miracol. El a alinat si a dat o nesperata mana de ajutor sutelor de oameni care nu-si mai gaseau un loc in lume pentru ca sufereau de un pesimism si de o tristete devastatoare, bietilor nefericiti care noapte de noapte nu reuseau sa adoarma din cauza suferintei psihice, ori celor care se indreptau spre sinucidere, in urma depresiei. Niciodata, in istoria moderna, nu se inregistrase pana atunci vreun remediu natural, experimentat la o asemenea scara, si care sa dea asemenea rezultate, intr-o afectiune de o mare gravitate si cu o raspandire foarte larga. Mai in gluma, mai in serios, unul dintre cei 633 de medici care au fost angrenati pentru efectuarea acestui experiment a spus ca ceea ce au insemnat antibioticele pentru secolul XX va insemna sunatoarea pentru secolul XXI, cand depresia incepe sa fie mai raspandita decat infectiile. Ar fi insa nedrept sa credem ca eficienta sunatoarei se limiteaza doar la cazul depresiei. Atat intern, cat si extern, ea are virtuti vindecatoare in multe alte afectiuni. Sa vedem in continuare despre ce este vorba, afland mai intai cateva lucruri practice despre administrarea si prepararea ei.

Sunatoarea se culege pe soare …

Sunatoarea (Hypericum perforatum) este o planta care creste spontan, in toate zonele tarii, din regiunile sub-montane si pana la campie. Este perena (radacina sa intra in hibernare iarna, pentru ca din ea sa rasara primavara o noua tulpina), crescand pana la un metru inaltime, dar cel mai frecvent avand 40-50 de centimetri. Cu florile sale galbene, cu frunzele cu puncte rosietice-ruginii, este incofundabila. Efectele terapeutice cele mai puternice le au varfurile sale inflorite, care contin cateva substante care atunci cand sunt macerate in apa sau in alcool le dau acestora o culoare rosiatica foarte caracteristica.

Preparate pe baza de sunatoare

Extractul de sunatoare

Este genul de remediu pe care persoanele care sunt supuse la un stres psihic intens, care au tulburari de somn sau care au o meteosensibilitate accentuata este bine sa il aiba mereu la indemana.

… si se usuca la umbra

Se obtine din tinctura de parti aeriene de sunatoare, din care se evapora complet alcoolul, ramanand o pulbere brun-rosiatica, extrem de concentrata in principii active, cu un miros specific: extractul de sunatoare. El contine de cateva ori sau zeci de ori mai multe principii active decat simpla pulbere sau decat tinctura. Mai mult, aceste principii active sunt asimilate integral de organism, si nu doar in proportie de 15-25%, ca in cazul simplei pulberi. Ca atare, extractul este „medicamentul” cel mai concentrat care se poate obtine din sunatoare, asa incat nu este de mirare ca toate studiile la care vom face referire in cele ce urmeaza au folosit aceasta forma de administrare. La noi in tara, extractul de sunatoare se gaseste combinat in proportii egale cu pulberea de iarba de sunatoare, sub forma unor capsule, cu o eficienta terapeutica remarcabila. Asocierea la extract a pulberii ajuta pacientul sa beneficieze de proprietatile naturale, originare ale plantei, eficientizand tratamentul. Dozele necesare de capsule cu extract vor fi precizate la fiecare tip de afectiune in parte.

Pulberea de sunatoare

Se macina foarte fin, cu rasnita electrica de cafea, tulpinile uscate de sunatoare, dupa care se cern printr-o sita fina (cum ar fi cea pentru faina alba). Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 15 zile (deoarece substantele active se oxideaza relativ repede). De regula, se administreaza de 4 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol, la orele 7, 13, 19 si 22.

Infuzia combinata de sunatoare

In jumatate de litru de apa se pun la macerat vreme de 8-10 ore 3-4 linguri de sunatoare maruntita, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de sunatoare, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi).

Uleiul de sunatoare

In jumatate de litru de ulei de masline, de samburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de flori de sunatoare uscata si maruntita nu foarte fin. Se lasa amestecul sa macereze la soare, vreme de 2 saptamani, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se trage intr-o sticla inchisa la culoare, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci.

Tratamente preventive

Diabetul – ultimele teorii despre aparitia diabetului arata ca de multe ori la baza acestei afectiuni se afla un dezechilibru emotional. Se pare ca oamenii supusi la stres, la emotii de tipul dezamagirii, tristetii, disperarii ajung sa aiba tulburari ale functiei pancreasului, care, repetate in timp, conduc la imbolnavire. Zaharul rafinat si dulciurile concentrate consumate in exces duc, si ele, la diabet, fiind cel mai la indemana drog, pentru a determina eliberarea unor substante (neurotransmitatori) in organism, care sa compenseze pe moment starile psihice negative.

Pulberea se pastreaza in borcane bine inchise

Asadar, daca nu vrem sa devenim diabetici, trebuie sa ne tinem stresul sub control, cu mijloace naturale, iar sunatoarea este, poate, cel mai la indemana. Se administreaza pulberea cate 3 lingurite pe zi, in cure de 2-4 saptamani, in perioadele cu stres ridicat ori in care ne confruntam cu o tensiune emotionala pronuntata.
Indigestia, dispepsia, sindromul colonului iritabil – persoanele care sunt predispuse la aceste afectiuni ar trebui sa faca, de 2-3 ori pe an, o cura cu infuzie combinata de sunatoare si busuioc (Ocimum basilicum). Se administreaza cate un litru pe zi, in cure de 30 de zile. Acest remediu este un tonic digestiv bland, previne tulburarile gastrice si intestinale datorate stresului, regleaza apetitul.
Atacurile de panica – mai multe studii de caz arata ca o cura cu extract de sunatoare (cate 800-1200 mg pe zi), facuta vreme de 4 saptamani, ajuta la prevenirea acceselor paroxistice de teama. Extractul din aceasta planta ajuta la tinerea sub control a emotiilor negative, amelioreaza fobiile si induce o stare de tonus psihic si mental care ajuta pacientul sa isi controleze frica.
Tromboflebita – o clasa de substante active, numite cumarine, continute de sunatoare ajuta la prevenirea formarii cheagurilor de sange si a migratiei acestora. Ca atare, se recomanda capsulele cu extract de sunatoare, cate 4-6 pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 15 zile de pauza, pentru a preintampina aparitia acestei afectiuni. Acelasi extract de sunatoare este un foarte bun adjuvant pentru cei care vor sa se lase de fumat, in conditiile in care acest viciu este un factor de risc important pentru tromboflebita.

Tratamente interne

Meteosensibilitatea – mai multe studii arata ca pacientii care se confrunta cu stari de neliniste, dureri de cap, tulburari de somn si de concentrare, din cauza fenomenelor meteorologice, beneficiaza din plin de pe urma tratamentului cu sunatoare. Cel mai bine raspund la tratament pacientii care sufera din cauza vremii mohorate, cu ceata si lumina redusa, sunatoarea inducand o stare de tonus psihic, vioiciune si optimism. Se administreaza extractul de sunatoare, cate 800-1000 mg pe zi, in cure de maxim 6 saptamani, urmate de 2 saptamani pauza.
Tulburarile obsesiv-compulsive – se administreaza capsulele cu combinatia de pulbere si extract de sunatoare, cate 4-6 pe zi, in cure de doua luni, urmate de o luna de pauza. Numerosi pacienti care au luat sunatoare pentru a se trata de alte afectiuni au remarcat efectele pozitive ale sunatoarei in cazul acestor tulburari. Studiile oficiale facute pe aceasta tema sunt deocamdata putine si contradictorii, dar pe baza observatiilor practice facute de medici se poate afirma cu siguranta ca in unele cazuri, cu ajutorul sunatoarei, se pot obtine rezultate pozitive pentru eliminarea acestor tulburari sau macar pentru reducerea intensitatii si frecventei lor.

Anxietatea – este un domeniu in care sunatoarea nu este atat de eficienta ca in cazul depresiei, dar sunt numerosi pacientii care au obtinut rezultate incurajatoare, folosind aceasta planta. Se recomanda alternarea administrarii de sunatoare (cate 4-8 capsule pe zi) cu passiflora (Passiflora incarnata), in cure de cate patru saptamani fiecare.

Obezitatea si ingrasarea pe fondul dezechilibrelor emotionale – este necesar sa spunem in acest context ca, de fapt, nu exista practic persoana care sa se confrunte cu probleme de greutate si care sa nu aiba o problema afectiva care sa stea la baza acestei tulburari de apetit alimentar. De aceea, multi medici din Germania si din Statele Unite au obtinut rezultate remarcabile, tratand pacientii obezi cu sunatoare. Conferind o stare de tonus psihic si de vigilenta, reducand simtitor suferinta produsa de reducerea cantitatii de hrana, creand dispozitia pentru o viata activa si pentru sport, sunatoarea este o adevarata planta anti-obezitate. Prin tratamentul cu ea nu se urmareste doar pierderea catorva kilograme, care se pun la loc la prima criza afectiva compensata cu mancare din belsug, ci se ajunge mult mai aproape de radacina problemei, care este stilul de viata. Se administreaza extractul de sunatoare, cate 1-1,2 grame pe zi, luate fractionat, in reprize, cu 30-60 de minute inainte de masa.
Colita de fermentatie – se administreaza pulberea de sunatoare, cate o lingurita rasa, de patru ori pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 21 de zile de pauza. Sunatoarea se ia pe stomacul gol, inainte de masa, ori la minim doua ore dupa ce am mancat. Principiile active ale plantei reduc numarul de bacterii de fermentatie din intestin, regland astfel flora, refac epiteliile si elimina inflamatia. De asemenea, tratamentul cu sunatoare ajuta la controlul stresului psihic, care este printre principalii factori care conduc la aparitia, agravarea sau la recidiva colitei de fermentatie.

Uleiul de sunatoare se macereaza la soare
Hepatita virala, cronica si acuta – mai multe studii arata ca unele substante active din sunatoare (hipericina si hiperforina in special) ataca virusii care produc hepatita de tip B si C. Testele de medicina experimentala facute in acest sens sunt promitatoare, insa studiile clinice inca nu au fost terminate. Ceea ce se poate spune insa cu siguranta in momentul de fata este ca sunatoarea, fie si doar ca adjuvant, e de un real folos in tratamentul hepatitei. Ea reduce ritmul de evolutie a bolii, ajuta la tinerea sub control a tensiunilor emotionale, care sunt foarte periculoase in cazul celor cu probleme hepatice, protejeaza ficatul de procesele destructive. Se recomanda extractul de sunatoare, cate 1 gram pe zi, in cure de 6 saptamani, urmate de alte 3 saptamani de pauza.

Insomnie – in mai multe studii facute in institute din Canada, din Germania si din Marea Britanie s-a analizat felul in care influenteaza sunatoarea somnul. S-a constatat, astfel, ca sunatoarea nu ne ajuta sa adormim mai repede, in schimb, mareste perioada de somn profund fara vise (faza cea mai odihnitoare a somnului), mareste productia de melatonina (hormonul somnului odihnitor), face trezirea de dimineata mai usoara. Se administreaza extractul de sunatoare, cate 400 mg, de 3 ori pe zi, ultima doza la ora 22. Este un tratament simplu, care va face somnul mai odihnitor si mai regenerant, chiar daca nu va mari semnificativ perioada de timp in care dormim.
Dependenta de alcool si de nicotina – animalele de experienta tratate cu sunatoare, dupa ce li se indusese dependenta de alcool sau de nicotina, au prezentat mult mai putine simptome negative, odata ce aceste droguri au fost sistate brusc. In practica s-a constatat ca pacientii care au hotarat sa se lase de aceste vicii au sanse mult mai mari de reusita, daca urmeaza un tratament cu sunatoare, care pe de o parte reduce suferinta perioadei de adaptare, iar pe de alta parte ajuta la mobilizarea resurselor psihice, pentru a depasi acest moment. Cu alte cuvinte, desi nu tine locul drogurilor si nici nu este un substitut de vointa, sunatoarea este de un real folos pentru depasirea pragului dependentei. Se administreaza extractul de sunatoare, cate 1,5 grame in prima saptamana de tratament, reducandu-se in urmatoarele saptamani doza, pana la 1 gram pe zi. O cura dureaza 6 saptamani si va fi urmata de alte 3-4 saptamani de pauza, dupa care tratamentul se reia.
Sindromul premenstrual – observatiile facute pe paciente, de catre medicii americani Bratman (1997) si Rosenthal (1999), arata ca dispozitia psihica a femeilor cu sindrom premenstrual este mult imbunatatita cu ajutorul sunatoarei. Sunt reduse simptome cum ar fi iritabilitatea psihica, depresia, deficitul de atentie si de concentrare, hiper-excitabilitatea psihica, toate corelate cu perioada de dinaintea menstrelor sau chiar din timpul menstrelor. Aceiasi medici au remarcat efecte similare ale sunatoarei in cazul tulburarilor de premenopauza. Se administreaza pulberea de sunatoare, cate o lingurita de patru ori pe zi, in cure de 28 de zile, cu 10-14 zile de pauza.

Aplicatii externe

Arsuri de gravitate mica si medie – la prima aplicatie se face o spalare cu un tampon de vata foarte bine umezit cu tinctura de sunatoare. Imediat dupa ce se usuca pielea, se aplica ulei de sunatoare din belsug. Zilnic se fac 2-3 asemenea aplicatii, avand grija ca 24 de ore dupa folosirea preparatului cu sunatoare pielea sa nu fie expusa la soare.
Vanatai – se tine o compresa cu tinctura de sunatoare pe zona afectata. Va fi diminuata senzatia de durere, leziunea se va vindeca mai rapid si va fi mai putin evidenta in diferitele faze ale vindecarii.
Rani deschise – se face o spalare cu tinctura de sunatoare, dupa care se lasa rana la aer, pentru a se cicatriza rapid. Se fac 2-3 asemenea aplicatii pe zi. Reduc durerea, previn infectia si accelereaza procesul de vindecare si de cicatrizare.
Dermatita atopica – se fac de trei ori pe zi aplicatii cu ulei de sunatoare, pana la vindecarea completa. Mai multe studii au confirmat actiunea vindecatoare a sunatoarei in aceasta afectiune.

Reactii adverse la tratamentul cu sunatoare

Dat fiind faptul ca deja exista milioane de utilizatori constanti ai sunatoarei, efectele adverse ale acestei plante sunt foarte bine cunoscute. Toate studiile facute pana acum arata ca procentajul celor care au reactii adverse este foarte redus (sub 5% la sunatoare, fata de 31% la medicamentele alopate), iar aceste reactii sunt minore. Cel mai frecvent apare sensibilitatea excesiva a organismului la lumina (fotosensibilitatea), in special la lumina solara, care poate produce arsuri pe piele, disconfort ocular, dureri de cap. De aceea, persoanele care fac tratament cu sunatoare nu se vor expune la soare intre orele 11 si 18. Alte posibile efecte adverse ale tratamentului intern si extern cu sunatoare sunt uscarea gurii, ameteli temporare, eruptii pe piele si mancarimi temporare, foarte rar dificultate in adormire, tulburari gastro-intestinale. In literatura de specialitate sunt mentionate si cateva cazuri izolate (raportate la milioane de ulitizatori) de agravare a tahicardiei, a simptomelor anxietatii, a tulburarilor de concentrare, a depresiei celor care deja luau medicatie chimica pentru aceasta afectiune.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu sunatoare

Prima contraindicatie la aceasta planta este pentru cei care in paralel iau medicamente de sinteza contra depresiei si anxietatii, contra insomniei, contra epilepsiei, contra infectiei cu HIV.

Exista posibilitatea sa aveti alergie la aceasta planta, motiv pentru care la inceput veti lua sunatoare in doze mici (o zecime din doza normala), marind treptat doza, pana la cea prescrisa. Alergia la sunatoare se manifesta prin eruptii pe piele, dureri sau senzatie de jena gastro-intestinala.

De regula, un tratament dureaza intre una si trei luni, dupa care se face o pauza de 2-4 saptamani, iar apoi tratamentul se poate relua. Respectati cu strictete aceasta recomandare! In caz contrar, pot aparea nevralgii, tulburari de somn, iritatii ale tegumentelor si alte simptome. Sunatoarea nu da dependenta, iar studiile arata ca efectele sale se mentin pe o durata de timp considerabila, dupa incetarea tratamentului.

Extractul de sunatoare si depresia

Studiul pe care l-am mentionat la inceputul articolului si care a fost coordonat de catre profesorul doctor H. Woelk este doar unul dintre zecile care probeaza valoarea extractului de sunatoare in tratamentul depresiei. Multe alte cercetari, de o amploare mai mica sau mai mare, confirma faptul ca sunatoarea este extrem de eficienta in lupta cu diferite forme ale depresiei, precum si cu complicatiile sale psiho-emotionale. Din acest motiv, extractul de sunatoare a ajuns sa fie medicamentul cel mai administrat in Uniunea Europeana, contra acestei afectiuni. Chiar si in refractara America, unde industria chimico-farmaceutica are o influenta covarsitoare, prescriptia acestei plante sub forma de extract a ajuns sa fie prima optiune terapeutica pentru multi psihiatri cu pacienti depresivi. Ce face extractul de sunatoare mai exact? In primul rand, determina scoarta cerebrala sa elibereze anumiti neurotransmitatori, niste substante naturale, care ne induc stari emotionale pozitive: optimism, entuziasm, tonus. Apoi, aceasta planta atenueaza, prin mecanisme neurologice doar partial cunoscute, sentimentele de pesimism, de gol interior, de vinovatie paralizanta. Studiile facute pe pacienti depresivi, care au luat sunatoare, au aratat ca deja dupa doua saptamani de cura, cei mai multi depaseau starea de astenie, capatau incredere in fortele proprii, incepand sa renunte la acea auto-evaluare negativa, care este una dintre caracteristicile principale ale acestei afectiuni. In timpul curei de sunatoare se administreaza extractul asociat, pentru un efect mai bun si pentru evitarea reactiilor adverse, cu pulberea de planta, in proportii egale. Doza zilnica de extract va fi cuprinsa intre 600 si 1200 mg, administrata in trei reprize, pentru o perioada de 4-6 saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza, dupa care administrarea se poate relua.” Ilie Tudor

Comments

  1. Multumesc Karyn ! Ce bine ar fi sa se gaseasca si ni America… Sanatate si Lumina si La multi ani!

    Apreciază

  2. Te imbratisez Mariana, multumesc!

    Apreciază

  3. Multumesc pentru acest articol deosebit de interesant si documentat

    Apreciază

  4. Angela Popescu Spica says:

    Pasii mei in pelerinajele facute pentru culesul plantelor mi-au inspirat ochii sufletului si cantecul din oasele mele m-au dus pe drumul frematatelor frumuseti ale sunatoarei. Orele petrecute sub cupola miresmelor ei sunt martore ale supranaturalului de pe umerii mei impovarati de fireasca bubuire a randuielii timpului. Sorb ceaiul cu sacralitate, multumind, zambind pana-n maduva cuvintelor ce-mi curg direct din cana…Sunt.

    Apreciază

  5. Superb!

    Apreciază

  6. Divinul Har primit in dar e un Izvor de Apa Vie ce te-ndeamna si imbie:
    „Bucura-te si tu… Marie!” 😀
    La multi ani, draga Karyn!

    Apreciază

  7. multumesc dragii mei ! va imbratisez!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: