De ce sa meditam?

IMG_2448Extras din conferinta maestrului Omraam Aivanhov 17 septembrie 1973

Întrucât unui Iniţiat nu-i place îngustimea, el vrea să cuprindă trecutul, prezentul şi viitorul. De aceea, zi după zi, în rugăciunile, în meditaţiile sale, în tăcere, el pregăteşte tot ce este necesar pentru a cunoaşte Universul. Iar apoi, el încearcă să creeze pe pământ, după legi, toate minunăţiile pe care le-a contemplat în Înalt.

În această pagină, vorbesc despre un Iniţiat căruia îi plac orizonturile largi, care vrea să fie în vastitate, în imensitate, căruia nu-i prea place să fie îngust. Şi cum reuşeşte el să «lărgească» lucrurile, să le înfrumuseţeze, să le îmbunătăţească ? Pentru că această pagină ne spune că nu putem îmbunătăţi lucrurile, nu le putem înfrumuseţa, dacă n-am văzut alte imagini, alte exemple, alte modele, alte existenţei, pentru a putea, după aceea, să le concretizăm. Nu putem crea lucruri noi, mai bune, dacă n-am văzut undeva sau n-am contemplat undeva ceva care depăşeşte ceea ce este real sau aparent. Aşa că iată de ce Iisus a spus: «Să fie precum în Cer aşa şi pe Pământ.» Deci el contemplase lucrurile aşa cum sunt ele în Cer. Ca să poată dori aşa ceva, el a văzut, a contemplat, a comparat – şi a constatat că nu se compară cu ce este aici, pe pământ; lucrurile din Înalt, din Cer sunt de o asemenea perfecţiune, de o asemenea splendoare, încât atunci când vezi diferenţa, doreşti (să fie şi aici la fel). Iată de ce a dorit el asta, în rugăciunea lui. El a văzut că aici era urât, dezordonat, deformat, totul era asimetric, deplorabil. Şi cum el voia frumuseţea, îi plăcea esteticul, a cerut Domnului să trimită lucrători, ca în sfârşit, pământul să devină un Paradis, să semene cu Cerul. Ei da, dar pentru ca lucrul acesta să se întâmple, este obligatoriu, este de la sine înţeles că e nevoie de fiinţe care pot evada, care pot părăsi puţin realitatea… urâtă; să meargă undeva să contemple frumuseţea şi apoi să se întoarcă pentru a ajusta puţin lucrurile, a le aranja, a le înfrumuseţa. Iar aceasta este munca Iniţiaţilor. Prin meditaţiile lor, prin dedublări, prin contemplaţii ei reuşesc să perceapă, să capteze această perfecţiune din Înalt şi apoi doresc să aducă această îmbunătăţire aici. Altfel, oamenii obişnuiţi, care nu cunosc această modalitate, de a se îndepărta, de a vedea, de a contempla şi apoi de a se întoarce pentru a îmbunătăţi, pentru a schimba lucrurile, rămân aici, pe pământ, nu se duc nicăieri, nu văd modele şi atunci lucrurile rămân cum au fost – doar cu câte un mic progres, pe undeva, cu câteva ameliorăiri. Dar şi acestea sunt datorate acestor genii, acestor adevărate divinităţi, care se reîncarnează şi care prin arte – prin muzică, pictură, sculptură, arhitectură – reuşesc să îmbunătăţească puţin lucrurile care sunt într-o stare deplorabilă. Când ne gândim cum era în trecut: numai natura era frumoasă, încântătoare, cu plantele şi florile ei, în timp ce viaţa oamenilor – cu casele, hainele, hrana lor – era atât de urâtă. Acum, datorită acestor entităţi, care coboară, care aduc noţiuni noi, mai frumoase, mai aproape de Cer, această lucrare continuă, de secole şi secole.

(Să vedem) acum de ce trebuie să medităm, să contemplăm, să ne înălţăm, părăsind puţin această lume prozaică şi dezagreabilă şi dizarmonioasă: tocmai, pentru a putea aduce apoi forme, măsuri şi dimensiuni complet diferite, mai bune.

Numai că trebuie înţeles şi cum să meditezi, cum să contempli, asupra a ce. Pentru că mulţi oameni meditează, dar la ce meditează ei ? La lucruri foarte pământeşti: cum să-şi aranjeze afacerile, cum să câştige bani, cum să sărute o femeie; deci, şi în meditaţiile lor au coborât atât de mult, totul este atât de material, de prozaic. Or, nu acesta este scopul meditaţiei, al contemplării, ci de a te putea înălţa pentru a contempla, a percepe, a înţelege şi de a te întoarce apoi pentru a aranja lucrurile ceva mai bine. Dacă scopul meditaţiei sau al contemplării nu este acesta, e degeaba. Dar vedeţi, în capul oamenilor nu este limpede. «Ce faci ?» «Meditez !» Şi la ce meditează ? Dumnezeu ştie ! Sunt meditaţii şi meditaţii. Şi de ce după atâtea meditaţii şi contemplaţii şi rugăciuni, oamenii nu şi-au îmbunătăţit existenţa ? Gesturile, atitudinile, purtarea lor sunt mereu aceleaşi; aceleaşi slăbiciuni, aceleaşi vicii, aceleaşi stupidităţi, aceleaşi grosolănii, aceleaşi incapacităţi, aceleaşi stângăcii – dar ei au meditat, au meditat, au meditat, au contemplat. Asta dovedeşte că n-au găsit încă secretul meditaţiei şi contemplaţiei. Şi este adevărat că sunt mulţi oameni care meditează toată viaţa. Şi atunci de ce sunt tot aşa/neschimbaţi – dacă nu mai rău ? Pentru că nu şi-au pus niciodată problema în felul acesta. O contemplaţie înseamnă a merge să contemplăm ceea ce ne depăşeşte şi a fi uimiţi, încântaţi, aproape răpiţi (de încântare). După o meditaţie ei sunt reci, glaciali, în interior nu este nici o încântare, nici o inspiraţie. A fost degeaba. Degeaba. O meditaţie, o rugăciune trebuie să schimbe măcar privirea, zâmbetul şi gesturile, mersul; s-a adăugat ceva nou, măcar o particulă care vibrează altfel. Vedeţi deci că, fără criterii, nu putem şti dacă cineva a meditat bine sau nu. Iar eu pot şti dacă cineva a meditat cu adevărat sau (dacă în ce făcea el) nu era mai nimic, gândurile lui se învârteau în jurul unor lucruri foarte pământeşti. Nu, meditaţia înseamnă că intelectul se înalţă, adică alege un subiect, se concentrează asupra unui subiect care depăşeşte viaţa obişnuită. Subiecte există, viaţa nu este lipsită de subiecte elevate. Iar când reuşim să ne concentrăm foarte bine asupra a ceva atât de înalt, de frumos, atunci vine şi contemplaţia, atunci încetăm să medităm, atunci trebuie să încetăm să reflectăm şi doar să contemplăm acea frumuseţe, să ne lăsăm impregnaţi de această perfecţiune. Iar apoi, dacă reuşim să ne identificăm cu această frumuseţe sau cu acest subiect, cu acea fiinţă din cele mai sublime, e cu atât mai bine. Dar la început este meditaţia, concentrarea; apoi urmează contemplarea, ne oprim asupra unei imagini, asupra a ceva perfect şi bem, ne bucurăm, suntem fericiţi; iar apoi, dacă putem merge şi mai departe… Iată metode minunate; atunci când le cunoaştem, avem mai multe rezultate. Toţi marii pictori ai trecutului şi marii sculptori şi filozofii, poeţii, toţi lucrau în acest fel. Li se explica întâi că pentru a putea crea ceva sublim, care nu seamănă cu toate aceste grosolănii, aceste idioţenii pe care le produc alţii, trebuie să mergi într-o lume care este mult mai perfectă decât a noastră. Rămânând în ea câteva minute, câteva ore sau câteva zile, eşti impregnat, îmbibat, atât de influenţat, de pregătit, încât şi dacă nu vrei, eşti obligat să creezi ceva care depăşeşte mentalitatea obişnuită. În felul acesta geniile – adevăratele genii – au dat omenirii capodopere, mai întâi concentrându-se asupra unor lucruri splendide. Dar acum, din păcate, oamenii au uitat această practică, atât de mistică, atât de iniţiatică, atât de benefică, şi rămân într-o realitate prozaică, prea aproape de zgomot, prea aproape de urâţenie şi crează ! Da, crează, dar creaţiile lor nu ne pot duce în acea lume a frumuseţii, a perfecţiunii. De ce celelalte opere ne puteau duce (în acea lume) ? Contemplându-le, privindu-le, te legai de acele existenţe care ne depăşesc şi începeai să simţi, să vibrezi, să înţelegi lucruri minunate. Iată de ce este util să mergem să vedem, să contemplăm capodoperele geniilor: pentru că locul pe unde au trecut, drumul parcurs de ei, îl parcurgem şi noi, chiar fără să vrem şi ei ne duc în aceleaşi regiuni în care au trăit, unde au văzut acele lucruri; în aceasta constă utilitatea artei, latura ei educativă. Arta, dar nu cea contemporană, pentru că arta contemporană nu vă duce în acele regiuni, dimpotrivă, ea vă duce în regiuni subterane, unde se află urâţenia, deformarea, suferinţe, neînţelegeri, dureri, crispări, îndoieli, bănuieli, deformări, elucubraţii… şi este foarte primejdios pentru omenire. Aceşti creatori, aceşti oameni de artă, aceşti artişti duc omenirea spre pierzanie. Şi chiar gânditorii care scriu cărţi şi care n-au contemplat, n-au meditat, n-au trăit (în altă realitate), nu s-au dedublat, n-au vizitat regiuni celeste… ei scriu cărţi, scriu cărţi, dar aceste cărţi îi dezagregă pe cei care citesc, introducând în ei dezordinea, harababura, îndoiala, de exemplu, necredinţa, revolta, anarhia… tot. În prezent sunt multe lucrări scrise de scriitori care n-au vizitat niciodată regiunile cereşti. Şi cum se poate şti dacă cineva a vizitat regiunile cereşti ? Prin influenţa pe care o au, prin lucrurile pe care le trezesc în voi. Dacă nu reuşesc să trezească latura bună, latura luminoasă, puritatea, raţionalul, ceea ce e minunat, atunci n-au vizitat niciodată nimic. Iată, deci, dovada. Cineva care reuşeşte să trezească în noi tot ce e logic, raţional, minunat, tot ce e frumos, tot ce e moral, tot ce e inteligent, acela a făcut eforturi pentru a urca. Şi când urcăm, primim lucruri celeste; iar aceste lucruri celeste continuă să lucreze, să vibreze în persoana care le-a primit, iar aceste particule, aceste elemente, dacă vreţi, vibrează în aşa fel, încât îmbunătăţesc întreaga lume. Iată scopul artistului, al unui Iniţiat. De fapt, Maeştrii, Iniţiatii, artiştii, misticii se regăsesc în acest domeniu, în sensul că toate cele trei categorii acţionează binefăcător asupra omenirii. Primii (artiştii) prin capodoperele lor artistice, cei din a doua categorie (oamenii religioşi sau misticii sau moraliştii) prin emoţiile lor, prin iubirea, bunătatea şi puritatea lor; iar cei din a treia categorie – Iniţiaţii, Maeştrii, pe care îi pun deasupra, pentru că ei ating Cerul aproape direct – şi ei răspândesc lumina. Artiştii prezintă forma, forme din ce în ce mai perfecte şi frumoase şi luminoase; moraliştii prezintă sentimentul – sentimentul, care reprezintă conţinutul – iar Iniţiaţii, Maeştrii (aduc) sensul – sensul, adică aspectul, inteligenţă, principiu, lumină. Toate aceste trei categorii se regăsesc împreună în scopul lor – acela de a îmbunătăţi, mereu de a îmbunătăţi, a îmbunătăţi, a îmbunătăţi, a perfecţiona, a perfecţiona…

Acum e limpede în mintea voastră ce este acela un Iniţiat. El nu se gândeşte decât să înfrumuseţeze, să îmbunătăţească, să perfecţioneze. Asta e tot. Şi dacă nu se gândeşte la asta, nu e un Inţiat. E tot ce vreţi, dar nu un Iniţiat. Primul lucru (care îl preocupă este) să fie «precum în Cer, aşa şi pe pământ». Nici oamenii religiei nu s-au oprit pentru a descifra ceea ce se află (ascuns) în această frază: toată filozofia iniţiatică este conţinută în ea şi toate metodele sunt în ea, toate metodele, totul este în ea; programul discipolului, creştinului este conţinut în ea.

Acum, în sfârşit, vine momentul ca întregul adevăr să se statornicească pe pământ. Toate lucrurile eronate strecurate pe ici, pe colo, vor fi respinse şi totul va fi analizat şi triat, totul va fi purificat, iar umanitatea va fi în posesia adevăratei filozofii, a celei mai bune filozofii. Aşa cum e în Cer, aşa va fi aici ! Şi pentru întreaga omenire vine chiar şi epoca în care să primească adevărata filozofie, aşa cum a existat ea încă dinainte de Facerea lumii.

Trebuie să ştiţi că dacă nu consacraţi destul timp şi efort şi iubire pentru a merge foarte sus şi a percepe, capta, contempla ceea ce este perfect, nu veţi reuşi niciodată să-l realizaţi în planul fizic, sub o formă artistică, oricare ar fi ea. Pentru că lucrurile nu se fac aşa, orbeşte. Cum să ajungi să exprimi tot ce e perfect, fără a avea contact cu ceea ce e perfect ? Este imposibil. Dar oamenii cred că se poate. (Ei cred că) ducând o viaţă prostească, dezordonată, vor crea tot ce e sublim ! Ei bine nu, vor crea ornamente de burlan, porcării, care vor exprima exact nivelul la care au ajuns. Nu se pot depăşi, întrece pe ei înşişi. Cei care au reuşit să se depăşească, să se întreacă pe ei, de acolo reuşesc să concretizeze în planul fizic. Nu te poţi depăşi, întrece pe tine însuţi, dacă n-ai făcut asta mai înainte. Iar oamenii cred (că se poate). E idiot să crezi asta. Nu poţi da ce nu ai. Cum se spune: cea mai frumoasă fată nu poate da ce nu are. Pentru a da, trebuie să ai. Pentru a crea, trebuie să ai ceva în interiorul tău, pentru a realiza această creaţie care este în suflet, în spirit, în minte. Dacă nu o ai, nu o poţi crea. Nu poţi face să iasă (din tine) ceva divin dacă nu ai lucruri divine (în interior).

Eşti ceea ce eşti, nimic mai mult. Şi ca să poţi să dai mai mult decât ceea ce eşti, trebuie să mergi să te depăşeşti pe tine însuţi. Iar pentru a te depăşi, trebuie să urci. Să te depăşeşti, să urci, să captezi ceva şi să-l dai. Iată secretul artei divine..”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: