Intamplari din viata unui Maestru

10421229_355715847962402_9107160699425652616_n

Cardinalul Giuseppe Roncalli, un ambasador al Vaticanului în Bulgaria înainte de al doilea război mondial, ales ca Papa Ioan al XXIII – lea mai târziu, a spus, „În epoca actuală cel mai mare filozof care trăiește acum pe pământ este Peter Deunov. ‘

Rudolf Steiner, fondatorul antroposofiei, a declarat într – o conversație cu Boyan Boev (München, 1910): „Poporul slav are o mare misiune. Ei, și mai ales Bulgaria, vor contribui la înălțarea omenirii. In Bulgaria, există o mișcare spirituală puternică, condusa de un mare inițiat spiritual. „ După această conversație Boyan Boev a devenit unul dintre cei mai apropiați discipoli ai maestrului Beinsa Douno.

Paramahansa Yogananda, când a fost întrebat în timp ce vizita Grecia cu privire la intențiile sale în ceea ce privește stabilirea unui ashram în Bulgaria, a declarat: „Duhul Adevărului este activ acolo”.

Jiddu Krishnamurti, liderul mișcării teozofice a refuzat să fie declarat Maitreya și Hristos și a spus participanților la un Congres Mondial teozofic că Maestrul mondial a fost în Bulgaria.

Albert Einstein „Toată lumea aduce omagiu pentru mine și eu fac un omagiu Maestrului Peter Deunov din Bulgaria”

„Maestrul Peter Deunov este o fiinţă de o foarte înaltă spiritualitate care a dat, pe tot parcursul vieţii sale, un exemplu de puritate, de înţelepciune, de inteligenţă. El s-a stabilit, de mai mulţi ani, lângă Sofia, într-un loc numit Izgrev, ceea ce înseamnă “răsărit de soare”. Acolo, mulţi discipoli locuiesc în nişte case mici, luminoase, înconjurate de grădini cu flori, fără garduri, astfel încât toate aceste locuinţe par grupate într-un acelaşi parc.

Prin strălucirea sa puternică, prin cuvintele şi exemplul său, Maestrul realizează nişte minuni în jurul său; mai multe mii de femei şi bărbaţi bulgari şi străini i-au devenit discipoli. Învăţământul său, bazat pe legile armonioase ale naturii, aduce numeroase metode psihologice şi pedagogice susceptibile să amelioreze viaţa oricărei fiinţe umane, fiind deja editate 70 de volume de conferinţe, stenografiate, de discipoli. În Învăţământul Maestrului (Peter Deunov), muzica şi cântecele ocupă un loc important fiindcă este considerată ca un mijloc foarte puternic de legătură cu forţele constructive ale naturii şi restabilirea echilibrului fizic şi psihic. Maestrul a compus el însuşi numeroase cântece şi a creat un fel de dans ritmic, paneuritmia, ce poate fi executat de sute de persoane care se deplasează formând un cerc mare în jurul unei orchestre. Paneuritmia se dansează în aer liber, dimineaţa, după răsăritul soarelui. Ea exercită o influenţă favorabilă asupra sistemului nervos. Toate gesturile, oricât de simple, sunt de o mare frumuseţe plastică, ele corespund unei ştiinţe profunde a structurii psihice a fiinţelor şi a legilor acusticii. Maestrul a indicat, deopotrivă, nişte exerciţii de gimnastică ce sunt executate tot dimineaţa, de preferinţă înaintea paneuritmiei. Aceste mişcări, care armonizează toate celulele, întăresc organismul şi ameliorează sănătatea.

Maestrul preconizează postul. Toţi discipolii postesc în fiecare săptămână de joi la prânz până vineri la prânz. În timpul celor 24 de ore, ei nu se hrănesc cu nici o hrană solidă, ci numai cu apă caldă, fiartă în prealabil care, uşurând eliminarea resturilor, contribuie la purificarea organismului. Cei care postesc cinci, zece zile sau mai mult, o fac după sfaturile Maestrului şi sub supravegherea sa.

Învăţământul Maestrului exclude tutunul, alcoolul şi carnea. Mesele fraterne, luate împreună, îi determină pe discipoli să aprecieze din ce în ce mai mult puterea comportamentului fratern. Fraternitatea se reuneşte vara în jurul Maestrului pe munţii Rila pe care el l-a ales ca loc de tabară fiindcă, din punct de vedere geologic, sunt cei mai vechi munţi de pe glob. Din timpuri imemorabile templele celor mai înalte Iniţieri s-au construit pe munţii Rila, dar nişte evenimente, ce ne-ar lua prea mult timp să le evocăm, i-au obligat pe Iniţiaţi să mute aceste temple în Tibet. Fraternitatea îşi face deci tabăra, timp de mai multe săptămâni, aproape de cele şapte lacuri de la Rila. Este un drum lung de străbătut la picior pentru a ajunge acolo sus…

Dacă doriţi, să ne închipuim că suntem împreună cu fraţii şi surorile care urcă la tabără. Am străbătut pădurea şi, după şapte ore de urcat, ajungem la primul lac de unde vedem, la un nivel mai înalt, limita verticală a taberei. Câţiva fraţi şi surori au ajuns deja acolo sus şi au pregătit totul pentru ceilalţi: apa caldă pentru băuturi şi toaletă, focurile, mesele şi corturile. Ei observă grupul nostru, ne fac de acolo nişte semne de bun venit şi ne primesc cântând. Aerul reţine nişte marşuri entuziaste şi urcăm ultima pantă ce ne duce la tabără cuprinşi de un sentiment de imensă veselie…

Noi grupuri ni se alătură în zilele următoare: sunt tineri, dar şi bătrâni care nu ezită să străbată acest drum anevoios pentru a întineri şi a se bucura de întâlnirea cu Maestrul (Peter Deunov). În zori, deşi dormim încă profund în corturile noastre, auzim deodată sunetul unei viori ce ne trezeşte cu blândeţe cântând melodia: “Trezeşte-te, frate, ca să vezi răsăritul soarelui”. Ne sculăm, ne spălăm, apoi urcăm în linişte o mică potecă ce ne conduce la piscul numit “rugăciunea”, de unde privim răsăritul soarelui. Atmosfera este pură, aurora începe să răsară.

Este foarte emoţionant să priveşti acest şir lung de fraţi şi surori care urcă în linişte. Ajunşi pe piscul rugăciunii ne aflăm pe un fel de platformă stâncoasă. Fiecare îşi alege un loc, se aşează şi se concentrează aşteptând răsăritul soarelui. Atunci când soseşte Maestrul ne ridicăm pentru a-i ura bun venit, apoi ne reluăm meditaţiile şi rugăciunile. Ne străduim să extragem forţele eterice care ţâşnesc peste tot de la orizont. Atunci când soarele apare auzim un cântec maiestuos şi o imensă bucurie ne umple sufletul. Întreaga natură, stâncile, pomii, râurile, lacurile, vibrează la unison cu această putere a vieţii proiectată de soare. Spunem împreună nişte rugăciuni, înălţându-ne sufletul către Domnul. Rugăciunea este mai bine primită când este făcută în aerul pur al munţilor, cu un creier receptiv şi o inimă plină de bucurie. După cântece şi rugăciuni Maestrul ţine o conferinţă în care arată discipolilor frumuseţea vieţii echilibrate, marea înţelepciune ascunsă în cele mai nesemnificative lucruri din natură şi idealul pe care fiecare trebuie să îl realizeze: să devină un slujbaş al Cerului, un conducător al vieţii divine.

După încheierea conferinţei coborâm cu toţi la tabără. Acolo facem exerciţii de respiraţie indicate, deopotrivă, de Maestru, ce sunt destinate dezvoltării capacităţilor noastre fizice şi psihice. Apoi facem toţi, împreună, exerciţiile de gimnastică şi, în continuare, dansăm paneuritmia pe un platou larg ce se întinde lângă un alt lac. Mai multe sute de discipoli dansează şi cântă, formând un cerc mare în centrul căruia se află orchestra şi Maestrul. Maestrul are 74 de ani, dar îşi depăşeşte toţi discipolii în frumuseţe, vigoare şi sprinteneală. Gesturile sunt suple şi armonioase şi din personalitatea sa se degajă o strălucire pe care toţi sunt obligaţi să o simtă. Prezenţa sa, în centrul cercului, dă tuturor discipolilor un elan. La terminarea paneuritmiei ne întoarcem toţi la tabară. Fiecare este liber acum să mănânce, să se plimbe sau să lucreze după cum doreşte.

10305949_357560257777961_2702711423464852173_n

La prânz ne reunim din nou şi formăm un cerc mare în centrul taberei. Cei câţiva discipoli care asigură, prin rotaţie, pregătirea meselor, împart hrana fierte în nişte cazane şi oale foarte mari. Mâncăm în linişte, în bucurie şi reculegere. După încheierea mesei suntem din nou liberi. După-amiază Maestrul ţine o conferinţă sau ne conduce uneori într-o excursie pentru a vizita alte vârfuri din lanţul munţilor Rila. Ni s-a întâmplat să mergem 14 ore într-o singură zi, dar datorită Maestrului, care ne-a dat o metodă pentru mersul îndelungat fără a fi obosiţi, nu ne-am simţit niciodată epuizaţi.

După masa de seară aprindem un foc mare în centrul taberei. Ne aşezăm toţi în jurul lui, ne rugăm, apoi cântăm în cor nişte cântece compuse de Maestru. Dorinţa noastră este ca el să coboare din vârful taberei, unde se află cortul său, şi să vină printre noi la foc. Cântăm cu ardoare în noapte, privind din când în când spre cortul Maestrului cu speranţa că va apare acel semnal luminos ce ne avertizează că dorinţa ne-a fost îndeplinită. Semnalul ţâşneşte deodată, bucuria noastră este imensă şi intonăm cântecul ce poartă numele de “Salut Maestrului”: “Oh Doamne, tu Maestrul nostru, condu-ne paşii…”. Semnalul luminos ridicat de mâna unui frate apare în noapte şi coboară încet poteca alăturându-se focului de tabără. Maestrul soseşte în sfârşit aproape de cercul nostru care se deschide pentru a-i face un loc în faţa focului şi se închide în urma sa. Reîncep cântecele… Noaptea albastră înstelată pare că participă prin liniştea şi măreţia ei la emoţiile mistice ce le trăim. După cântece câţiva fraţi şi surori recită nişte versuri, cântă la vioară sau la chitară… Se apropie ora zece, Maestrul se ridică pentru o rugăciune pe care o spunem împreună. Mulţumim pentru binecuvântări-le primite pe parcursul zilei, apoi ne despărţim şi mergem să ne culcăm la corturile noastre.

13094157_504050683128917_2048541755208145174_n

Unii mai rămân lângă focul care se stinge contemplând cerul înstelat şi reflectarea lunii pe suprafaţa calmă a lacului. O linişte minunată coboară asupra lor, ei se simt într-o perfectă uniune cu universul, viaţa lor capătă un sens extraordinar ce nu îl vor mai uita. Apoi, în timp ce în tabără toată lumea dormea, ei se întorc, în sfârşit, la cortul lor pentru a se culca, până când vioara îi trezeşte în zori ca să reînceapă o nouă zi în lumină.

În timpul acestor tabere montane Maestrul ne-a condus, deseori, în excursie pe vârful Musala pe timp de ploaie sau zăpadă. El ne încerca astfel rezistenţa şi credinţa. Furtuna se dezlănţuia în jurul nostru, iar stâncile, solul electrizat, degajau nişte unde foarte greu de suportat. Apa se scurgea pe noi, nişte scântei ieşeau din părul şi bărbiile câtorva fraţi. Înaintăm fără să ne văicărim conduşi de Maestru, mereu neclintit şi îndemânatic. Cum să descriu impresiile simţite atunci ? Numai cei care au trăit nişte ore de o asemenea tensiune fizică şi morală pot înţelege cât de mult pot căli acestea sufletele şi spiritele…

După un an sau două luni, de asemenea viaţă, ne simţeam transformaţi. De asemenea, când reveneam în oraşe, la activităţile noastre zilnice, ştiam mai bine cum să ajutăm fiinţele care ne înconjurau prin sfaturile noastre şi exemplul nostru, le arătam că toţi oamenii sunt capabili să creeze Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, cu acea condiţie de a înţelege că bunăvoinţa, iubirea şi fraternitatea sunt bazele fundamentale ale existenţei.

Ca urmare a schimbării de regim, în 1946, autorităţile bulgare au rechiziţionat terenul de la Izgrev pentru a construi aici sediul unor ambasade, interzicând discipolilor Maestrului Peter Deunov să se mai reunească la Rila. Sub conducerea Mestrului Omraam Mikhael Aivanhov Fraternitatea Albă Universală şi-a continuat, însă, din 1937, activităţile în Franţa şi a primit numele de Izgrev (rasărit de soare), ca în Bulgaria. Numeroase centre s-au creat deopotrivă în restul Franţei şi în străinătate.

Ce este un Maestru spiritual ? O fiinţă care a reuşit să-şi controleze, să-şi stăpânească gândurile, sentimentele şi faptele. Veţi obiecta că nu înseamnă mare lucru… În realitate, totul se află aici. Stăpânirea propriilor gânduri, sentimente şi fapte, subînţelege anumite metode, o disciplină specială, o cunoaştere profundă a structurii fiinţei umane, forţele care circulă în ea, corespondenţele existente în întreaga sa fiinţă (organele sale, diferitele sale corpuri) şi diferitele domenii ale naturii. Stăpânirea de sine presupune, deopotrivă, cunoaşterea entităţilor lumii invizibile şi a structurii întregului univers. Un Maestru este o fiinţă care a rezolvat problemele esenţiale ale vieţii. El este liber, posedă o voinţă puternică, dar, mai presus de toate, este plin de iubire, de bunătate, de blândeţe şi lumină. Câte lucrări, studii şi perseverenţă, sunt necesare pentru a deveni un Maestru !

Desigur, putem considera că fiecare fiinţă, care ne învaţă ceva, ne poate fi un maestru şi, astfel, toţi oamenii au unul sau mai mulţi maeştri. În Europa avocaţii, profesorii, pictorii, scriitorii sunt numiţi “maeştri”. Este bine. Deseori aceste fiinţe au talent, cunoştinţe, dar foarte multe nu au rezolvat marile probleme ale vieţii, nu-şi stăpânesc destinul, nu ştiu să se orienteze şi poartă deseori în ele nişte dorinţe şi pasiuni îngrozitoare ce le tulbură şi sunt silite să le hrănească, de aceea ele nu sunt cu adevărat nişte Maeştri, în sens iniţiatic.

Adevăraţii Maeştri sunt puternici fiindcă au reuşit să-şi pună în acord filozofia şi comportamentul. Ei sunt primii care pun în practică, în viaţa lor personală, ceea ce predică. Ei sunt nişte exemple vii ! A fi un exemplu viu înseamnă a fi un izvor, aşa cum v-am menţionat în prima mea conferinţă, un izvor care va atrage plantele, animalele şi oamenii. Iată de ce în jurul unui Maestru trăiesc discipolii. Maestrul Peter Deunov are patruzeci de mii de discipoli în Bulgaria. În fiecare oraş s-au format nişte fraternităţi de fiinţe care caută să trăiască după regulile iubirii, ale înţelepciunii şi adevărului.

Când asistaţi la un concert, în care interpretează un mare virtuos, sunteţi cuprinşi de cele mai profunde emoţii şi doriţi să deveniţi ca el. Un pictor, un poet, crează aceeaşi stare în voi. Asemenea artiştilor un adevărat Maestru acţionează asupra sufletului celorlalţi cu o putere inexprimabilă, fiindcă el trăieşte viaţa spirituală, aşa cum poetul trăieşte poezia iar muzicianul muzica. El aduce o lume ce îi sensibilizează pe toţi care se apropie. Este foarte important să întâlneşti un Maestru, dar şi mai important este să lucrezi ca să devii ca el.

Cea mai mare binecuvântare pentru oameni este să aibă un Maestru care să îi poată ghida, conduce, lumina. Din nefericire, omenirea îi ascultă foarte rar pe Maeştri. Mulţi dintre ei au fost arşi pe rug şi omorâţi în trecut ! Iar mulţi au trebuit să părăsească lumea, abandonând-o propriilor suferinţe !… Multe nenorociri se abat asupra omenirii fiindcă a refuzat să îi asculte pe Marii Maeştri, ea şi-a bătut joc de ei, i-a ridiculizat, iar acum nu mai are nişte ghizi siguri care să îi spună cum să depăşească greutăţile.

Acum zece secole s-a născut în Bulgaria un Învăţământ spiritual de o înaltă ţinută ce s-a propagat aproape în întreaga Europă: curentul bogomil. Bogomilii erau foarte puri şi virtuoşi, erau gata să se lase martirizaţi şi arşi decât să renunţe să trăiască după regulile Evangheliei. Se găseau printre ei nişte Iniţiaţi, Mari Magi, pe care mulţimea îi asculta şi urma. Dar fiinţele luminoase i-au deranjat din totdeauna pe oamenii limitaţi care doreau să trăiască în întuneric, ignoranţă sau lăcomie. Bogomilii au fost urmăriţi, mulţi au fost omorâţi, alţii au părăsit Bulgaria şi s-au stabilit unii în Italia, alţii în Franţa unde au dat naştere mişcărilor catharilor, ale albigenzilor etc. Unii s-au refugiat chiar şi în Germania şi în Anglia, dar în Franţa a înflorit cea mai mare mişcare spirituală născută sub influenţa bogomilă.

Bulgaria a fost pedepsită crud pentru crimele comise împotriva bogomililor: ea a trebuit să îndure, vreme de cinci secole, dominaţia otomană: mii de persoane au fost omorâte, spânzurate şi au trăit într-o sclavie de nedescris.

În zilele noastre nu mai există practic nici un fel de persecuţie religioasă în Occident, dar cum fiinţele pure şi sfinte permit, prin contrast, să se discearnă lăcomia, orgoliul, răutatea celor care le înconjoară, ele atrag fatalmente animozitatea. Iar dacă în acest domeniu guvernele şi Biserica nu mai pot comite nedreptăţi, anumiţi indivizi, care ocupă uneori nişte poziţii foarte înalte, folosesc forţa conferintă de funcţiile lor pentru a-şi apăra propriile interese, chiar pe seama intereselor ţării şi ale religiei lor. La fel cum, odinioară, puritatea obiceiurilor albigenzilor punea în relief, fără ştirea lor, mobilele pur pământene ale papilor şi clerului. Tot aşa, în epoca noastră, viaţa adevăraţilor Maeştri pune în lumină atitudinea mediocră a unor creştini, laici sau credincioşi, care pretind că sunt moştenitorii tuturor bunurilor spirituale promise de Iisus, ducând o viaţă mult mai puţin cinstită decât mulţi atei. De aceea, aceste fiinţe întâlnesc, inevitabil, în calea lor, nişte oameni îndârjiţi să îi distrugă.

Atunci când Maestrul a început să predice în Bulgaria s-a lovit de prima dată de acest obstacol. El aducea noua viaţă, arătându-le oamenilor cât se îndepărtează de adevărata Învăţătură a lui Iisus. Desigur, aceasta nu era pe placul fetelor bisericeşti ortodoxe care au obţinut de la guvern exilarea sa din Sofia. El a fost trimis la Varna, acolo unde locuiam. Era la sfârşitul anului 1917. Acest exil al Maestrului la Varna a constituit un eveniment fericit pentru mine, fiindcă astfel l-am cunoscut şi viaţa mi-a fost definitiv orientată. Maestrul a rămas mai multe luni în oraşul nostru, fiind repede înconjurat de fiinţe inteligente şi devotate care îi arătau o mare afecţiune.

Nu vă pot povesti în amănunt ieşirile ce le făceam dimineaţa, la răsăritul soarelui, pe colinele din Varna. Nu vă puteţi închipui frumuseţea culorilor dimineţii şi splendoarea soarelui ce se înalţa deasupra Mării Negre ! De câte ori am rămas numai cu Maestrul aşezaţi sub mângâierile soarelui ! Ne dedublam şi el mă conducea în lumea de dincolo ca să învăţ acolo realităţile lumii invizibile. Acestea sunt însă nişte evenimente foarte preţioase ale vieţii mele intime şi nu consider că este momentul să vă vorbesc despre ele.

După mai multe luni petrecute la Varna Maestrul a fost rechemat la Sofia. Atunci când o fiinţă pură este atacată întreaga răutate ce îi este trimisă este respinsă de aura sa luminoasă iar răul cade pe capul celui care l-a trimis. Psalmul 90 spune:

       “Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

       Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

       Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie”.

Această promisiune este valabilă, desigur, numai pentru cel care îndeplineşte voinţa Domnului, care Îl iubeşte pe Domnul din toată inima, cu tot sufletul său, cu tot gândul său, cu întreaga sa forţă şi care îşi poate sacrifica complet viaţa pentru realizarea Împărăţiei sale pe pământ.

Vă doriţi cu toţii să întâlniţi, într-o bună zi, în viaţa voastră, un Maestru care vă va revela Adevărul, dar ştiţi, deopotrivă, că este foarte greu, iar unii sunt chiar convinşi că Marii Maeştri se ascund, undeva, prin Tibet, în India sau Japonia, chiar şi în Africa, dar nu se se află în Europa. Noi suntem deci extrem de privilegiaţi în Bulgaria să avem lângă noi un Maestru de această valoare. Bucuria noastră este imensă trăind lângă o fiinţă atât de luminoasă, plină de iubire şi bunătate, auzindu-i glasul şi observându-l în cele mai mici detalii ale vieţii zilnice. Este o mare fericire să ai un Maestru capabil să răspundă tuturor problemelor cele mai obscure despre suflet, despre celelalte lumi şi locuitorii lor, explicând cum poate comunica omul cu forţele naturii, cu geniile planetare, dar şi cum poate el să-şi păstreze sau să-şi restabilească sănătatea prin nutriţie, exerciţii de respiraţie, abluţiuni etc.

Atunci când Maestrul se află în domeniul nostru de la Izgrev (el locuieşte acolo în mijlocul Fraternităţii), ne dăm imediat seama. S-ar spune chiar că aerul vibrează altfel. Toţi fraţii şi surorile se adună lângă el şi se produce o rumoare auzită din depărtări. În fiecare zi, de dimineaţă până seară, îl vizitează multe persoane pentru a-i cere sfaturi în problemele personale şi, de trei ori pe săptămână, el ţine nişte conferinţe. Maniera în care vorbeşte Maestrul este uimitoare. Când îşi ţine conferinţele el nu citeşte şi nu citează niciodată din tot felul de autori aşa cum procedează majoritatea conferenţiarilor. El se lasă condus de inspiraţie şi cum simte tot ce îi preocupă pe auditorii săi, el vorbeşte pentru a le răspunde întrebărilor, ajutându-i astfel să-şi rezolve problemele. La sfârşit mulţi trăiesc cu impresia că Maestrul a vorbit pentru ei.

I-am prezentat Maestrului, deseori, pe unii dintre prietenii mei. Înainte de a ajunge la el vorbeam cu ei despre tot felul de lucruri. Imediat ce soseam Maestrul continua conversaţia noastră de unde se oprise. El punea întrebări directe prietenilor mei privind cele exprimate, iar aceştia rămâneau stupefiaţi. Deseori se întâmpla aşa. Toţi discipolii Maestrului ştiau că el citea gândurile. Aveţi printre voi o soră din Franţa care a fost în Bulgaria să îl vadă pe Maestru şi ea a fost uimită să constate că el cunoştea toate detaliile vieţii sale, prietenii pe care îi avea în Franţa etc. Ea a mai fost uimită şi de chipul lui atât de însufleţit, atât de luminos. Ea vă va putea povesti într-o zi tot ce a văzut şi a învăţat în Fraternitatea din Bulgaria.

Ce diferenţă există între studiile făcute la universitate şi cele făcute alături de un Maestru ? La universitate înveţi tot ceea ce este exterior vieţii şi, apoi, după mulţi ani de studiu, te regăseşti identic în tine însuţi, cu aceleaşi slăbiciuni, aceleaşi vicii. Bineînţeles, poate ai devenit un savant distins şi celebru, ai învăţat să manevrezi nişte instrumente, să întocmeşti citaţii, să te foloseşti de limba ta şi chiar să câştigi mulţi bani, dar posibilitatea de a deforma mentalitatea altora a crescut şi ea.

Studiul la universitate înseamnă să analizezi un fruct în laborator cu ajutorul tuturor procedeelor fizice şi chimice, să înveţi din ce elemente este alcătuită coaja, pulpa, sâmburii, sucul, dar fără să guşti vreodată din el, fără să îl studiezi cu ajutorul elementelor puse de Domnul la dispoziţia noastră fără a-i simţi efectele. Din contră, alături de un Maestru nu studiaţi nimic din toate acestea, dar mâncaţi fructul şi vă daţi seama că toate rotiţele corpului uman sunt puse în activitate, însufleţite, echilibrate: creierul gândeşte mai bine, inima iubeşte mai bine, voinţa acţionează mai bine etc. Cu ajutorul tuturor acestor posibilităţi discipolul unui asemenea Maestru se poate avânta în studierea marii cărţii a naturii, el va descoperi aspectele fizice, chimice, astronomice, mai bine explicate decât în lucrările universitare şi va observa cum sunt legate între ele.

Să nu vă gândiţi că sunt ostil faţă de universităţi, am fost student mulţi ani de zile şi am urmat cursurile diferitelor discipline. După ce am obţinut diplomele de psihologie şi pedagogie am urmat cursuri de matematică, fizică, chimie. Se spunea ironic despre mine că sunt veşnic student. Mi-am dat seama destul de repede că am piedut timp şi atunci, în mod voluntar am uitat multe lucruri realizând că ele erau ca o pânză întinsă între realitate şi propria mea existenţă. Este util să aprofundezi anumite discipline, fiecare dintre ele ne revelă un aspect din univers şi din viaţă dar, ţinând cont de maniera în care se studiază în zilele noastre, nu se pătrunde decât în latura moartă a lucrurilor. Într-o zi veţi realiza că fiecare ştiinţă trebuie însufleţită, adică să o regăsim în toate domeniile naturii şi în noi înşine. Atunci formulele matematice, formulele şi proprietăţile geometrice ne vor vorbi o altă limbă şi vom descoperi că aceleaşi legi ne guvernează gândurile, sentimentele şi faptele noastre. Eu consider această ştiinţă ca fiind adevărata ştiinţă. Deocamdată cunoaştem multă astronomie, anatomie, matematică… dar fără a face o legătură între aceste ştiinţe, fără a le lega de viaţă. Toate cunoştinţele sunt risipite, incoerente, de aceea ele nu ne sunt de nici un folos în existenţa noastră.

Înţelegeţi-mă bine, eu nu am nimic împotriva cunoştinţelor, a profesorilor, dar acord întâietate cunoaşterii care vine de la Marii Maeştri fiindcă numai ei înţeleg întreaga valoare a unei ştiinţe a vieţii care aduce lumina, fericirea şi împlinirea tuturor oamenilor.

Am desprins, alături de Maestru, arta de a-i asculta pe cei care sunt capabili să mă instruiască. O bucată de fier pusă alături de un magnet devine, după un timp, magnet. La fel, discipolii care stau alături de Maestrul lor, într-o stare de receptivitate, se vor impregna de toate calităţile sale şi vor putea, la rândul lor, să îi ajute pe alţii. În faţa Iniţiaţilor trebuie să devenim receptivi, atenţi, fiindcă cel mai mic avertisment ce ni-l dau ne poate lumina viitorul. Din păcate cuvintele lor ne revin adesea în minte după ce nenorocirile s-au abătut asupra noastră.

Fiinţele superioare sunt apreciate numai în Orient. Discipolii Maeştrilor orientali sunt receptivi în faţa Maeştrilor lor fără teama de a-şi pierde individualitatea sau libertatea. Frica de a deveni sclavul Maestrului său nu există niciodată în mintea unui oriental; din contra, el este absolut convins că doar în acest mod se va împlini şi îşi va găsi adevărata independenţă. Când vorbesc despre receptivitatea discipolului faţă de Maestrul său nu vreau să spun că trebuie să fim receptivi numai în faţa Iniţiaţilor, nu, trebuie să fim receptivi în faţa soarelui, a izvoarelor, a râurilor, a stelelor, a întregii naturi, în faţa a tot ce este frumos şi măreţ. În acel moment suntem capabili să înţelegem şi să simţim lucrarea fiinţelor superioare realizată în lumea invizibilă.

Aproape în toate ţările Europei, în mod special în Franţa, fiecare îşi imaginează că îşi va manifesta adevărata individualitate dacă va critica şi dispreţui totul şi pe toată lumea, luându-şi aerul superior al celui care înţelege totul. În epoca noastră, forma sub care se manifestă independenţa în Occident demonstrează, pur şi simplu, lenea fiinţelor care nu vor să facă nimic pentru a scăpa de tendinţele lor inferioare, iar lipsa lor de psihologie le împiedică să vadă consecinţele jalnice ale faptelor lor.

Este adevărat că întâlnim puţini Maeştri în Occident, pentru că acest obicei generalizat de a ridiculiza toate lucrurile sacre pe scenele teatrelor, în cabarete sau spaţiile publice, aproape ca i-a alungat. Occidentul este aproape lipsit de Maeştri. Şi chiar dacă mai există câţiva (Maeştri) ei se ascund pentru a nu fi deranjaţi. Majoritatea celor care se pretind Maeştri nu numai că sunt incapabili să facă ceva pentru ceilalţi dar nu ştiu să iasă, nici măcar, din afacerile proaste în care ei înşişi s-au cufundat.

Occidentalii se bazează prea mult pe eficacitatea cuvântului, ei sunt convinşi că nişte discursuri lungi pot pune totul la punct şi nu se ocupă deloc de realizare de fapte. Maeştri cred şi ei în puterea cuvântului, dar nu vorbesc mult, ei spun numai esenţialul şi se preocupă, înainte de toate, să-şi pună în acord cuvintele cu faptele. Lumea occidentală a ieşit din această profunzime interioară care este înţelepciunea. Ea a pătruns în domeniul superficial şi frivol în care se ţin nişte discursuri interminabile. Cele mai multe fiinţe pe care le întâlniţi vă povestesc multe lucruri exterioare, dar nici unul interior, ele debitează nişte cuvinte din care nu vă rămâne nimic în suflete. În timp ce Iniţiaţii vă vorbesc, mai ales interior, de aceea nu puteţi uita ceea ce v-au spus întreaga voastră existenţă.

Vă voi da acum un exemplu. Un student urmează cursurile unor profesori celebri şi devine foarte erudit. Într-o zi întâlneşte însă, un profesor mai tânăr, lipsit de experienţă şi necunoscut: o tânără încântătoare şi pură. Studentul simte de îndată că tânăra îi spune atât de multe lucruri plăcute, profunde, poetice, încât vrea să se instruiască lângă ea şi îi solicită acceptul de a fi primit la şcoala ei. Profesorii savanţi îi vorbeau despre literatură, biologie, astronomie, dar lecţiile lor nu îi produceau nici o emoţie şi, din această cauză, nu le putea înţelege sensul profund, lectura celor mai frumoase texte îl lasă rece. Dar acum el este cel care scrie nişte poeme minunate… Astronomia îl plictisea, dar acum el simte nevoia de a contempla stelele fiindcă compară strălucirea lor cu aceea din ochii „tânărului” său profesor… În pofida cursurilor de igienă el se spală în fugă, se bărbiereşte prost şi îşi neglijează toaleta. Dar acum s-a produs o minune, el este de o extraordinară curăţenie, cravata îi stă bine la gât, părul este aranjat, obrajii sunt atent bărbieriţi şi hainele sunt impecabile. Părinţii şi prietenii săi au rămas uimiţi. Înainte el îşi bătea joc de psihometrie, nu simţea nimic şi îi dispreţuia pe cei care se considerau sensibili. Acum, imediat ce primeşte cea mai mică bucată de hârtie de la profesorul său o pune pe ochii săi, pe gura sa şi pe inimă pentru a-i culege misterioasele unde. El percepe cele mai subtile vibraţii, iar lumea invizibilă i-a devenit o realitate. Altă dată nu credea în homeopatie, dar acum face numeroase experienţe: tânărul profesor îi dă numai nişte doze infinitezima-le, o clipire, un surâs uşor, o slabă strângere de mână şi descoperă în sine efectele lor puternice şi minunate.

Este curios însă, că acest profesor lipsit de erudiţie este, în acelaşi timp, un mare jurist. Prin atitudinea sa el îşi instruieşte elevul cu prima lege a şcolii sale: „Nu vei avea o altă divinitate în faţa mea !… Mă vei iubi numai pe mine şi nu te vei mai uita la un alt profesor tânăr ca mine…”. Uneori profesorul devine foarte exigent, dar întotdeauna în interesul studiilor efectuate. Studentul se închipuie un cavaler care caută să o elibereze pe prinţesa capturată de balaur: evident, tatăl tinerei care îl împiedică să o întâlnească… Şi în continuare urmează alte aventuri.

Dacă vă întrebaţi de ce există atâţia îndrăgostiţi în lume vă voi răspunde, pur şi simplu, că bătrânii profesori au exagerat importanţa şi eficacitatea materiilor ce le predau şi a metodelor lor. Natura echilibrată s-a speriat văzând, cu ochii ei vigilenţi, academiile, universităţile şi seminariile pline de profesori care, în numele psihologiei şi a pedagogiei lor nesatisfăcătoare, impuneau nişte reguli, legi şi prescripţii fără nici o legătură cu ale sale sau cu nişte condiţii normale şi raţionale de viaţă. Deci ea a trimis pe pământ nişte profesori tineri, de ambele sexe, însărcinaţi să se orienteze mutual spre iubire şi sacrificiu.

Nu vreau să afirm acum că tinerii profesori sunt foarte înţelepţi, nu, ei sunt nişte ucenici care fac multe prostii şi comit multe greşeli, dar nu aici este problema. Pe de altă parte, nu am nimic de reproşat profesorilor vârstnici. În mod simbolic a fi în vârstă înseamnă a fi înţelept, a fi tânăr înseamnă a fi copilul iubirii. Tinereţea şi bătrâneţea sunt doi poli, două expresii: una a iubirii, cealaltă a înţelepciunii. Atunci când folosesc astfel de exemplu, vă cer să mă înţelegeţi bine.

Mulţi oameni judecă fiinţele după cunoştinţele lor şi pun în plan secund forţa ce o comunică, elanul ce îl crează la alţii, curajul de a transmite şi altora ceea ce ştiu. Ei par asemănători celor care nu au nici o consideraţie pentru pâine, apă, aer… Şi totuşi, nici filozofia, nici ştiinţa, nici arta nu folosesc la nimic dacă nu suntem hrăniţi şi vii. Ceea ce contează, înainte de toate, este deci să ne hrănim, să fim vii şi apoi să studiem filozofia şi ştiinţele, dacă ne plac şi avem timp. Ori, în universităţi li se oferă studenţilor filozofia şi ştiinţa, dar ei nu sunt hrăniţi. Iată de ce, în mod simbolic, ei se clatină pe picioare, inima le este goală şi au ceaţă în faţa ochilor. Dimpotrivă, la şcoala Marilor Iniţiaţi studenţii sunt bine hrăniţi, iar atunci când au devenit puternici, zdraveni, li se dă un plug, li se explică cum se lucrează pământul şi sunt puşi la lucru. Când vorbesc despre pământ eu subînţeleg pământul posedat de om în el însuşi: mintea, creierul său. Cei care ştiu să planteze nişte seminţe roditoare în pământul lor vor mânca pe săturate întreaga viaţă, ceilalţi vor vedea crescând numai nişte scaieţi, nişte mărăcini, care nu numai că nu le vor fi de folos, dar le vor dăuna lor şi altora.

Profesorii cunosc în amănunt numai domeniile exterioare omului, ei au uitat să studieze pământul dat de Domnul, l-au plantat cu orice, oricând şi oricum. În timp ce Înţelepţii, care îşi studiază propriul pământ şi îl cultivă cu ştiinţă, pot hrăni apoi întreaga lume datorită roadelor culese. Există o mică diferenţă între aceste două categorii de profesori, dar cât de mari sunt consecinţele ! Această mică diferenţă a condus omenirea să ducă viaţa îngrozitoare în care oamenii se înşeală, se fură şi se omoară între ei.

Dacă întâlniţi astăzi pe cineva care vă transmite o mare dorinţă de viaţă şi după o discuţie cu el vă simţiţi plini de curaj şi speranţă, să ştiţi că lucrul acesta este infinit mai preţios decât dobândirea unor cunoştinţe filozofice, fiindcă acestea vă lipsesc de sensibilitate şi vă epuizează de cele mai multe ori. În orice caz, atunci când vă aflaţi într-o bună dispoziţie, plini de iubire, de încântare, de entuziasm, adevăratele cunoştinţe vor veni de la sine. Eu vă asigur că prefer să trăiesc zilnic lângă cei care îmi dau un elan, dorinţa de a acţiona cu iubire pentru ceea ce fac, decât lângă cei care sunt savanţi, ca enciclopediile, dar incapabili să trezească în mine curajul şi încrederea în viaţă.

Mulţi îi apreciază numai pe oamenii bogaţi, savanţi, renumiţi… iar fiinţele bune, generoase, înţelegătoare, sunt considerate proaste fiindcă, dacă ar fi fost inteligente, ele şi-ar fi schimbat atitudinea. Cât de greşit este această părere ! Dacă nu ar fi existat asemenea fiinţe pe pământul nostru, totul era distrus de mult timp, lumea există datorită lor. Când sunteţi în contact cu nişte fiinţe pure, nobile, măreţe, simţiţi în jurul lor nişte forţe care vă ajută şi vă dau lumina. În timp ce, dacă sunteţi în contact cu nişte oameni impuri, nedrepţi şi criminali, simţiţi că tot felul de necazuri vă vor cădea pe cap. Înţelepciunea populară spune că acolo unde păşeşte cel rău iarba nu mai creşte. De fapt, din el emană nişte vibraţii şi forţe distrugătoare. Acum nu mai este apreciată valoarea oamenilor buni, cinstiţi, virtuoşi. Dar va veni şi ziua în care va fi apreciată mai mult ca orice.

Ceea ce vă voi povesti acum s-a petrecut la Varna, la începutul perioadei când l-am cunoscut pe Maestru şi îl vizitam. Era în timpul războiului din Balcani, aveam 17 ani. Mergeam deseori la Maestru, dar când eşti alături de el aproape uiţi cum trece timpul. În acea seară am vorbit mult şi eram în întârziere, depăşisem cu mult ora stingerii. În acea epocă jandarmii îşi făceau rondul de noapte şi îi opreau pe trecătorii întârziaţi, conducându-i la secţia de poliţie. Fiind în întârziere am fost şi eu oprit la un colţ de stradă de doi jandarmi călare: „Unde mergeţi la această oră ?”. „Mă întorc acasă”. „Veniţi mai întâi cu noi”. A trebuit să-i urmez. Mergeam, gândindu-mă la Maestru şi eram foarte mulţumit de discuţia avută încât îmi era indiferent dacă petreceam noaptea în arest. Dintr-odată, fără nici un motiv, jandarmii şi-au schimbat atitudinea şi mi-au spus: „Întoarce-te acasă. Vă vom însoţi o parte din drum ca să nu fiţi oprit de alţi jandarmi. Dar vă sfătuim să nu mai ieşiţi din casă la aceste ore”. Eram foarte bucuros de această schimbare de atitudine, iar a doua zi am uitat complet incidentul. Peste câteva zile m-am reîntors la Maestru. El m-a primit surâzând şi mi-a spus: „Ce s-a întâmplat acum câteva seri ? Jandarmii au fost amabili, nu-i aşa ?”. „Cum aşa, Maestre, aţi ştiut ce s-a întâmplat ? Ce aţi făcut ?”. „Am spus jandarmilor: „Lăsaţi-l să se întoarcă acasă, fiindcă este un discipol bun”. După acest incident am înţeles cât de uşor îi era Maestrului să vorbească astfel în invizibil. Cei care îşi pun întrebări despre realitatea gândului, dacă poate călători în spaţiu, dacă creierele umane sunt pregătite să îi primească, vor reflecta la aceste exemple. Maestrul a spus jandarmilor: „Este un discipol bun, lăsaţi-l să plece”, şi sufletul lor a fost ascultător, fiindcă cererile unui Maestru sunt nişte ordine.

Uneori, când vorbeam împreună, Maestrul privea cerul pe care observa nişte figuri desenate de nori: „Mihail”, îmi spunea, „în această după-amiază vor veni trei persoane de la Sofia să mă vadă”. „Cum le vedeţi Maestre ?”. „Norii mi le-au anunţat”, mi-a răspuns el, „ei m-au prevenit”. Nu ştiu în ce limbaj dar am învăţat multe datorită Maestrului în această chestiune. El mi-a explicat că după norii ce se află deasupra unui oraş se poate cunoaşte chiar calitatea sufletelor care locuiesc în el. În lumea invizibilă există nişte semne pe care Iniţiaţii le pot descifra şi interpreta. Atunci când un oraş este impur el este învăluit de nişte emanaţii nesănătoase pe care curenţii buni nu le pot străbate şi nenorocirile se abat asupra lui. Acelaşi fenomen se produce şi cu aura umană: dacă o fiinţă este înconjurată de straturi impure şi întunecate, din ceea ce lumea divină îi trimite, nu poate pătrunde în fiinţa sa şi ea va suferi.

Orice om este însoţit de nişte entităţi în lumea invizibilă. Dacă aceste entităţi sunt benefice ele îi pregătesc calea peste tot unde merge. Iar dacă aceste entităţi sunt malefice, ele i se opun şi distrug tot ceea ce el face. Cel care este un adevărat rege este precedat, pe unde călătoreşte, de un alai de servitori care îi pregăteşte sosirea. Atunci când soseşte totul este pregătit, fiindcă el este regele. Iar cerşetorul, adică cel care este interior slab în virtuţi, nu trebuie să se aştepte la o primire bună acolo unde merge. Secretul adevăratei vieţi este să cauţi să fii propriul tău rege, un rege care îşi domină gândurile, sentimentele şi faptele. Avem în interiorul nostru un popor numeros pe care trebuie să ştim să îl conducem.

Cel care este cu adevărat maestrul dorinţelor şi tendinţelor sale este mereu precedat de nişte fiinţe care îi pregătesc toate condiţiile. Dacă vreţi să efectuaţi o lucrare, fără să vă supravegheaţi gândurile şi sentimentele, nişte adversari, din lumea invizibilă, vă vor distruge proiectele fiindcă vor pătrunde în creierele anumitor persoane din anturajul vostru şi vor lucra împotriva voastră. Gândiţi-vă puţin la aceasta şi veţi înţelege că, dacă aveţi nişte adversari, voi i-aţi provocat şi ei luptă acum împotriva voastră prin intermediul creierelor celor în care au pătruns. Desigur, există şi cazuri particulare, iar dacă fiinţele de elită, Marii Maeştri, care lucrează la evoluţia omenirii, au deseori nişte duşmani şi sunt persecutaţi, este pentru că cele două principii ale binelui şi răului se manifestă şi luptă neîncetat în lume. Cei care lucrează pentru lumină ştiu că vor trezi forţele tenebrelor fiindcă, dorind să amelioreze lumea, ei vor atinge interesele unor indivizi care nu îi vor suporta şi vor încerca să riposteze prin toate mijloacele. V-am spus deja, este ceea ce s-a întâmplat şi cu Maestrul: viaţa sa de înţelepciune, dezinteresul său, ţinuta sa dreaptă, au tulburat interesele multor persoane. Lumina este mereu redutabilă pentru cei care trăiesc în întuneric fiindcă acolo unde străluceşte aceştia vor fi văzuţi şi recunoscuţi.

Într-o zi a venit la mine unul dintre prieteni care era actor şi discipol al Maestrului. Mi-a spus cu o voce tremurândă: „Frate Mihail, imaginează-ţi că a venit la Varna un regizor de teatru care vrea să pună în scenă o piesă scrisă împotriva Maestrului nostru. Ştii că sunt angajat al teatrului şi voi fi obligat să joc în acea piesă în care Maestrul şi Fraternitatea sunt ridiculizate. Ce aş putea face ?…”. I-am spus acelui prieten: „Fii liniştit, lumea invizibilă este puternică şi va aranja totul. Dar dacă poţi, du-te la acel regizor şi explică-i că nu trebuie să regizeze acea piesă pentru că nu este permis să-ţi baţi joc de persoanele cu adevărat sfinte, drepte şi bune. Spune-i că nu cunoaşte legile: nu este grav dacă râzi de nişte criminali, uneori este chiar util, dar este periculos să-ţi baţi joc de fiinţele luminoase şi pure.

Eu eram complet liniştit, convins că piesa nu se va juca. Prietenul meu s-a întâlnit cu regizorul care l-a ascultat, dar nu a ţinut cont de nici unul de sfaturile sale şi repetiţiile au continuat. În ziua dinaintea premierei a fost ultima repetiţie. Prietenul meu a venit alergând şi mi-a spus: „Frate Mihail, nu ştii ce s-a întâmplat ? În timp ce repetam regizorul a căzut şi şi-a secţionat o arteră din zona gâtului, iar medicii încearcă să oprească hemoragia”. I-am spus: „Nu este grav, spune-i regizorului că doresc să îi vorbesc”. El a acceptat să mă vadă şi am cerut să fim singuri. Soţia sa nu a fost mulţumită, dar a cedat în final şi ne-a lăsat singuri. Când am intrat în camera sa l-am privit cu blândeţe, el era într-adevăr foarte speriat. Avea gheaţă pe gât, nu se mişca, nu putea vorbi şi se mulţumea să mă privească. Cu mult calm şi multă iubire i-am spus: „Vă puteţi vindeca, dar numai dacă îmi promiteţi că piesa nu se va juca. Există multe altele, de ce vreţi să câştigaţi bani cu ea ? Jucând-o veţi acţiona împotriva celor care aduc ceva pur, luminos în lume. V-aţi accidentat fiindcă aţi vrut să prezentaţi piesa şi nu aveaţi acest drept”. I-am explicat atunci câteva legi ale lumii spirituale şi ceea ce risca. Cum era foarte slab, era şi mai receptiv. El a înţeles şi mi-a promis că nu va juca piesa. Am fost mulţumit şi am plecat. A doua zi regizorul s-a vindecat. Dar peste câteva zile soţia sa, care era actriţă şi juca în această piesă, a început să-şi bată joc de el, spunându-i că promisiunea făcută era prostească şi că vindecarea sa nu avea nici o legătură cu acea promisiune. El s-a lăsat convins şi a decis să reia repetiţiile. La prima, acelaşi accident l-a pus la pământ. Atunci el a înţeles pe deplin şi a renunţat definitiv să mai joace piesa. Locuitorii din Varna nu au avut deci plăcerea să o vadă.

Într-o vreme locuiam cu unul dintre prietenii mei. Într-o zi, când mă întorceam acasă, el mi-a spus că intrase un hoţ în casă în lipsa noastră, că a furat multe obiecte, printre care un aparat de radio şi un ceas ce îmi aparţineau. M-am gândit şi i-am spus prietenului meu: „Să nu ne tulburăm, dacă obiectele ne aparţin cu adevărat ele vor veni la noi”. Îl auzisem pe Maestru (Peter Deunov) spunând că atunci când cineva ne fură nişte obiecte adesea nu ne aparţin cu adevărat fiindcă într-o viaţă anterioară am acţionat rău în privinţa acelei persoane: fie i-am furat nişte obiecte, fie am împiedicat-o să le dobândească. Numai că hoţii se înşeală uneori, ei caută nişte obiecte ce le consideră ale lor, dar în realitate acestea nu le aparţin. În cazul în care hoţul s-a înşelat poliţia lumii invizibile, care îndreaptă greşelile, ne poate reda obiectele, dar în cazul în care hoţul are dreptate, luând ceea ce îi aparţine, noi nu le vom mai găsi niciodată. De aceea i-am răspuns prietenului meu că, dacă obiectele ne aparţineau, le vom regăsi cu siguranţă, iar dacă nu le vom regăsi înseamnă că ele nu ne aparţin şi nu are rost să ne mai plângem.

Prietenul meu, care era foarte inteligent, având mai mult un spirit practic, a considerat că spusele mele erau o glumă proastă şi a depus o plângere la comisarul de poliţie în care a menţionat numele său şi al meu. Peste două zile am fost chemat la comisariat. Am fost acolo şi comisarul mi-a spus: „Sunteţi un discipol al domnului Deunov, nu-i aşa ? – Da, cum v-aţi dat seama ? – După chipul dumneavoastră. – Îl cunoaşteţi însă pe Maestrul Deunov ? – Da, l-am cunoscut şi vă voi spune cum”. Şi uitând de hoţ, mi-a spus: „Cât de fericiţi sunteţi că aveţi un astfel de Maestru ! De ce consider aşa ?… Iată. În timpul războiului mă aflam pe frontul din Macedonia şi tatăl meu era guvernatorul Varnei. Era foarte dificil atunci să trimiţi sau să primeşti scrisori de pe front, iar tatăl meu nu avea veşti de la mine. Atunci când a aflat că Maestrul dvs. se afla şi el la Varna s-a dus să îl vadă pentru a-i cere dacă îi poate spune unde mă găseam. Maestrul a închis o clipă ochii pentru a vedea unde mă aflam, apoi a spus: „Fiul dvs. se află acum într-o pădure cu nişte camarazi, ei se ascund fiindcă avioanele survolează zona aruncând bombe şi le este frică pentru că acel loc este foarte expus. Există lângă ei şi o apă curgătoare… Chiar acum a căzut o bombă lângă locul unde se află… Fiul dvs. este rănit, dar nu mortal. Fiţi liniştit, el va fi salvat, vă pot asigura că nu va muri şi va reveni în curând la Varna. Mergeţi să îl aşteptaţi la o anumită dată la gară (Maestrul a precizat ziua şi ora), el va veni în acea zi aducând un peşte”. Tatal meu a fost foarte emoţionat… În ziua indicată de Maestrul dvs. el m-a aşteptat la gară cu prietenii şi a trăit bucuria să mă vadă sosind. Apoi el m-a condus la Maestru ca să-mi studieze capul (Maestrul era, de fapt, un foarte bun frenolog). Nu-mi mai amintesc foarte bine ce mi-a spus în această privinţă pentru că în acea vreme eram nepăsător şi incapabil să înţeleg ce putea spune Maestrul…”.

După această povestire comisarul mi-a cerut nişte precizări despre furt ai cărui victime am fost eu şi prietenul meu… Mi-a promis că va face tot posibilul să-l găsească pe hoţ şi m-am întors acasă. Îmi doream să-mi regăsesc numai ceasul fiindcă era unul de argint ce avea cel puţin cincizeci de ani, aparţinuse tatălui meu, dar întreaga sa valoare consta în faptul că la fiecare oră el indica influenţa planetară activă. Pregătisem acel cadran astrologic cu ajutorul unor calcule adecvate şi era suficient să arunci o privire pe acel cadran pentru a cunoaşte influenţa planetară. De aceea doream să-mi regăsesc ceasul. Şi l-am regăsit. Hoţul era un tânăr sărac. Am încercat să îi vorbesc pentru a-i atinge inima şi i-am cerut comisarului să nu îl bată, spunându-i că este o victimă a condiţiilor sociale, că era sărac, înfometat… Argumentele mele nu i-au părut foarte convingătoare, dar el mi-a promis că nu-l va maltrata. Întorcându-mă acasă i-am spus prietenului: „Vezi cum poliţia invizibilă îşi face bine treaba, a descoperit că această hoţie a fost o greşeală”. El m-a îmbrăţişat de bucurie fiindcă hoţul îi furase lui cele mai multe lucruri.

Am întâlnit într-o zi la Sofia un scriitor remarcabil şi celebru care mi-a spus: „Vorbiţi-mi despre Maestrul dvs., îl cunosc, trebuie să fie acum foarte bătrân. Spuneţi-mi ce mai face ? Când eram la liceu am fost împreună cu un coleg la el, fiindcă auzisem că era un mare frenolog şi doream să ne cunoaştem viitorul”. El ne-a privit surâzând şi mi-a spus: „Aveţi o sănătate şubredă, dar veţi deveni un mare scriitor”. Eram foarte uimit, deoarece în acea epoca doream să devin negustor şi nu aveam nici cea mai mică dorinţă de a scrie. Iar prietenului meu, care dorea să devină scriitor, i-a spus că va face mai târziu afaceri, ceea ce l-a nemulţumit. Toate prezicerile pe care ni le-a făcut s-au adeverit. Prezentaţi respectele mele Maestrului fiindcă îl stimez foarte mult”.

Atunci când ne instalam tabăra la munte, aproape de cele şapte lacuri de la Rila, Maestrul ne dădea uneori nişte exerciţii de făcut. Nu vi le pot descrie pe toate, mă voi mulţumi să menţionez unul ce poate părea ciudat şi pe care nu îl putem înţelege dacă nu cunoaştem anumite legi ale Ştiinţei Iniţiatice. Maestrul ne spunea: „Mergeţi la lac, scoateţi apa pe care o vărsaţi apoi peste pietrele mari ce se găsesc lângă mal. Faceţi-o de zece ori”. O făceam cu mare bucurie, ştiind că toate sarcinile date de Maestru avea o utilitate şi un sens.

Noi suntem legaţi de toate regnurile naturii şi în special de cel al mineralelor, dar numai Iniţiaţii pot distinge asemenea legături. Suntem legaţi de pietre sau de plante care există poate în America sau Australia, iar dacă cineva le deplasează, le taie sau le rupe va provoca suferinţă celor care sunt legaţi de ele. La fel se întâmplă şi cu animalele: omorându-le, pentru a le mânca, vom face, fără îndoială, să sufere multe fiinţe, putând chiar să le provocăm moartea. Aveam în Bulgaria un prieten care poseda o grădină minunată cu tot felul de plante şi pomi fructiferi. Într-o zi el a hotărât să taie un grup de arbori pentru a-şi putea construi o casă în acel loc. Ori, unul dintre prietenii lui avea o predilecţie pentru unul dintre pomi, un păr ce trebuia şi el tăiat şi care dădea nişte fructe minunate. El era legat de acest pom printr-o afecţiune puternică pe care nu şi-o explica. Când a aflat că acel pom, pe care îl iubea, va fi tăiat şi-a implorat prietenul să nu facă acel lucru, dar nu a reuşit să îl convingă şi părul a fost tăiat împreună cu ceilalţi pomi. După puţin timp prietenul s-a îmbolnăvit foarte rău şi a murit.

Aş dori să dispun de mai mult timp pentru a vă da şi alte exemple, ele sunt numeroase. În privinţa exerciţiului pe care Maestrul ni l-a dat de făcut eu sunt sigur că va permite fiinţelor legate de pietrele pe care aruncăm apa din lac să primească ajutor fără să-şi dea seama de unde vine. Poate că în acea clipă se simt consolate, însufleţite, vindecate. Cred că aceste legi sunt adevărate. Eu nu fac altceva decât să vă deschid o mică fereastră. Meditaţi la legăturile existente între noi şi diferitele regnuri din natură.

În Fraternitatea din Sofia era o soră belgiană care avea un câine de talie mare. Când lătra câinele speria pe toată lumea. El nu era rău, ci surprinzător. Într-o zi Maestrul ne-a spus: „Priviţi acest câine, cel care este legat de el a fost în trecut în Atlantida un mare mag negru care a făcut mult rău. Vedeţi cât de implacabile sunt legile, acest mag negru este acum într-un câine”. Pentru a verifica aceasta nişte fraţi au desenat în faţa câinelui câteva figuri magice pe pământ, iar câinele a avut nişte reacţii extraordinare, el se comporta ca şi cum ar fi dorit să-şi manifeste toate puterile ce le posedase cândva.

Fiindcă vorbim despre lac, vă voi povesti un alt fapt extraordinar pe care nu mi-l pot explica. Într-un an am fost în Munţii Rila cu un prieten muzician, mi-am luat cu mine şi vioara, iar când cerul era senin, noaptea, cântam diferite cântece şi interpretam la vioară. Într-o seară prietenul meu a cântat o piesă minunată: serenada lui Wieniawski. Ne aflam lângă un lac foarte frumos şi nişte turişti, atraşi, desigur, de sunetele viorii, ni s-au alăturat. Unii s-au aşezat pe iarbă ca să vorbească cu noi. Alţii, mai numeroşi, s-au dus să-şi spele picioarele în lac. Eu şi cu prietenul meu nu făceam niciodată aşa ceva, dimineaţa şi seara ne scoatem apa din lac şi ne spălam pe iarbă. În lacurile montane trăiesc nişte creaturi foarte pure, foarte sensibile şi dacă nu suntem atenţi faţă de ele, le irităm, lor plăcându-le numai fiinţele care înţeleg viaţa ascunsă a naturii şi o respectă. Vă spuneam că în timp ce vorbeam cu anumite persoane celelalte plecaseră să se spele pe picioare în lac. După un timp au plecat toate.

Ori, dimineaţa, când m-am întors cu prietenul meu la lac, am constatat că acesta nu mai exista… Da, lacul dispăruse, nu mai erau decât câteva pietre uscate. Ne-am frecat la ochi, complet aiuriţi, şi am intrat în ceea ce a fost un lac pentru a vedea dacă exista vreo gaură, vreo fisură prin care apa putea să dispară, dar nu am găsit nimic şi puteam spune că lacul a secat de multe luni. Ce s-a întâmplat ? Am rămas mult timp să medităm, dar nu am găsit nici o explicaţie posibilă. Impurităţile sau răutatea unora dintre turişti, care s-au spălat în lac, a fost cauza dispariţiei lui. Fiinţe invizibile din natură l-au transportat în alt loc. Mă veţi contrazice spunându-mi că este imposibil, că ştiinţa nu admite asemenea explicaţii… Poate, dar ştiinţa nu a studiat, ea ignoră multe lucruri şi nu ştie să interpreteze multe altele. Credeţi-mă, nu inventez nimic. Vorbesc în faţa voastră şi în faţa lumii invizibile care mă ascultă şi ştie că spun adevărul. Cât despre interpretarea pe care o dau acestui fenomen, puteţi să nu credeţi. Ceea ce este adevărat este că omul, prin răutatea lui, poate perturba natura. Anumite poveşti menţionează nişte influenţe dăunătoare a unor fiinţe rele care, peste tot pe unde merg, distrug vegetaţia şi îmbolnăvesc animalele şi chiar pe oameni, în prezenţa lor întreaga viaţă normală se opreşte, apar numai catastrofe şi regrete. Asemenea fiinţe nu există doar în basme, le întâlnim şi în viaţă şi este cel mai mare blestem pentru o familie, pentru o societate, pentru o naţiune să aibă în sânul ei aceşti purtători de influenţe nefaste.

În urmă cu câţiva ani ziarele au vorbit despre un artist celebru care avea o putere extraordinară în priviri. Era unul dintre cei mai buni cântăreţi de operă din Europa. El juca un rol în care îşi blestema iubita. La prima reprezentaţie a intrat cu atâta convingere în rol şi cu asemenea înflăcărare încât, atunci când a blestemat-o pe cântăreaţă, privirea pe care i-a aruncat-o, a făcut-o pe aceasta să-şi piardă cunoştinţa. Când au ridicat-o au constatat că era moartă. Cântăreţul se îndoia că există o legătura între blestem şi moartea cântăreţei şi a hotărât ca la reprezentaţia următoare să nu o mai privească pe cea pe care o blestema, ci să-şi ridice privirea spre tavan. De această dată, când artistul şi-a pronunţat blestemul, au văzut căzând în mijlocul scenei corpul maşinistului care a primit privirea cântăreţului. Reprezentaţia a fost din nou întreruptă în mijlocul unei agitaţii ce v-o puteţi imagina ! Nimeni nu a întrevăzut nici o legătură între accident şi blestem. Dar nefericitul cântăreţ, care a devenit conştient, a hotărât ca data următoare să privească spre o lojă pe care o ştia liberă pe toată perioada reprezentaţiei. Reprezentaţia s-a derulat fără nici un incident. Totuşi, la finalul serii au găsit, în fundul lojei, o contesă prăbuşită, moartă: ajunsese prea târziu şi văzând acea lojă goală ea a intrat pentru a nu deranja pe nimeni. Directorul teatrului, şocat de atâtea accidente mortale, a interzis reprezentaţiile acestei opere.

Maestrul ne-a povestit că a văzut în Statele Unite o tânără fată care poseda o putere magnetică extraordinară. Mai multe persoane ţineau cu greu un buştean care s-a îndoit atunci când ea şi-a trecut mâna peste el. Când şi-a trecut mâna a doua oară buşteanul s-a spart în bucăţi mici.

Multe alte fapte ne revelă, de asemenea, într-o oarecare măsură, influenţa unor persoane. În imediata vecinătate a unor hoţi sau criminali albinele dispar din matca lor. Albinele sunt extrem de sensibile la emanaţiile fiinţelor perverse, ele fug în alte locuri pentru a le evita. Ar fi o interesantă temă de cercetare pentru viitorii savanţi să caute cum asemenea insecte mici sunt capabile să îi distingă pe răufăcători de oamenii cinstiţi.

Vă voi povesti şi o altă anecdotă. În urmă cu mulţi ani am mers cu un prieten să ne petrecem un timp la malul unui lac numit „Altarul”. Am rămas trei săptămâni lângă lac pentru a medita, a studia, a interpreta la vioară, a cânta… Maestrul ne-a învăţat că în munţi trăiesc fiinţe foarte dezvoltate care sunt nemulţumite dacă li se distruge atmosfera pură în care se scaldă. Am fost foarte atenţi cu gândurile noastre, cu sentimentele, cu întreaga noastră atitudine. Am petrecut trei săptămâni cu o vreme splendită şi a fost un miracol pentru că la înălţimea la care ne aflam vremea era extrem de schimbătoare. După cele trei săptămâni norii au apărut pe cerul întunecat din ce în ce mai mult. Întreaga natură dorea să ne spună: „Ajunge, trebuie să plecaţi pentru că noi avem o altă lucrare de făcut”. Ori, noi nu aveam cort pentru a ne adăposti şi ploaia începea să cadă. Ne-a venit atunci ideea de a pronunţa câteva cuvinte ca să vedem dacă natura ne aude şi am spus: „Voi care sunteţi prietenii noştri, ascultaţi-ne ! Nu suntem gata de plecare, daţi-ne timp să ne pregătim bagajele”. Spre uimirea noastră ploaia a încetat imediat, am adunat tot ce adunasem cu noi şi ne-am închis rucsacurile. Totul era gata, eram bucuroşi de acalmia ce ne-a fost acordată şi ne-am gândit: „Poate nu va ploua, au fost câteva picături. Mai putem rămâne încă…”. Imediat ce ne-am formulat gândul ploaia s-a declanşat cu o violenţă extraordinară. Am plecat imediat, era foarte frig şi timp de şase ore am fost nevoiţi să mergem pe furtună. Natura este plină de fiinţe inteligente, bune şi puternice, care ne-au pedepsit pentru intenţia noastră de a rămâne în ciuda avertismentelor lor… Suneţi liberi să credeţi ce vreţi despre această întâmplare.

Influenţa pe care fiinţele o pot avea unele asupra altora sau asupra lucrurilor se manifestă sub tot felul de forme. De exemplu, aveţi un prieten foarte pur, inocent şi limpede ca un lac de munte şi vă vărsaţi în el impurităţile… Este ca şi cum v-aţi spăla pe picioare în apa limpede a acestui lac. Dar ce dezvoltare interioară este necesară pentru a nu te arunca cu lăcomie şi poftă nemăsurată asupra unui suflet frumos şi pur ! Nu este uimitor că apoi apar decepţiile, separările şi regretele. Foarte puţine persoane ştiu să respecte un suflet frumos pentru a putea trăi zilnic prin el clipe de inspiraţie, de elan, de bucurie, de creaţie. Eşti totuşi recompensat de mii de ori mai mult ocrotind un suflet pur decât să te grăbeşti să îl murdăreşti şi să determini dispariţia candorii sale. Multe tragedii vin dintr-o înţelegere greşită a acestei probleme.

Frumuseţea şi puritatea ne pot face fericiţi şi chiar să ne reînvie dacă ştim să le contemplăm fără să le murdărim. Oamenii se înşeală crezând că lumea frumuseţii poate fi posedată. Nimeni nu a putut sechestra niciodată frumuseţea, imediat ce ne apropiem de ea pentru a atinge-o uşor, ea se îndepărtează şi dispare. Frumuseţea este o lume făcută exclusiv pentru ochi, ea nu este destinată nici gurii, nici mâinilor. Frumuseţii îi place să fie privită, dar fără a fi atinsă. Fericiţi sunt cei care înţeleg şi aplică aceste importante reguli privind frumuseţea, pentru că bucuria, fericirea, pacea, depind de respectul ce îl acordăm frumuseţii şi purităţii. Vă voi explica altă dată măsura, distanţa, doza, proporţiile ce trebuie să le cunoaştem. Trebuie să devenim foarte atenţi faţă de fiinţele frumoase şi pure fiindcă prin atitudinea noastră putem alunga entităţile celeste care le locuiesc, iar dacă acestea se îndepărtează vom suferi la rândul nostru şi întreaga inspiraţie va dispărea. Acela care contemplează zilnic frumuseţea, cântă şi trăieşte.

Am un prieten în Bulgaria care este profesor şi istoric. Este o fiinţă foarte sinceră şi într-o zi mi-a spus: „Frate Mihail, există un lucru pe care doresc să ţi-l spun. L-am păstrat în mine mult timp, cu sfinţenie, dar doresc să ţi-l împărtăşesc. Ştii că am avut o soţie, un fiu, avere şi am pierdut totul. Viaţa mea a fost ani în şir numai o succesiune de încercări care m-au făcut să sufăr mult şi nu înţelegeam de ce, destinul a fost crâncen cu mine. Într-o zi, plină de suferinţă, am mers în pădure aproape de tabăra noastră de la Izgrev. M-am ascuns printre copaci şi am plâns. Dintr-odată am auzit, în spatele meu, paşi care se apropiau. Nu doream să fiu văzut în acea stare şi, întorcându-mă, l-am văzut pe Maestru care se apropia liniştit. Este clar că ştia că sunt acolo. S-a oprit şi m-a întrebat: “– Ce faci aici ? – Maestre, plâng pentru că am suferit foarte mult. – Ştiu, dar fii liniştit, totul se va aranja”. Apoi m-a privit surâzător şi mi-a spus: „– Îţi aminteşti că ai suferit când ai pierdut un anumit lucru ? – Da, Maestre, îmi amintesc. – Bine, dar după ce ai suferit ai înţeles acea lege ? – Da, Maestre. Bine. Îţi mai aminteşti şi de anul în care ai pierdut acel lucru şi ai suferit foarte mult ? – Da. – Şi în acel moment ai înţeles o altă lege ? – Da, Maestre, este adevărat. – Ei bine, trebuie să ştii că eu ţi-am trimis acele încercări…”. Ori, ceea ce este uimitor este că Maestrul făcea referire la evenimente ce se petreceau înainte ca prietenul meu să ştie de existenţa lor şi pe care numai el şi soţia lui, care murise, le cunoşteau şi le trăiseră. Iar Maestrul a continuat: „Acum ai înţeles ? Vreau să-ţi spun de ce ţi-am trimis acele încercări, pentru că în karma ta aveai mari datorii de plătit şi nu puteai înţelege marile mistere ale vieţii dacă le lăsai neplătite. Ca să poţi evolua mai rapid am schimbat câte ceva în destinul tău. Acum fii liniştit, totul se va aranja”.

Mi-ar lua prea mult timp să vă explic aici toate cazurile în care Marii Maeştri pot interveni în cursul vieţii noastre. În mod obişnuit nu o fac, ei respectă legile destinului. Dacă intervin uneori acesta este din motive ce ne depăşesc înţelegerea. Nu putem evita să ne plătim datoriile, o putem face mai repede sau mai încet, dar trebuie să le plătim. Trebuie numai să ştim că pentru a evolua este preferabil să lichidăm anumite lucruri mai devreme, iar în acest caz Marii Maeştri intervin uneori.

Se întâmplă ca Maestrul să schimbe destinul anumitor discipoli pentru a-i elibera de circumstanţele care înlănţuie, ca un înveliş, marile elanuri de adevăr, de înţelepciune şi iubire ce există în ei. Dar pentru a merita aceasta trebuie ca discipolii să caute, cu sinceritate, lumina. Un Maestru nu schimbă destinul întregii lumi, ei o fac pentru cei care o merită cu adevărat, astfel acest lucru nu este deloc util. Cu inimi moarte şi intelecturi întunecate, chiar alături de un Maestru, nu ne vom schimba.

Cu mulţi ani în urmă, eram încă foarte tânăr, Maestrul mi-a cerut să urc pe Musala în timpul nopţii. Ori, Musala este un vârf de 3000 de metri şi trebuia să străbat o pădure în care trăiau urşi, mistreţi şi lupi şi unde era aproape imposibil să găseşti drumul în timpul nopţii. În plus, trebuia să o fac într-o noapte întunecată şi fără lună, iar brazii sunt foarte înalţi şi apropiaţi într-o pădure. Făcusem deseori această ascensiune în timpul zilei, dar mă întrebam cum mă voi călăuzi noaptea în aceste condiţii. Maestrul mi-a spus: „Această experienţă te va face să înţelegi multe lucruri…”. Este adevărat că înţelegi, realmente, numai făcând nişte exerciţii şi fiind lipsit de sprijin. Uneori lumea invizibilă ne lasă fără susţinere, fără bani, fără prieteni, pentru ca să descoperim un sprijin în centrul fiinţei noastre: pe Dumnezeu. În acea clipă forţele psihice superioare cresc în noi fiindcă, având mai multă credinţă în realităţile lumii invizibile, ne întărim mai mult posibilităţile spirituale.

Aşa cum îmi ceruse Maestrul, am aşteptat o noapte fără lună. Mi-am făcut provizii de drum şi un baston, nu ca să mă apăr de urşi, fiindcă nu era suficient, ci pentru a mă ajuta la mers. Şi am plecat. Când am intrat în pădure am trăit nişte senzaţii pe care vi le puteţi uşor imagina. Nu era frică, fiindcă făcusem deja nişte experienţe uimitoare lângă Maestru şi ştiam cu siguranţă că el va fi cu mine şi mă va ajuta. Dacă nu aş fi ştiut aceasta, desigur că nu aş mai fi plecat. Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost liniştea şi obscuritatea. Dacă cineva ar fi fost lângă mine, mi-ar fi fost imposibil să îl văd. Drumul era mărginit de o râpă fără nici o protecţie. Cum să nu părăseşti acea potecă ? Am păşit cu ezitări în acel întuneric gros în care imaginaţia mea vedea fără încetare mistreţi, urşi şi tot felul de alte pericole. La un moment dat m-am oprit şi am început să mă rog. Vă asigur că în astfel de clipe te rogi cu ardoare. Am simţit că nu m-am rugat niciodată în aşa fel. După câteva clipe de rugăciune arzătoare am văzut o lumină ce îmi strălucea în faţă pe distanţa a doi metri. Mergeam de acum înainte în lumină şi plin de bucurie. Cântam, simţeam mişcând ceva în mine, ca şi cum aş fi fost străbătut de nişte curenţi noi…

După câteva ore de mers am auzit dintr-odată lătratul a doi câini. Am înţeles, după sunetele lor, că erau foarte mari, aşa cum se întâlnesc în pădurile din Bulgaria, şi puteau foarte bine să sară pe un om şi să-l omoare. M-am oprit şi m-am gândit: „Doi câini !… Ce înseamna oare ?… Ce trebuie sa fac ? Să mă întorc din drum ?… Nu, ei m-ar fi urmărit cu siguranţă şi bastonul nu mă putea apăra… Nu am altă soluţie decât să merg spre ei”. I-am ascultat cum se apropiau fiindcă, după lătrăturile lor, era limpede că mă simţiseră şi mă căutau. Am înţeles mai târziu că veneau de la un joagăr din apropierea pădurii pe care îl păzeau. M-am legat de lumea invizibilă, de fraţii din Fraternitate, de Maestru, de lumină şi m-am îndreptat repede în direcţia câinilor fiind convins că lumina mă va ocroti. În acea clipa am simţit că se va întâmpla ceva important.

Apăreau zorii şi câinii au ajuns în curând la o distanţă de la care mă puteau vedea. Alergau cu nişte lătrături îngrozitoare… La doi sau trei metri s-au oprit ca să sară pe mine. Aveau talia unor măgăruşi, unul era alb, celălalt cenuşiu… Totul s-a petrecut foarte repede şi cuvintele sunt prea molcome pentru a povesti. Cu fălcile larg deschise, ameninţătoare, câinii au sărit, dar eu eram încărcat de lumină şi încredere, mi-am întins mâna dreaptă în direcţia lor cu o forţă nemaipomenită. A fost o clipa de excepţie în care am simţit prezenţa entităţilor invizibile şi a Maestrului, iar ce am văzut atunci mi-a fost de ajuns ca să dovedească existenţa lumii divine, chiar dacă nu mai primisem niciodată alte dovezi. În clipa în care mi-am întins mâna înainte i-am auzit pe câini scoţând un urlet înfricoşător, sfâşâietor, amândoi fiind ridicaţi de o putere invizibilă ce i-a proiectat la câţiva metri de mine. Apoi, lipiţi de pământ, într-o atitudine de spaimă cumplită, au rămas imobilizaţi, liniştiţi, fără să mă mai privească.

Mi-am reluat apoi respiraţia. Nu-mi era teamă şi le-am vorbit câinilor: „Regret că v-am zgâlţâit aşa, dar trebuie să vă daţi seama că eu sunt un discipol şi să nu mă împiedicaţi să trec sărind asupra mea”. Atunci când am văzut că nu se mişcau încă şi nu îmi făceau nici un rău, am resimţit o bucurie imensă şi am rămas câteva clipe nemişcat în acel loc pentru a mulţumi Cerului. Trebuie să ştiţi că discipolul are dreptul să se protejeze cu ajutorul luminii. Dacă adversarul nu acceptă lumina ce îi este trimisă, răul care îl locuieşte se reîntoarce împotriva lui prin puterea purităţii şi a divinităţii luminii.

După câteva clipe de odihnă lângă câini m-am simţit atât de obosit, ca şi cum mi-aş fi pierdut toate puterile. Am plecat destul de greu la drum, m-am aşezat apoi pe o piatră pentru a mă ruga şi a mulţumi creaturilor lumii invizibile care m-au ajutat. Am plecat apoi încet mai departe şi, după câteva ore, am atins vârful Musala chiar în clipa răsăritului de soare. Am mulţumit mult, foarte mult, la întâlnirea cu soarele…

Această experienţă m-a făcut să înţeleg că un mare număr de suferinţe şi încercări în viaţă ne sunt trimise de lumea invizibilă obligându-ne să ne bazăm pe forţele spirituale care se află în noi. Când suntem sătui, bogaţi, copleşiti de bunuri, rămânem la suprafaţa lucrurilor, în timp ce, în izolare şi tristeţe, începem să ne îndreptăm spre Fiinţa Supremă care trăieşte în interiorul nostru. Iată care era rolul Iniţiaţilor în antichitate: să îl înveţe pe om să pătrundă în sinea sa pentru a găsi acolo bogăţiile, adevărata forţă, adevăratul sprijin. Iniţierile se făceau altă dată în temple, acum ele se fac peste tot în viaţă şi în momentul când ne aşteptăm cel mai puţin. Dar toate se vor desfăşura prin intermediul pământului, al apei, al aerului şi al focului.

Eu ştiu că vă gândiţi: „De ce lumea invizibilă nu ne previne dinainte, totuşi, de încercările ce le avem de înfruntat ?”. Fiindcă în neprevăzut suntem obligaţi să pătrundem profund în noi înşine şi să depunem cele mai mari strădanii. Aveţi cu toţi nişte încercări de înfruntat, dar bucuraţi-vă !… În iniţierile din antichitate cel care trebuia să treacă prin foc străbătea, în realitate, un jar artificial, dar el nu ştia şi îl considera adevărat. Dacă îi era frică însemna că nu este demn de Iniţiere şi era respins, dar cel care era îndrăzneţ, curajos, plin de credinţă, trecea prin foc şi descoperea apoi că nu era decât o iluzie. Toate încercările vieţii sunt imaginare. Înainte de a le înfrunta ne gândim: „Este îngrozitor, voi suferi groaznic”. Dar dacă ştim să le trăim aşa cum trebuie, aceste încercări nu ne par atât de dificile. Dacă ne confruntăm cu nişte încercări trebuie să ne bucurăm.

Înainte de a încheia, aş dori să vă spun o poveste. Era cândva un rege care mergea la piaţă (aceasta se întâmpla în poveşti). În timp ce îi privea pe vânzători a auzit pe unul care striga: „Eu vând înţelepciune… Eu vând înţelepciune…”. Foarte uimit regele s-a apropiat de el şi i-a spus: „Tu vinzi înţelepciune ?… Cât mă costă ?”. „100 de scuzi, 1000 sau 10.000 de scuzi”, răspunse vânzătorul. Regele a zâmbit şi a comandat pentru 10.000 de scuzi. „Pentru 10.000 de scuzi…,” spuse vânzătorul, “…bine, iată: „Fă ce faci, dar gândeşte-te la consecinţe”. Puţin mirat regele plăteşte suma atât de mare pentru un sfat ce îi părea atât de simplu. Dar a râs din tot sufletul şi s-a întors în palat repetând fraza pentru a se amuza: „Fă ce faci, dar gândeşte-te la consecinţe”. Era ora la care trebuia să fie bărbierit de frizerul său. Acesta a intrat şi a pregătit totul ca de obicei, a luat briciul şi a început lucrarea. În acel moment regele şi-a amintit fraza cumpărată în piaţă şi, dorind să glumească, i-a spus bărbierului pe un ton grav şi poruncitor: „Fă ce faci, dar gândeşte-te la consecinţe”. Atunci, spre marea lui uimire, îşi văzu bărbierul căzând la picioarele sale, spunând: „Iertaţi-mă, sire, alţii sunt vinovaţi, miniştrii mi-au cerut să vă tai gâtul, eu nu vreau…”. Povestindu-i complotul regele şi-a ascuns surpriza, luând un aer de om bine informat. Bărbierul a mărturisit tot, iar miniştrii au fost pedepsiţi. Vedeţi, dacă nu ar fi cumpărat înţelepciune de 10.000 de scuzi şi-ar fi pierdut viaţa.

Uneori, o singură propoziţie ne poate salva mai bine decât toate cunoştinţele livreşti ce le posedăm, dacă această propoziţie este cea a unui Înţelept. Trebuie să cunoaştem gândurile care ne salvează şi cele care ne pierd. Zilnic, în noi, nişte bărbieri sunt trimişi de miniştrii adunaţi ca să ne hotărască pierzania. Deja nu mai suntem regi, toate pasiunile complotează împotriva noastră. Dacă nu suntem protejaţi, dacă nu repetăm în fiecare clipă fraza înţeleptului vom fi sugrumaţi, chiar bine sugrumaţi. În timp ce, dacă pronunţăm formule profunde şi înţelepte, fiinţele care se apropie de noi pentru a ne omorî sau a ne aduce necazuri, nu vor avea curajul să acţioneze.

11079601_362736197260367_3582396215583365838_n

Dacă aş fi avut timp, în această seară, v-aş fi vorbit mai mult despre Maestru al cărui Învăţământ l-am adus în Franţa, dar reflectaţi la ceea ce v-am spus astăzi şi veţi înţelege multe lucruri.”

Omraam Mikhael Aivanhov,

Conferinţa din 12.03.1938 (Paris)

5 gânduri despre „Intamplari din viata unui Maestru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s