Cele Doua Carari

13094146_501331783400807_7125241684058539470_n

„Şi acum, O, Învăţător al compasiunii, arată calea şi altor oameni. Priveşte la toţi acei care, bătând pentru admitere, aşteaptă în ignoranţă şi întuneric să vadă larg deschisă poarta dulcei Legi!

Vocea candidaţilor: Ne vei arăta, Maestru al propriei tale mile, doctrina inimii? Vei refuza să-ţi conduci servitorii pe Cărarea eliberării?
Grăieşte Învăţătorul:
Cărările sunt două; marile perfecţiuni trei; şase sunt virtuţile ce transformă corpul în pomul cunoaşterii. Cine se va apropia de ele? Cine va intra cel dintâi pe ele? Cine va auzi cel dintâi doctrina celor două cărări în una, adevărul dezvăluit despre Inima Secretă? Legea care învaţă înţelepciunea, evitând învăţătura, dezvăluie o poveste de durere. Vai, vai, de toţi oamenii ar atinge Alaya, ar fi una cu marele Suflet şi posedându-l astfel, Alaya le-ar fi atât de puţin de folos! Priveşte cum, asemenea lunii reflectate în undele liniştite, Alaya este reflectat atât de cel mic cât şi de cel mare, este oglindit în cei mai mărunţi atomi, însă nu izbuteşte să atingă inima tuturor. Ce păcat ca atât de puţini oameni pot să profite de acest dar, de nepreţuita binefacere de a învăţa adevărul, de percepţia dreaptă a lucrurilor existente, de cunoaşterea non-existentului!

Zice elevul:
O, învăţătorule, ce trebuie să fac ca să ajung ia înţelepciune? O, înţeleptule, ce să fac ca să câştig perfecţiunea?
Caută cărările. Dar, O, Lanu, să fii cu inima curată înainte de a porni în călătoria ta. Înainte de a face cel dintâi pas al tău, învaţă să discerni realul de fals, veşnic-trecătorul de veşnic-durabilul. Învaţă, mai presus de toate, să separi învăţătura capului de înţelepciunea-Sufletului, doctrina „ochiului” de cea a „inimii”. Da, ignoranţa este ca un vas închis şi fără aer; Sufletul – o pasăre zăvorită înăuntru. Ea nu ciripeşte şi nu poate să mişte nici măcar o pană; pasărea cântătoare rămâne mută şi amorţită şi moare de istovire. Dar, chiar şi ignoranţa este mai bună decât învăţătura capului fără înţelepciunea Sufletului, spre a o lumina şi călăuzi. Seminţele înţelepciunii nu pot încolţi şi creşte în spaţiul lipsit de aer. Pentru a trăi şi a recolta experienţa, mintea are nevoie de lărgime şi adâncime cât şi de vârfuri spre a o atrage către Sufletul-Diamant (titlu dat supremului Buddha). Nu căuta acele vârfuri în împărăţia Mayei; ci planează pe deasupra iluziilor, caută eternul şi neschimbătorul Sat, neîncrezîndu-te în sugestiile false ale închipuirii. Sat, unica realitate şi adevăr, eternă şi absolută, tot restul fiind iluzie. Căci mintea este ca o oglindă; adună praf în timp ce reflectă. Este nevoie de adierile blânde ale înţelepciunii Sufletului pentru a spulbera praful iluziilor noastre. Caută, O, începătorule, de-ţi contopeşte mintea şi Sufletul. Fereşte-te de ignorantă şi de asemenea de iluzie, întoarce-ţi faţa de la decepţiile lumii; nu te încrede în simţurile tale; ele sunt false. Dar caută in corpul tău -paraclisul senzaţiilor tale – în impersonal, Omul Etern; şi, aflându-l, priveşte înlăuntru; tu eşti Buddha (iluminat). Fereşte-te de laudă, O, devotule: lauda duce la amăgirea de sine. Corpul tău nu este Eul, Eul tău este în sine fără corp şi nici lauda, nici ocara nu-l afectează. Mulţumirea de sine, O, discipole, este aidoma unui turn înalt, pe care s-a urcat un smintit semeţ. Aici el stă în solitudine trufaşă şi nezărit de nimeni, decât
de sine însuşi.

Învăţătura falsă este respinsă de cel înţelept şi risipită vânturilor de Buna Lege. Roata ei se învârteşte pentru toţi, pentru cel umil şi cel trufaş. Doctrina ochiului este pentru gloată; doctrina inimii este pentru cei aleşi. Cei dintâi repetă cu mândrie: „Priviţi, eu ştiu”; cei din urmă, aceia care au agonisit cu umilinţă, mărturisesc încet: „Aşa am auzit” .”Marea Sită” este numele doctrinei inimii, O, discipole. Roata Bunei Legi se mişcă repede. Ea scoate pleava fără valoare din grăuntele de aur, tărâţa din făină. Mâna Karmei călăuzeşte roata; rotaţiile marchează bătăile inimii karmice. Adevărata cunoaştere este făina, falsa învăţătură este tărâţa. Dacă voieşti să mănânci pâinea înţelepciunii, trebuie să frămânţi făina ta cu apele clare ale Amritei (Nemurirea). Dar, dacă frămânţi tărâţele cu roua Mayei, nu poţi crea decât hrană pentru negrele turturele ale morţii, pentru păsările naşterii, gârbovirii şi durerii. Dacă ţi se spune că, pentru a deveni Arhan, trebuie să încetezi să iubeşti toate fiinţele – spune-le că mint.

Dacă ţi se spune că, pentru a câştiga eliberarea, trebuie să-ţi urăşti mama şi să-ţi întorci faţa de la fiul tău; să tăgăduieşti pe tatăl tău şi să nu-l numeşti cap de familie; să renunţi la toată îndurarea pentru om şi dobitoc – spune-le că limba lor este falsă. -Aşa învaţă Tirthikaşii (Brahmanii asceţi, vizitînd altarele sfinte, în special locuri de îmbăiere sacre.), necredincioşii. Dacă te învaţă că păcatul se naşte din acţiune şi beatitudinea din inacţiunea absolută, atunci spune-le că se înşeală. Non-permanenţa acţiunii umane, eliberarea minţii de sclavie, prin încetarea păcatului şi greşelilor, nu sunt pentru Egourile Deva (Egourile care se reîncarnează). Aşa zice doctrina inimii.

Dharma ochiului este întruparea externului şi non-existentului. Dharma inimii este întruparea lui Boddhi (Înţelepciunea adevărată, divină), permanentul şi eternul. Lampa arde strălucitor când fitilul şi uleiul sunt curate. Pentru a le face curate se cere un curaţilor. Flacăra nu simte procesul curăţirii. „Ramurile unui copac sunt clătinate de vânt; trunchiul rămâne nemişcat.” Şi acţiunea şi inacţiunea îşi pot afla loc în tine; corpul tău agitai, mintea ta liniştită, Sufletul tău tot atât de limpede ca un iezer de munte. Vrei să devii un Yoghin al cercului timpului? Atunci, O, Lanu: Să nu crezi că stând în păduri întunecoase, în retragere semeaţă şi aparte de oameni; să nu crezi că viaţa cu rădăcini şi plante, că setea potolită cu zăpada de pe marele Lanţ – să nu crezi, O, devotule, că aceasta te va duce la ţinta eliberării finale.

Nu gândi că zdrobindu-ţi oasele, că sfâşiindu-ţi carnea şi muşchii, te uneşti cu Eul tău tăcut (Eul Superior, al şaptelea principiu). Nu gândi că atunci când păcatele formei tale grosiere sunt cucerite, O, victimă a umbrelor (corpurile fizice) tale, datoria ta este împlinită faţă de natură şi faţă de om. Cei binecuvântaţi dispreţuiau să facă astfel. Leul Legii, Domnul Milei, percepând adevărata cauză a durerii umane, părăsi de îndată dulcea, dar egoista odihnă a pustietăţii liniştite. Din Aranyaka deveni învăţătorul neamului omenesc. După ce Julai a intrat în Nirvana, el predică pe munte şi la şes şi ţinu discursuri în oraşe, către Deve, oameni şi Zei. Aranyaka este un heremit care se retrage în junglă şi trăieşte într-o pădure, spre a deveni yoghin. Julai este denumirea chineză pentru Tathagata, titlu atribuit fiecărui Buddha. Seamănă acte binevoitoare şi vei culege rodul lor. Inacţiunea într-o faptă de milă devine acţiune într-un păcat de moarte.

Asa zice înţeleptul: Te vei abţine de la acţiune? Nu astfel îşi va câştiga Sufletul tău libertatea. Pentru a ajunge la Nirvana trebuie să se ajungă la cunoaşterea de Sine şi cunoaşterea de Sine este a faptelor iubitoare copil. Să ai răbdare, candidatule, ca unul care nu se teme de nereuşită, care nu curtează succesul. Fixează privirea Sufletului tău pe steaua a cărei rază eşti , steaua înflăcărată ce străluceşte în adâncurile fără de lumină ale fiinţei dintotdeauna, în câmpurile fără de margini ale necunoscutului. Să ai perseverenţă ca unul care pururea dăinuieşte. Umbrele tale trăiesc şi pier; ceea ce este în tine va trăi în veci, ceea ce în tine cunoaşte (căci este cunoaştere ) nu este din viaţa aceasta care fuge: este Omul care a fost, care este şi va fi, pentru care ceasul nu va bate niciodată. Dacă vrei să recoltezi dulcea pace şi odihnă, discipole, seamănă cu seminţele meritului câmpurile secerişurilor viitoare. Acceptă durerile naşterii.

Te dă din lumina soarelui în umbră, pentru a face mai mult loc altora. Lacrimile care udă solul uscat al chinului şi durerii fac să crească florile şi fructele recompensei karmice. Din cuptorul vieţii omului şi din fumul său negru, flăcările înaripate se înalţă, flăcări purificate, care, avântându-se sub ochiul karmic, ţes în cele din urmă pânza slăvită a celor trei veşminte ale Cărării. Aceste veşminte sunt: Nirmanakaya, Sambhogakaya şi Dharmakaya, robă sublimă.

Roba Shangna, este adevărat, poate obţine lumina eternă. Roba Shangna singură dăruie Nirvana distrugerii; ea opreşte renaşterea, dar, O, Lanu, ea omoară de asemenea, compasiunea. Desăvârşiţii Buddha, care îmbracă gloria Dharmakayei, nu mai pot ajuta la mântuirea omului. Vai! Fi-vor Eurile sacrificate eului, fi-va neamul omenesc sacrificat binelui unităţilor? Să ştii. O, începătorule, aceasta este cărarea deschisă, calea către fericirea egoistă, ocolită de Bodhisattvaşii Inimii Secrete, acei Buddha ai Compasiunii. A trăi spre binele omenirii este întâiul pas. A practica cele şase virtuţi glorioase este al doilea. A îmbrăca roba umilă a Nirmanakayei este a renunţa la beatitudinea eternă pentru sine, spre a ajuta la mântuirea omului. A ajunge la beatitudinea Nirvanei, dar a renunţa la ea, este pasul suprem, ultimul pas – cel mai înalt pe cărarea renunţării. A practica cărarea Paramita înseamnă a deveni yoghin cu scopul de a deveni ascet.

Să ştii, O, discipole, această este cărarea secretă, aleasă de acei Buddha ai perfecţiunii, care au sacrificat Eul, eurilor mai slabe. Totuşi, dacă doctrina inimii este cu aripile prea sus pentru tine, dacă ai nevoie să te ajuţi pe tine însuţi şi te temi să oferi ajutorul altora – atunci tu, cu inima timidă, fii prevenit din timp: rămâi mulţumit cu doctrina – ochiul Legii. Speră încă. Căci dacă astăzi Cărarea secretă este inaccesibilă, ea va fi la îndemna ta mâine (următoarea renaştere sau reincarnare). Află că nici un efort, nici cel mai mic – fie în direcţia bună sau rea – nu poale pieri din lumea cauzelor. Chiar fumul risipit nu rămâne fără urme.” Un cuvânt aspru rostit în vieţile trecute nu este distrus, ci revine întotdeauna”. Copăcelul de piper nu va da naştere la trandafiri, nici suava stea argintie a iasomiei nu se va preschimba în spini şi ciulini.

Îţi poţi crea astăzi şansele pentru ziua ta de mâine. În marea călătorie (ciclul complet al existentelor dintr-un rond), cauzele semănate în fiecare ceas îşi poartă fiecare recolta sa de efecte, căci justiţia rigidă cârmuieşte lumea. Cu puternica irumpere de acţiune ce niciodată nu se înşeală, ea aduce muritorilor vieţi de fericire sau de jale, progenitura karmică a tuturor gândurilor şi faptelor noastre anterioare.

Ia deci atât cât meritul are în păstrare pentru tine, O, tu cu inimă răbdătoare. Ţine-ţi curajul şi rămâi mulţumit cu soarta. Aşa este Karma ta, Karma ciclului naşterilor tale, destinul acelora care, în chinul şi durerea lor, sunt născuţi odată cu tine, se bucură şi plâng din viaţă în viată, înlănţuiţi de acţiunile tale precedente. Acţionează pentru ei azi şi ei vor acţiona pentru tine mâine. Din mugurul renunţării de sine iese fructul dulce al eliberării finale.

Ursit să piară este cel care din frica de Mara se abţine de a ajuta omul, ca nu cumva să acţioneze pentru sine. Pelerinul care ar voi să-şi răcorească mădularele obosite în apele curgătoare, dar care nu cutează să se afunde de groaza curentului, riscă să sucombe de căldură. Inacţiunea bazată pe frica egoistă nu poate da decât fruct rău. Devotul egoist trăieşte fără rost. Omul care nu-şi duce până la capăt lucrarea prescrisă în viaţă a trăit în zadar. Urmează roata vieţii; urmează roata datoriei către neam şi familie, către prieten şi duşman şi închide-ţi mintea la plăceri ca şi la durere. Iroseşte legea retribuţiei karmice. Câştigă Siddhis pentru viitoarea ta naştere.

Dacă soare nu poţi fi, atunci fii umila planetă. Da, dacă eşti împiedicat să radiezi ca soarele de amiază pe muntele acoperit de zăpadă al purităţii eterne, alege atunci, O neofitule, o cale mai umilă.Arată calea – chiar nedesluşit şi pierdut în gloată-precum face steaua de seară acelora care îşi urmează cărarea pe întuneric. Priveşte pe Migmar, cum prin vălurile sale cărămizii, ochiul său colindă peste Pământul adormit. Priveşte aura înfocată a mâinii lui Lhagpa întinsă cu dragoste ocrotitoare deasupra capului asceţilor săi. Amândoi sunt acum slujitorii lui Nyima, lăsaţi în absenţa sa veghetori tăcuţi în noapte. Totuşi, amândoi, în Kalpele trecute, au fost Nyimaşi strălucitori şi vor putea în zilele viitoare deveni iarăşi doi sori. Aşa sunt căderile şi ridicările legii karmice în natură.

Fii, O, Lanu, asemenea lor. Dă lumină şi confort pelerinului truditor şi caută pe cel care ştie şi mai puţin decât tine, care în dezolarea sa nenorocită şade flămânzind după pâinea înţelepciunii şi după pâinea care hrăneşte umbra, fără învăţător, speranţă sau consolare şi fă-l să audă Legea. Spune-i, O, candidatule, că cel care face din orgoliu şi amor propriu sclavele devoţiunii; că cel care, alipindu-se de existenţă, îşi pune totuşi răbdarea şi supunerea la Lege, ca o floare suavă la picioarele lui Shakya-Thub-pa (Buddha), devine un Srotapatti în această naştere. Siddhis-urile perfecţiunii se pot arăta îndepărtate, tare îndepărtate; dar primul pas este făcut, în curent el a intrat şi poate câştiga vederea vulturului de munte, auzul ciutei timide.

Srotapatti sau „cel care intră în curentul” Nirvanei, în afară de cazul când atinge ţinta datorită unor raţiuni excepţionale, poate rar obţine Nirvana într-o singură naştere. Se spune, de obicei, că un cela începe efortul ascensional într-o viaţă şi-l termină, sau îşi atinge ţinta, numai într-a şaptea naştere. Spune-i, O, aspirantule, că adevărata devoţiune poate să-i aducă înapoi cunoaşterea, acea cunoaştere ce era a lui în naşterile anterioare. Vederea-deva şi auzul-deva nu se obţin într-o singură şi scurtă naştere. Fii umil, de vrei să ajungi la înţelepciune: fii încă şi mai umil, când ai stăpânit-o. Fii ca oceanul care primeşte toate râurile şi fluviile. Calmul puternic al oceanului rămâne neclintit; el nu le simte.

Reprimă prin eul tău divin eul tău inferior. Reprimă prin cel etern pe cel divin. Da, mare e cel ce este ucigătorul dorinţei: încă şi mai mare e acela în care Eul divin a ucis până şi cunoaşterea însăşi a dorinţei. Păzeşte pe cel inferior ca nu cumva să pângărească pe cel superior. Calea spre libertatea finală este înlăuntrul Eului tău. Calea aceea începe şi sfârşeşte în afara eului (inferior). Nelăudată de oameni şi umilă este mama tuturor râurilor în văzul trufaş al  Tirthikaşului; goală, în ochii nebunilor, este forma umană, deşi plină de apele dulci ale Amritei. Cu toate acestea, locul de naştere al râurilor sacre este ţara sacră, iar cel ce are înţelepciunea este onorat de către toţi oamenii.
Arhaniişi înţelepţii cu viziunea nemărginită sunt rari precum este floarea pomului Udambara. Arhanii se nasc în ceasul miezului de noapte, împreună cu planta sacră cu nouă şi şapte tulpini, floarea sfântă ce se deschide şi înfloreşte în întuneric, din rouă pură şi pe stratul îngheţat al înălţimilor acoperite de zăpadă, înălţimi ce nu sunt călcate de picior păcătos. Nici un Arhan, O, Lanu, nu devine un Arhan în acea naştere când, pentru prima dată, Sufletul începe să dorească cu ardoare eliberarea finală. Totuşi, O, tu care eşti nerăbdător, niciunui războinic ce se oferă voluntar să lupte în bătălia crâncenă dintre cei vii şi cei morţi, niciunui recrut nu i se poate refuza vreodată dreptul de a intra pe cărarea ce duce către câmpul bătăliei. Căci el trebuie să triumfe ori să cadă. Da, dacă învinge, Nirvana va fi a lui. Înainte de a-şi azvârli umbra, învelişul său mortal, acea cauză fecundă de chin şi durere nelimitată, în el oamenii vor onora un Buddha mare şi sfânt. Iar de cade, chiar şi atunci nu va cădea în zadar; inamicii pe care el i-a ucis în ultima bătălie nu se vor mai întoarce la viaţă în următoarea lui naştere.

Ci dacă vrei să atingi Nirvana, sau să lepezi premiul, nu lăsa ca fructul acţiunii şi inacţiunii să fie motivul tău, O, tu cu inima neînfricată. Să ştii că Bodhisattva, care schimbă eliberarea pe renunţare spre a îmbrăca mizeriile vieţii secrete (este viaţa ca Nirmanakaya), este numit de trei ori onorat, O, tu candidat la durere de-a lungul ciclurilor. Cărarea este una, discipole, totuşi, la sfârşit, ea este dublă. Stadiile sale sunt marcate prin patru şi şapte portaluri. La un capăt beatitudinea imediată şi la celălalt beatitudinea amânată. Amândouă sunt răsplată a meritului: alegerea este a ta. Una devine cele două, cea deschisă şi cea secretă (cea descrisă la Iniţiere). Cea dintâi duce la ţintă, cea de a doua la jertfirea de sine. Când permanentului îi este sacrificat nestatornicul, premiul este al tău; picătura se reîntoarce de unde a venit. Cărarea deschisă duce la schimbarea cea fără schimbare – Nirvana, starea glorioasă a absolutului, beatitudinea mai presus de gândirea omenească. Astfel, Cărarea cea dintâi este eliberarea.

Dar Cărarea cea de a doua este renunţarea şi prin urmare numită Cărarea durerii. Cărarea secretă duce Arhanul la durerea mentală de negrăit; durerea pentru morţii vii şi îndurare neputincioasă pentru oamenii suferinţei karmice; fructul Karmei pe care înţelepţii nu se încumetă să-l aline. Oamenii care ignoră adevărurile ezoterice şi înţelepciunea sunt numiţi morţii vii. Căci este scris: „Învaţă să le fereşti de toate cauzele; unduirea efectului, ca marele talaz al mareei, o vei lăsa să-şi urmeze cursul.” Calea deschisă, nu înainte ca tu să fi atins ţinta, te va mâna să lepezi corpul bodhisattvic şi te va face să intri în starea de trei ori glorioasă a Dharmakayei, care este uitarea pentru totdeauna a lumii şi a oamenilor. Calea secretă duce de asemenea la beatitudinea Paranirvanică – dar şi la încheierea de Kalpe fără număr; de Nirvane câştigate şi pierdute din îndurare nemărginită şi compasiune pentru lumea muritorilor amăgiţi. Dar este zis: „Cel din urmă va fi cel mai mare.” Samyak Sambuddha, învăţătorul perfecţiunii şi-a părăsit Eul pentru mântuirea lumii, prin oprirea pe pragul Nirvanei, starea pură.

Acum tu ai cunoaşterea în privinţa celor două căi. Îţi va veni timpul pentru alegere, O, tu cu Sufletul sincer, când vei fi atins capătul şi când vei fi trecut cele şapte portaluri. Mintea ta este clară acum. Nu mai eşti încurcat în gândurile amăgitoare, căci ai învăţat tot. Dezvăluit stă Adevărul şi te priveşte neînduplecat în faţă. El spune: „Dulci sunt fructele odihnei şi ale eliberării din dragostea de sine; dar şi mai dulci roadele lungii şi amarei datorii: da, ale renunţării din dragostea de alţii, de semenii suferinzi.”

Bodhisattva, care a câştigat bătălia, care ţine premiul în palma sa, dar care spune încă în compasiunea sa divină: „Din dragostea de ceilalţi cedez această mare răsplată” – îndeplineşte renunţarea mai mare. Un Mântuitor al lumii este el. Priveşte! Ţinta beatitudinii şi lunga Cărare a durerii sunt la capătul cel mai îndepărtat. Poţi alege, O, aspirant la tristeţe, ori pe una, ori pe alta, de-a lungul ciclurilor ce vin!
AUM VAJRAPANI HUM”

Extras din cartea Vocea Tacerii, de Helena Petrovna Blavatsky, una din cele mai mari initiate ale lumii. Viaţa ei a fost dedicată în totalitate căutării izvoarelor comune ale înţelepciunii universale, într-o viziune de mare profunzime şi autenticitate. Cartea Vocea Tăcerii – o mică bijuterie -reprezintă, prin conţinutul ei, un îndrumător lăuntric pentru toţi acei „puţini” care aspiră la o viaţă spirituală. Contine fragmente Alese din Cartea Preceptelor de Aur Dedicată celor ce vor să cunoască.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: