Nodurile Lunare

b21af1bd614bdb7f62f91f98ca2b2296

„Fiecare dintre noi este o fiinţă cu totul unică; probabilitatea ca o temă natală să se repete într-un anumit interval de timp este extrem de mică; unele calcule îndrăzneţe afirmă că această probabilitate este de 1/25.000 de ani, ţinând cont numai de faptul că planetele au viteze diferite de rotaţie în jurul Soarelui. Dacă ţinem cont însă şi de prezenţa stelelor fixe, a asteroizilor şi a Nodurilor lunare, probabilitatea aceasta devine din ce în ce mai mică, fără a deveni însă neglijabilă. Dincolo de aspecte astronomice şi fizice, toate aceste influenţe astrale care creează, practic, un univers infinit de rezonanţe, constituie forţele tainice care ne ghidează şi ne ocrotesc de-a lungul întregii noastre evoluţii spirituale. Viaţa fiinţei umane nu reprezintă o întâmplare biologică, ci o raţiune cosmică, divin integrată în Planurile Creaţiei, având drept finalitate reîntoarcerea fiinţei umane la sursa care a emanat-o – Dumnezeu-Tatăl.

Când respirăm pentru prima dată, întreaga umanitate – toţi. oamenii aflaţi atunci în viaţă – traversează acest moment o dată cu noi, trăindu-l fiecare aşa cum îi este dat, fără a conştientiza însă această magică participare la intrarea noastră în viaţă. Dar clipa în care inspirăm întâia oară aerul acestei lumi ni se imprimă la nivelul tuturor celulelor fiinţei şi rămâne pentru totdeauna o parte din noi. Medicina cunoaşte faptul că, la nivelul glandelor suprarenale, această primă respiraţie constituie 25% din esenţa subtilă a vieţii, cea care este capabilă să salveze corpul fizic (şi, implicit, fiinţa umană) în anumite momentelimită ale existenţei. Ea constituie, aşadar, „respiraţia remanentă” a fiecăruia dintre noi, care ne însoţeşte până în ultima clipă a vieţii. Fiecare are puterea de a perfecţiona momentul propriei naşteri. Este ca şi cum luăm această mică parte de timp, o oprim şi o dilatăm ca ea să dureze cât o întreagă încarnare. Imediat ce începem să lucrăm asupra acelui moment, ne concentrăm asupra părţilor din structura noastră care nu merg bine şi ne creăm fericirea, împlinirea şi armonia care să le contrabalanseze; astfel, energia pozitivă a acestor schimbări ne va afecta şi pe noi, dar şi pe toţi ceilalţi.

Modificând viaţa personală, modificăm în esenţă un moment din trecut; apoi, modificând trecutul, modificăm nu doar prezentul personal, ci prezentul tuturor celorlalţi. Dacă venirea noastră pe lume a fost o participare planetară, tot astfel fericirea noastră personală devine, la rândul ei, o participare identică. Mulţi maeştri spirituali spun că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru alţii este să lucrăm asupra noastră. Suntem cu toţii, conectaţi unii cu alţii la nivelul cel mai profund – suntem Unul. De aceea, un focar de suferinţă aflat într-o parte a lumii generează, prin rezonanţă, stări de suferinţă la nivel mondial; în vreme ce, un focar spiritual, o zonă geografică prosperă şi cu fiinţe umane sănătoase constituie tot atâtea surse de fericire oricând posibilă pentru rasa umană. Totul este ca noi să devenim conştienţi de aceasta. Înţelegem aşadar că nu suntem doar suma influenţelor astrale ale temei natale. Tema este o imagine a structurii personalităţii, dar noi suntem cei care utilizează această personalitate (energiile conţinute în astrogramă). Alegerea de a lăsa ca personalitatea să acţioneze necontrolat sau de a purifica aceste energii astfel ca viaţa să se desfăşoare favorabil pentru toţi, ne aparţine.” (Nodurile Lunare – Rodica Purniche) pdf aici

Calcul pozitii planete (Nodul Nord)

Trackbacks

  1. […] via Nodurile Lunare – Natura Divina. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: