Roza lui Paracelsus

roza gotica

Discipoli sau doar simpli cautatori?… Intreaga viata pregatim un moment unic.  Insa numai cand intelegem chintesenta suntem capabil de a primi  …

„Din atelierul sau, aflat in doua incaperi scobite sub pamant, Paracelsus ii ceru Dumnezeului sau, vagului sau Dumnezeu, oricarui Dumnezeu, sa-i trimita un discipol. In soba, un palid foc proiecta umbre neregulate. Sa se ridice pentru a aprinde lampa de fier ar fi cerut un efort mult prea mare. Paracelsus, toropit de oboseala, uita de rugaciunea formulata. Noaptea inghitise athanorul (cuptorul alchimistilor în care se obtine aur…) si prafuitele alambice, cand cineva batu in usa. Pe jumatate adormit, Paracelsus se ridica, urca cele cateva trepte ale scarii in forma de melc si deschise unul dintre canaturile usii.

Un necunoscut trecu pragul. Parea, si el, din cale-afara de ostenit. Paracelsus ii arata o lavita; celalalt se aseza in tacere. La inceput nu rostira nici un cuvant, iar mai apoi magistrul curma, primul, tacerea.
– Tin minte chipurile dinspre Apus ca si pe acelea dinspre Rasarit, spuse el fara o anume emfaza. Dar nu tin minte chipul tau. Cine esti si ce voiesti de la mine ?
-Numele meu nu are insemnatate, raspunse celalalt. Am colindat trei zile si trei nopti ca sa ajung pana aici. Vreau sa fiu ucenicul tau. Ti-am adus, iata, intregul meu avut. Scoase la iveala un sacusor de piele si, cu mana dreapta, il rasturna pe masa : se prelinse un suvoi de galbeni. Paracelsus, pentru a-si aprinde lampa, fusese nevoit sa-i intoarca spatele. Cand se intoarse iar catre noul venit, observa ca acesta tinea o roza in mana stanga. Roza il nelinisti. Se apleca, isi impreuna varfurile degetelor si spuse :
– Ma crezi in stare sa fauresc piatra care sa preschimbe elementele in aur. Dar eu nu aurul il caut, si daca aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodata ucenic.
– Aurul nu ma preocupa de fel, raspunse celalalt. Galbenii acestia nu sunt altceva decat o marturie a dorintei mele de a invata. As dori sa-mi arati Piatra Filozofala. Vreau sa te insotesc pe drumul care duce la Piatra.
Paracelsus rosti rar :
– Drumul este piatra. Piatra este punctul de pornire. Daca nu intelegi acest lucru, n-ai inceput inca sa intelegi. Caci telul este in fiecare dintre pasii tai.
Celalalt il privi neincrezator. Il intreba cu glas schimbat :
– Dar exista oare un tel ?
Paracelsus izbucni in ras.
– Detractorii mei, care nu sunt la fel de numerosi pe cat sunt de stupizi, sustin contrariul si ma invinovatesc de impostura. Eu nu le dau dreptate, insa n-ar fi cu neputinta ca totul sa fie o iluzie. Ceea ce stiu e ca drumul exista.
Urma o tacere si apoi celalalt spuse :
– Sunt gata sa-l strabat impreuna cu tine, chiar daca ar fi sa cutreieram vreme multa. Ingaduie-mi sa trec desertul. Ingaduie-mi sa intrezaresc, fie si de departe, pamantul fagaduit, chiar daca astrele mi-ar interzice apoi sa-l ating. Dar, inainte de a incepe aceasta calatorie, voiesc o dovada.
– Cand ? intreba Paracelsus, cu neliniste.
– In clipa aceasta, raspunse discipolul, aratand dintr-odata o brusca obstinare. Incepusera sa converseze in latina, acum vorbeau in germana. Tanarul ridica roza deasupra capului.
– Se spune, rosti el, ca tu poti arde un trandafir in flacari, pentru a-l face sa renasca apoi din propria-i cenusa, cu ajutorul artei si al priceperii tale. Ingaduie-mi, asadar, sa fiu martor acestei minuni. Iata ce-ti cer, si iti ofer, apoi, intreaga viata.
– Esti foarte credul, spuse magistrul. Si n-am ce face cu credulitatea : eu am nevoie de credinta.
Celalalt insista :
– Tocmai pentru ca nu sunt credul vreau sa vad cu proprii mei ochi pierirea si renasterea acestei roze. Paracelsus o luase in mana si se juca, vorbind, cu petalele ei.
– Esti credul, continua. Spui ca as fi in stare s-o nimicesc ?
– Oricine ar fi in stare s-o nimiceasca, spuse discipolul.
– Te inseli. Crezi, oare, ca este cu putinta sa trimiti ceva in neant ? Crezi ca intaiul Adam a izbutit, in Paradis, sa distruga macar o singura floare, macar un singur fir de iarba ?
– Nu ne aflam in Paradis, raspunse tanarul cu incapatanare; aici, sub razele lunei, totul e pieritor. Paracelsus se ridicase.
– Si in care alt loc ne aflam atunci ? Crezi, oare, ca divinitatea ar putea sa creeze un spatiu care sa nu fie Paradisul ? Crezi, oare, ca prabusirea consta in altceva decat in a ignora tocmai faptul ca ne aflam in Paradis ?
– O roza poate arde, spuse provocator discipolul.
– Mai este foc in vatra, raspunse Paracelsus. Daca ai azvarli aceasta roza in jaratec, ai putea crede ca flacarile au mistuit-o si ca cenusa este cea care-i reala. Iti spun ca roza e eterna si ca doar aparenta poate sa se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou in fata ochilor.
– O vorba ? spuse discipolul, surprins. Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb. Ce-ai putea face pentru ca ea sa renasca ? Paracelsus il privi cu tristete.
– Athanorul e stins, repeta el, iar alambicele sunt acoperite de colb. De-a lungul zilei folosesc, insa, cu totul alte instrumente.
– Nu indraznesc sa te intreb care anume, spuse celalalt, cu malitie si umilinta.
– Vorbesc de acela pe care l-a folosit divinitatea pentru a crea cerul si pamantul, si pe care pacatul originar ni-l ascunde. Vorbesc de Cuvantul dezvaluit de Kabbala.
Discipolul spuse atunci pe un ton rece :
– Te rog cu umilinta sa te invoiesti a-mi arata pieirea si intoarcerea rozei. Putin imi pasa daca operezi cu Verbul ori cu athanorul. Paracelsus ramase pe ganduri. In cele din urma spuse :
– Daca as face-o, ai spune ca e vorba despre o aparenta impusa de magia ochilor tai. Miracolul nu ti-ar da increderea pe care o cauti. Asadar, lasa roza. Mereu neincrezator, banuielnic, tanarul il privi.
Magistrul ridica vocea si-i spuse :
– La urma urmelor, cine esti tu, pentru a navali astfel in casa unui magistru si a cere de la el un miracol ? Ce-ai facut tu pentru a merita un asemenea dar ? Celalalt raspunse, tremurand :
– Stiu bine ca n-am facut nimic. Iti cer, in numele tuturor anilor pe care-i voi petrece trudind in umbra ta, sa-mi ingadui sa vad cenusa, apoi roza. Nu-ti voi cere nimic altceva. Voi crede in marturia ochilor mei. Cu o miscare brusca, lua trandafirul rosu pe care Paracelsus il lasase pe pupitru si il azvarli in flacari. Trandafirul isi schimba culoarea si, dupa cateva clipe, din el nu mai ramase decat o mana de cenusa. Clipe in sir, discipolul astepta cuvantul si miracolul. Paracelsus ramasese de gheata. Spuse cu o ciudata simplitate :
– Toti medicii si toti spiterii din Basilea afirma ca as fi un impostor. Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenusa care a fost candva roza si nu va mai fi niciodata. Tanarul se simti cuprins de rusine. Paracelsus era un sarlatan sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, daduse buzna in casa lui si acum il silea sa admita ca faimoasele-i puteri magice nu sunt decat formule gaunoase.
Ingenunche si rosti :
– Sunt de neiertat. Mi-a lipsit fervoarea pe care Atotputernicul o cere de la credinciosi. Ingaduie-mi sa mai privesc o data cenusa. Ma voi intoarce cand voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tau, iar la capatul drumului voi vedea roza. Vorbea cu o autentica pasiune, care nu era, insa, decat mila pentru batranul magistru, atat de venerat, atat de incoltit, atat de ilustru si, la sfarsitul vietii, atat de gol pe dinauntru. Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi, cu sacrilega-i mana, ca indaratul mastii nu se afla nimeni ? Sa-i lase galbenii ar fi parut o umilinta. Si-i lua, asadar, la plecare.

Paracelsus il insoti pana la capatul scarii si-i spuse ca va fi intotdeauna binevenit. Amandoi stiau ca nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus ramase singur. Inainte de a stinge lampa si de a se aseza in fotoliul scalciat, rasturna gramajoara de cenusa in mana lui concava si rosti un cuvant cu glas scazut. Roza reaparu.

SFARSIT”

Jorge Luis Borges

Comments

  1. Frumos si interesant ! Multumesc !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: