Meditatia Bunatatii Iubitoare

10378935_492503640950288_2902711985126981404_n

Scopul acestei meditaţii este cel de a dezvolta o experienţă mai profundă de dragoste necondiţionată şi bunătate. Începe prin a-ţi găsi o poziţie confortabilă şi închide ochii. Petrece câteva momente în care să dezvolţi apreciere şi mulţumire faţă de tine şi faţă de mediul tău înconjurător. Îndreaptă-ţi atenţia înspre zona inimii tale şi trage aer în zona inimii, în centrul pieptului tău. Concentrează-te asupra respiraţiei pentru câteva minute privind cu blândeţe inspiratul şi expiratul, devenind una cu această curgere. Apoi vizualizează în inima ta o imagine a ta aşa cum eşti tu sau repetă-ţi numele sau pur şi simplu simte-ţi prezenţa ta acolo. Ai grijă de tine în inima ta aşa cum o mamă are grijă de copilul ei încet şi cu blândeţe. Apoi repetă-ţi în gând: “Să fiu bine, să fiu fericit, să fiu plin de bunătate iubitoare”. Repetă aceste cuvinte în inima ta. În timp ce faci acest lucru, rămâi conştient de gândurile opuse care ar putea apărea – motive pentru care nu ar trebui să fii fericit, sau bine, să simţi vina sau ruşine sau să nu fii demn de atâta iubire sau incapacitatea ta de a primi. Fii conştient de acestea şi apoi lasă-le deoparte. Continuă să repeţi: ”Să fiu bine, să fiu fericit, să fiu plin de bunătate iubitoare”.

Inspiră iubire şi bunătate în inima ta şi expiră orice tensiune. Acceptă-te, doreşte-ţi numai bine, fericire şi pace. Acceptă-te în totalitate aşa cum eşti, iubeşte-te în totalitate aşa cum eşti. Adânceşte-ţi aprecierea şi dragostea pentru tine. Inspiră în inima ta deschizând-o mai mult cu fiecare respiraţie. Fă acest lucru timp de câteva minute… Acum începi să-ţi extinzi dragostea mai mult aducând în inima ta acele rude sau prieteni pe care-i iubeşti. Adu-i în inima ta unul câte unul, vizualizează-i pe rând sau repetă-le numele. Spune-le ce simţi, împărtăşeşte dragostea ta cu aceste fiinţe preţioase. Repetă în gând: “Să fii tu bine, să fii tu fericit, să fii tu plin de bunătate iubitoare”. Respirând în inima ta doreşte-le fericire, deschide-ţi sufletul spre bunătate iubitoare şi iertare dând la o parte orice diferenţe şi acceptând legătura voastră. Vezi cum fiecare dintre voi este legat de celălalt reflectând frumuseţea pe care fiecare o are de oferit. Eliberează-te de orice diferenţe care au fost între voi, orice diferenţe de opinie, orice trebuie iertat. Deschide-ţi inima să poţi accepta pe fiecare dintre ei. „Te iubesc şi te iert. Te iubesc şi te iert”. Gândeşte-te la acest lucru câteva minute. Acum simte-ţi inima cum se îndreaptă cu iubire şi acceptare spre cineva cu care ai avut un conflict. Acesta poate fi o rudă, un prieten sau un coleg – oricine cu care nu este totul în regulă. Adu această persoană în inima ta şi începi să-ţi extinzi bunătatea iubitoare şi compasiunea chiar şi asupra ei. Lasă-ţi acceptarea, dragostea şi iertarea să se îndrepte spre această persoană. Repetă încet: “Să fii bine, să fii fericit, să fii plin de bunatate iubitoare”. Expiră orice tensiune şi lasă dragostea din inima ta să ajungă la această persoană.

Adu-ţi aminte că durerea şi amărăciunea sunt rezultatul uitării inter-conexiunii esenţiale. Ne retragem în interior şi ne închidem inimile unii faţă de alţii. Deschide-ţi inima acum, caută în interiorul tău să găseşti iertare pentru această persoană şi pentru tine. Eliberează-te de toate diferenţele şi bucură-te de această legătură. „Să fii tu bine, să fii tu fericit, să fii tu plin de bunătate iubitoare. Rămâi cu acest gând pentru câteva minute.” Acum începi să-ţi extinzi bunătatea iubitoare mai departe înspre alte persoane. Dragostea ta radiază încet precum unduirile unui heleşteu înspre toate fiinţele în toate direcţiile, realizând că nu există nici o diferenta între tine si ceilalţi. Inima ta se deschide pentru toate fiinţele, oriunde, oricine ar fi acestea “Tuturor să le fie bine , toate fiinţele să fie fericite, toate fiinţele să fie pline de bunătate iubitoare”. Caută orice prejudecată pe care ai putea-o avea, orice rezistenţă faţă de ceilalţi. Expiră acea rezistenţă. Lasă-ţi dragostea să ajungă atât în închisori cât şi în locuri sfinte. Orice fiinţă de pe această planetă este demnă de dragostea ta, oricine ar fi ea.

Adu lumină celor care se află în întuneric, dragoste celor care au nevoie de ea. Simte legătura ta cu toate fiinţele pentru că în final suntem toţi –unul. Fie ca toate persoanele să fie în relaţii de pace şi fie ca eu să fiu în relaţii de pace cu toate fiinţele. Acum adu conştiinţa ta înapoi la tine în inima ta. Simte iubirea cum radiază prin toată fiinţa ta. Dezintegrează-te în această iubire. Fii conştient de faptul că atâta iubire câtă dai celorlalţi tot atâta îţi va umple toata fiinţa. Aşa cum flacăra unei lumânări, poate aprinde o mie de alte flăcări fără să-şi piardă propria flacără aşa iubirea ta poate ajunge la alte fiinţe iar tu vei fi mereu într-o stare de dragoste. Inspirând-o în suflet, această iubire nu cunoaşte bariere, limite; trece dincolo de toate condiţiile. Ai fost născut să ştii acest lucru. În timp ce ieşi uşor din această meditaţie, simţi cum această dragoste te umple de bucurie şi îţi aduce un zâmbet pe faţă. Aceasta este adevărata fericire, necondiţionată şi liberă. „Fie ca toate fiinţele să trăiască în pace şi bucurie.”

 

Fii tu schimbarea

eevmfg

Cand practici „puterea prezentului” constient, iti sta in putere sa stapanesti arta transformarii. Nu mai poti fi afectat de ganduri inutile sau negative, iar cuvintele capata o alta valoare. Pentru a putea realiza aceasta transformare avem nevoie de o disciplina zilnica sau totul devine imposibil.

Fiecare din noi aducem schimbarea pe care o vrem in lume prin propria atitudine si anume trezind constiinta si nu aratand cu degetul, prin vaicareala sau prin atitudine de victima. Nici mie nu imi place tot ceea ce vad in jur, dar stiu ca nu pot schimba singura lumea, sunt doar o picatura din ocean. Am puterea de a ma schimba pe mine insami si odata cu mine stiu ca se schimba si lumea din jurul meu. Toti ar trebui sa intelegem ca adevarata lupta este inauntrul nostru, in constiinta, practicand adevarul, integritatea, iubirea, iertarea.

Oamenii cred ca banii inseamna putere si sunt ahtiati dupa orice metoda sau magie care ii pot face mai bogati. Banii sunt un instrument de schimb, a ceea ce oferi tu in lume: darul, talentul, energia. Nu poti avea mai mult decat dai sau vei dezechilibra balanta karmei si vei pierde altceva. Totul a fost creat in echilibru.

Dar daca iti vinzi darul sau talentul tau unic : voce, creatie, inteligenta, stiinta, pentru a minti sau pentru a manipula pentru mai multi bani? Sau pleci inalta tara pentru o mie de euro in plus si renunti la familie, iubire, camin… Oare merita?

Tentatia este mare! Insa drumul inapoi de obicei este greu si nimeni nu te mai poate salva decat Dumnezeu si asta daca intr-adevar crezi in El.

Puterea nu iti este data de bani, acolo o pierzi, acolo te vinzi pe tine daca banii nu sunt castigati in integritate. Puterea inseamna bunatate, iubire, iertare, adevar. Cei ce practica acestea sunt cu adevarat puternici si nu au lipsa de nimic. Au cele de trebuinta caci Dumnezeu se ingrijeste de Fii si Fiicele Lui. Iar Pamantul are resurse pentru toti.

Azi este biletul spre libertate al fiecaruia.

Vindecarea ranii materne

bd6bfe94f15e152cdebe312cc9ce704cDe ce este crucial pentru femei sa vindece rana materna?

Ce nu realizeaza multi oameni este ca problema majora in emanciparea femeii este rana materna.
Dificultatile si incercarile dintre mame si fiice sunt agresive si larg raspandite dar nu si intotdeauna discutate deschis. Este tabu sa vorbesti despre durerea ranii materne fapt ce o tine pe loc, ascunsa in umbra, ferita de priviri.
Ce anume este rana materna?
Rana materna este durerea de a fi femeie in cultura patriarhala, transmisa generatiilor de femei , incluzand mecanismele replicatoare disfunctionale ce sunt folosite pentru a procesa acea durere.
Rana materna include durerea: 
* comparatiei : nu esti buna indeajuns
* rusinii: sentimente consistente de fundal ca e ceva in neregula cu tine
* atenuarii: sentimentul ca trebuie sa ramai mica pentru a fi iubita
* sentimentul persistent al vinovatiei de a iti dori mai mult decat ceea ce ai deja
Rana materna se poate manifesta ca:
* Nu iti traiesti potentialul pentru ca nu vrei sa-i ranesti pe ceilalti
* Ai o mare toleranta la a fi tratata prost de catre ceilalti
* Ingrijire emotionala
* Auto-sabotaj
* Esti deosebit de rigida si dominatoare
* Excese alimentare, depresie si dependente
In cultura noastra patriarhala, femeile sunt conditionate sa se considere „mai putin decat” si sa simta ca nu au valoare. Acest sentiment de „mai putin decat” a fost internalizat si transmis nenumarator generatii de femei.

Atmosfera culturala a opresiunii femeii pune fiicele intr-o „dubla legatura”
Simplu spus, daca fiica internalizeaza credintele mecanice ale mamei  (care pot fi forme subtile ale lui ” nu sunt indeajuns de buna”) atunci are acceptarea mamei dar intr-un fel se tradeaza pe sine si potentialul sau.  In orice caz, daca nu internalizeaza credintele inconstiente ale mamei in propriile sale hotare dar alege sa isi afirme puterea si potentialul, este constienta ca mama sa o poate privi ca pe o respingere personala. Fiica nu vrea sa riste pierderea acceptarii si iubirii materne, asadar internalizand aceste credinte inconstiente,limitative, re-creeaza o forma de loialitate si supravietuire emotionala pentru ea insasi.

Poate fi periculos pentru o femeie sa isi actualizeze potentialul maxim deoarece poate risca forme de respingere din partea propriei mame. Aceasta deoarece fiica poate sa aiba senzatia inconstienta ca emanciparea sa poate genera tristetea sau furia mamei de a fi renuntat la parti din sine in propria sa viata. Compararea cu propria mama, o dorinta de a o multumi, si o frica de conflict o poate convinge ca e mai sigur sa se reduca si sa ramana mica. O obiectie comuna la a infrunta rana materna este „lasa trecutul in trecut” . Dar nu scapam sau ingropam niciodata trecutul. El traieste in prezent sub forma de  obstacole si incercari pe care le infruntam zilnic. Daca evitam confruntarea cu durerea asociata relatiei primare, fundamentale din viata noastra, pierdem oportunitatea pivotanta de a descoperi adevarul existentei noastre si trairea lui autentica si implinita. [Read more…]

Incotro ma indrept?

36503435_JG1FYHu4_c“Incotro sa ma indrept?” Acesta este inceputul unui cantec din Liturghia Germana a lui  Franz Schubert. Cine pune intrebarea asta? Doar o fiinta umana intreaba asa ceva sau, mai precis, un copil neajutorat.

Ne putem imagina un animal sau orice alta creatura punand intrebarea asta? In aceasta privinta, nu sunt ei singuri, trebuind sa se apere pe ei? Nu trebuie ei sa stie ce sa faca si unde sa mearga de indata ce protectia mamei lor se opreste? Nu sunt cu totii numiti organisme primitive lasate pe propriile picioare chiar de la inceput? Daca nu, nu pot supravietui.

Aceasta inseamna ca sunt mai putin vii, mai putin protejati si mai putin doriti de forta creatoare decat cei care intreaba si se roaga: “Incotro sa ma indrept?” in loc sa riste sa faca urmatorul pas pe cont propriu, oricare ar fi consecintele?

Incotro sa ma indrept? Rapunsul: la urmatoarea sarcina. Atunci, actiunea mea ma conduce, intr-o mare masura, deoarece numai participand la urmatoarea sarcina imi traiesc viata. In acest fel, trec la urmatoarea actiune care se cere in acest moment si o fac in asa fel incat lucrurile sa se indrepte spre urmatorul moment.

Aceia care se intreaba, “incotro,” stau nemiscati. Viata lor este in asteptare, in loc sa se miste. Iubirea lor este in asteptare in loc sa aiba efect imediat.

Cantecul: “Incotro sa ma indrept?” ii este adresat lui Dumnezeu. Ce spune despre Dumnezeu? Implicit in aceasta intrebare este faptul ca El s-a retras, ca El nu tine viata mea in mana Lui, sau nu chiar si nu in intregime. Ascuns, in spatele chemarii, este ca Dumnezeu nu este aici tot timpul, in miscarile si actiunile mele de acum.

Deci, incotro sa ma indrept? Catre viata – catre viata in toata plenitudinea ei, acum.

Atunci, cine sau ce se intoarce catre mine? Viata mea se intoarce catre mine – si Dumnezeu odata cu ea.  

Bert Hellinger

Darul Craciunului

c0e90ecaa64e75bf1f02e2a7b14c0b78

Dragii mei,

Iubirea este cel mai de pret Dar. In Iubire sunt toate celelalte daruri. Sa nu credeti ca poate fiinta ceva in lipsa Iubirii. Stiti cand primim acest dar minunat? Cand suntem cu adevarat pregatiti sa lasam orice alta cale,orice alt adevar, orice poate insemna viata dar care nu are legatura cu Iubirea. Caci acolo unde nu este Iubire nu are cum sa existe Adevar, Viata si aceea nu este Calea.

Hristul launtric este unica Lumina ce poate reinnoi sufletul. Dar pana nu aprindem Lumina in noi nu putem Vedea si nu putem Auzi ceea ce este pregatit pentru noi, adevaratele Daruri ale Craciunului.

Va imbratisez cu dragoste si va urez Un Craciun Minunat in care Darul Iubirii sa va binecuvinteze pe toti!

Va trimit si un alt mesaj minunat primit astazi:

_11 (1)

„Puteti auzi ce aud eu? 

Primirea darurilor acestei perioade sfinte


Ascultati! Ingerii vestitori canta. Puteti auzi vocile ingeresti? Ei va invita in mijlocul lor.
Ingerii va cheama sa va bucurati in Iubirea si Lumina Divina, ce se revarsa asupra planetei in aceasta perioada speciala, numita Craciun.

Ii puteti auzi pe ingeri cum va soptesc? Ascultati cu inima. Dati-i voie intregii voastre fiinte sa fie receptiva la acesti mesageri divini, ce au vegheat asupra voastra, in decursul existentei sufletului vostru. Ei sunt aici, acum, cantand la unison despre ideea Unitatii, in toate fiintele. Scotand un sunet voios, ei va ofera darurile Luminii si Iubirii Divine, ce va depasesc intelegerea. Primiti-le in inima voastra si radiati in lume, aceasta Lumina binecuvantata.

Fiti receptivi si lasati Gratia Divina sa va umple fiinta, acum. Acesta este unul dintre darurile angelice, oferite in aceasta perioada. Gratia e necesara pentru a sfinti Pamantul si pentru a aduce mai multa coerenta, respect si o pretuire a darurilor pe care Pamantul le furnizeaza din abundenta. E timpul ca oamenii sa-si ofere, lor insisi si caminului lor planetar, ingrijirea de care el are nevoie pentru a sustine viata. Atunci cand oamenii pretuiesc Pamantul, ei pretuiesc si elementele din ei insisi, din care e alcatuit Pamantul.


Dreptul vostru din nastere

De fapt, este dreptul vostru din nastere, sa traiti in armonie cu Pamantul, sa simtiti Iubirea Divina in fiinta voastra si puterea Fortei Vietii curgand prin voi, in valuri tot mai mari. Dati-i voie sa va activeze fiecare celula din corp si sa amplifice iubirea din fiinta voastra. Atunci cand faceti asta, straluciti ca o lumina radioasa. Ea emana din voi, iar voi deveniti Lumina Lumii, de care Pamantul are nevoie in clipa de fata. Este o alegere pe care sa o faceti clipa de clipa si va cere sa lansati intentia de a primi armonia pe care v-o doriti in viata si sa va schimbati directia gandurilor, pentru a o crea.

A deveni o Lumina in lume, nu inseamna aroganta. Atunci cand esti constient de Adevarul mai inalt, acesta devine indatorirea ta. Atunci cand intunericul haosului si fricii sunt atat de clare, de ce ai putea avea nevoie mai mult, ca de Lumina? In aceasta perioada sfanta, Lumina energiei lui Christos e mai accesibila ca niciodata pana acum. Aceasta binecuvantare conduce energia Iubirii Divine, in inima si in lumea voastra.

Simtiti in voi aceasta Lumina, ce detine calitatile divine de Intelepciune si Iubire si impartasiti-o cu ceilalti. Radiati Lumina catre conducerea ţării voastre si către conducatorii lumii. Trimiteti-o in zonele din lume in care exista haos si celor care muncesc asiduu, pentru a usura suferinta din acele locuri. Transmiteti-le Lumina Divina mediului si tuturor fiintelor vii, altele decat oameni, de pe aceasta planeta frumoasa. Nu uitati sa radiati Lumina vindecatoare asupra voastra si familiilor voastre. Aceasta energie activeaza si reconfigureaza puterea care va inspira la actiune divina justa. Este o cale de a aduce armonie si de a depasi disperarea din voi si din lume.

Apoi mai sunt ingerii [Read more…]

Terapia prin iertare

1113_debt_forgive_630x420

Dacă de cele mai multe ori iertarea nu lucrează şi rămâne fără consecinţe este pentru că se face din ea un act exterior, pur psihic, o vorbă goală. Or, este vorba aici să cobori acolo unde se ascunde traumatismul, acolo în adâncurile inconştientului, altfel nu va avea loc o vindecare adevărată. Numai că e foarte periculos să cobori în propriile tenebre fără Hristos. El este „Lumina care luminează în întuneric” (Ioan 1, 4-5) şi numai prin Viaţa pe care ne-o dăruieşte El putem fi vindecaţi. Nici un terapeut, nici un remediu nu poate transmite viaţă dacă nu devine canal al Vieţii dumnezeieşti, pentru că Dumnezeu este izvorul vieţii. Dar El se dăruieşte, bineînţeles, celui care se pregăteşte să-L primească, chiar inconştient…

Oricare ar fi iertarea pe care trebuie s-o acordăm: altora, nouă înşine sau lui Dumnezeu, eu voi fi întotdeauna „victima” unei ofense şi bolnavul care trebuie tratat sunt eu. „Metoda” iertării şi a vindecării este aşadar aceeaşi pentru orice traumatism. Ea a fost revelată de Hristos şi e transmisă de întreaga Tradiţie. Este o comoară nepreţuită pe care unii mistici o numesc „act anagogic”. Actul este împlinit în mod concret asupra unor anumite răni, dar cu exerciţiu şi har, devine o atitudine spontană faţă de toate. Vedem în scrierile Sfinţilor noştri Părinţi că acesta era chiar felul lor de a trăi şi de a se oferi instantaneu oricărei contrarietăţi.

Mai întâi e nevoie de mult timp.

Omul este istorie şi această istorie este cea a unei vindecări care n-a încetat niciodată să se adâncească.

Sugerez să se acorde o şedinţă pe săptămână, cum se face în terapie, pentru că ritmul joacă în mod evident un rol imens în această istorie. De exemplu, o jumătate de oră în una din zilele săptămânii, la o anumită oră. Există o „lege a ritmului” care a fost studiată la marile personalităţi care au practicat-o şi are rezultate cu totul neaşteptate. Se însămânţează subconştientul care, apoi, în perioada latentă de la o şedinţă la alta, face o extraordinară lucrare. Această lucrare este taina prezenţei Duhului Sfânt intim legat, până la amănunte, de istoria noastră.

De aceea, la începutul şedinţei săptămânale, este de cea mai mare importanţă, să-L chemăm, să-L rugăm îndelung. Putem să-I vorbim simplu, ca unui prieten, să-L chemăm în ajutor şi să ne încredinţăm Lui sau, putem să luăm una din rugăciunile către Sfântul Duh din slujba Rusaliilor (sau din cărţile noastre de rugăciuni – n. tr.). Fără Duhul Sfânt nu vedem nimic în noi. Vederea ruperii de Dumnezeu sau îndepărtării de El este o revelaţie. Numai Dumnezeu ne poate dezvălui unde suntem faţă de El. Este deja Harul, lumina lui Dumnezeu.

A recunoaşte

Urmează apoi trei etape ale metodei propriu-zise dintre care prima este recunoaşterea unei realităţi, a unui traumatism din trecut, a unui blocaj sau nod care ne împiedică să trăim, un eveniment pe care n-am reuşit niciodată să-l digerăm, sau o relaţie mai mult sau mai puţin distrugătoare. Dar este imposibil să recunoaştem în mod real un traumatism sau un eveniment oarecare din trecut, mai ales să-l lăsăm să trăiască în noi, fără o desăvârşită detensionare a trupului. Fără această detensionare speculăm, reflectăm în abstracţie dar nu avem acces la adâncurile subconştientului sau inconştientului, acolo unde zace şi ne roade traumatismul.

Ideal este să te aşezi într-o postură de meditaţie, sau pe un scaun, perfect vertical, şi să parcurgi corpul din cap până în picioare pentru a-l detensiona profund, bucăţică cu bucăţică, respirând rar şi adânc. Numai după aceasta începi să priveşti faptul. Privirea trebuie să fie contemplativă, fără reflectări şi analize. Pur şi simplu să vezi în loc să refulezi sau să-ţi ascunzi adevărul cum se întâmplă de cele mai multe ori. Cu cât vei fi mai detensionat cu atât vei vedea mai limpede şi experienţa din trecut se va restitui până în cele mai mici detalii exterioare şi lăuntrice, cu stările sufleteşti trăite: suferinţă, mânie sau dorinţă de răzbunare. Doar să vezi…

A accepta

Cea de-a doua etapă este acceptarea a ceea ce vedem. Să accepţi inacceptabilul. Să spui „da” sau mai degrabă să devii „da” în mod progresiv. Corpul devine un cuvânt preţios care trebuie descifrat: cea mai mică crispare sau tensiune, respiraţie care se ridică sau devine mai scurtă… toate sunt semne evidente de rezistenţă, de refuz şi de închidere. Acceptarea va deveni din ce în ce mai reală dacă ne lăsăm, dacă dăm drumul crispărilor, mai ales celor din ceafă şi de la umeri, respirând profund din diafragmă. Să accepţi, să aderi la ceea ce vezi, să devii una cu faptul. Acest lucru ne face, puţin câte puţin, să ieşim din dualitatea care este, în mare parte, cauza sfâşierii noastre, a suferinţei noastre. Să devii pe deplin conştient de ceea ce este, într-un „da” total fără ca egoul să intervină pentru a reacţiona, critica, enerva… Nu mai există umbra refulărilor.

A binecuvânta

În sfârşit, ultima etapă: exerciţiul iertării. Destins fiind, poţi acum coborî în adâncul în care se află traumatismul ca să ierţi. Dar cum? Unde se manifestă adevăratul dinamism al iertării? Hristos răspunde în Evanghelie: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă!” (Luca 6, 2) şi Sfântul Pavel revine la aceasta mereu (Romani 12,14; I Cor. 4,12). Aşadar, este vorba să „binecuvântăm” ce am văzut şi acceptat. Putem face atâtea şedinţe de binecuvântare câte va fi necesar pentru vindecare. Este suficient să repetăm rar şi uşor: „Doamne, fii binecuvântat în ceea ce am trăit sau în evenimentul (numim evenimentul) sau, fii binecuvântat în cutare (numele persoanei)”. Evident, fiecare îşi poate găsi felul personal de a binecuvânta, de a lăuda sau de a mulţumi lui Dumnezeu, ceea ce este acelaşi lucru. Esenţial este să fie o formulă scurtă pe care s-o putem repeta cu uşurinţă.

Această lucrare este infinit mai mult decât o simplă terapie, este de-a dreptul făcătoare de minuni. „A binecuvânta” nu este un cuvânt, ci o făgăduinţă a lui Hristos care se realizează întocmai. Această fecunditate nemaiauzită vine chiar de la Paştele lui Hristos. Prin întreaga Sa viaţă El ne-a arătat calea şi ne-a învăţat să trăim şi noi, la rândul nostru, la fel ca El. Prin întruparea Sa, Hristos S-a pogorât înăuntrul suferinţei şi a morţii. El nu a înlăturat moartea ca să pună viaţă în locul ei, ci a transformat însăşi moartea în viaţă. Mormântul s-a transformat în cămară de nuntă şi Cel ce iese victorios din el este Mirele Înviat. Cântările Liturghiei Pascale sunt pline de această taină care ne întemeiază existenţa. Astfel, „a binecuvânta” îşi revelează aici întreaga splendoare: dincolo de cuvinte, aceasta vrea să spună că Hristos Se pogoară înăuntrul traumatismului meu, înlăuntrul suferinţei mele, în ceea ce este mort în mine şi, acolo, cum a dovedit-o deja, transformă ceea ce este ucigător, în viaţă şi vindecare. Iar eu, cum spune fără încetare Sfântul Apostol Pavel sunt deja înviat, descopăr dimensiunea necondiţionată a vieţii, viaţa dumnezeiască.

Acest act este profund re-creator, este calea lui Hristos Însuşi la care eu devin părtaş şi martor. Martor, căci este vorba, de asemenea, ca de fiecare dată când e posibil, să mă duc să-l caut pe cel ce m-a supărat şi să-i dăruiesc iertare mea. Să i-o dăruiesc lui, fără să uit s-o cer şi pentru mine! Într-adevăr, cine sunt eu ca să provoc ceea ce s-a întâmplat? Iar în cazul în care sunt nevinovat, oricum nu am rămas fără nici o vină după aceea prin resentimentul sau ura mea…

Spre eliberare ca stare permanentă

Pacea profundă care se instalează în mine după ce am dat şi am primit iertarea este chiar Viaţa lui Dumnezeu. E o „vizită” a Lui. Şi această „prezenţă iertătoare” prin esenţă se extinde asupra întregii mele vieţi până în cele mai mici detalii. Atunci, pot să înaintez pe acest drum şi, cu cât înaintez, cu atât mai mult descopăr prin propria experienţă că vrăjmăşia este pretutindeni, că nu poate exista nici o singură zi fără potrivnicie, că fiecare clipă este o încercare în sensul în care minereul este „încercat” de foc până se purifică şi devine aur. Fiecare clipă mă pune la încercare, îmi verifică justeţea atitudinii, mă „cerne” în credinţa mea (Luca 22, 31-32), adică în relaţia mea cu fiinţele, cu lucrurile, cu evenimentele.

De fapt, „vrăjmaşul” meu este tot ceea ce îmi stă împotrivă sau îmi este greu, tot ceea ce nu-mi place sau tot ceea ce îmi displace. Când suntem noi în acord desăvârşit cu ceea ce ni se întâmplă? Bineînţeles, nu e vorba aici de a aproba ceea ce mă pune la încercare, ci de a-l aproba pe Cel ce mă încearcă. Necazul, suferinţa şi moartea, chiar şi mica potrivnicie zilnică nu sunt „voite” de Dumnezeu pentru mine – ce ar mai însemna, atunci, iubirea Lui nebună? – dar dacă le primesc în credinţă „iertându-le că sunt ceea ce sunt”, spunând „da” la ceea ce mi se întâmplă, mulţumind lui Dumnezeu şi binecuvântând totul fără excepţie, Îl întâlnesc pe Dumnezeu în toate, un Dumnezeu care lucrează fără încetare la eliberarea mea. Atunci nimic nu mă mai poate atinge, devin o fiinţă liberă de toate, nu mai depind de nici o circumstanţă sau eveniment, iertarea a devenit pentru mine o stare permanentă. Despre această stare vorbeşte Domnul când spune că ne va da o „bucurie pe care nimeni şi nimic nu o va mai putea lua de la noi” (Ioan 16, 22).

Tradiţia Sfinţilor Părinţi numeşte această stare apatie, nepătimire, stare fără patimi despre care spun că este iubirea cea mai înaltă, adică iubirea lui Dumnezeu în om. Într-adevăr, când omul s-a eliberat cu totul de ego-ul său, de iubirea sa de sine şi de propria sa voie, este copleşit de iubirea lui Dumnezeu care lucrează prin el. Acest om nu mai voieşte decât ce voieşte Dumnezeu şi tot ceea ce voieşte, clipă de clipă, voieşte cu voia lui Dumnezeu. Pentru el, totul, fie că-i place sau nu, este dar de la Dumnezeu, totul este har… şi este mereu fericit.

În acest sens, creştinismul este literalmente născut din mistica iudaică. Iudeul credincios binecuvintează totul de dimineaţă până seara pentru că, pentru el, de pe vremea lui Moise, totul este „Rug Aprins”. Numele Sfânt a pus focul prezenţei Sale înăuntru a toate. Chiar dacă nimic nu merge, chiar dacă e aşezat pe o grămadă de gunoi, în cea mai neagră părăsire ca Iov, pentru el nu e loc de deznădejde sau îndoială că aceasta este spre binele său! În acest mic „chiar dacă” se află toată forţa unei asemenea atitudini. Hristos duce această atitudine la desăvârşire ceea ce-l face pe Sfântul Pavel să spună că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8,28). Aşa trăieşte Iisus oroarea patimilor Sale şi a morţii Sale pe cruce: El nu este victima călăilor Săi, El îi iartă (Luca 23,24)! Şi în chiar clipa în care toate aparenţele dovedesc contrarul, El este cel mai liber om pentru că spune: „Săvârşitu-sa”, adică toate s-au împlinit (Ioan 19,30) şi învierea este posibilă.

Interesant de ştiut că în acest punct starea nepătimaşă, libertatea totală este necondiţionată. Toate tradiţiile spirituale ale omenirii sunt de acord asupra acestui punct. Deja stocii făceau din această stare centrul căutării lor, dar şi hinduismul şi alte căi extrem orientale. Aici e punctul central al oricărei mistici şi, în acelaşi timp, numitorul lor comun.

Drumul nu este desăvârşit, o parte a fiinţei noastre acceptă încă ataşamentul şi se agaţă de vechea fire, atâta timp cât nu există o egalitate absolută între minte şi inimă în faţa tuturor rezultatelor şi tuturor circumstanţelor oricare ar fi ele: bine sau rău, respect sau insultă, renume sau blam, victorie sau înfrângere, evenimente plăcute sau dureroase, etc. Doar dacă nimic nu ne mai atinge şi nu ne mai tulbură cunoaştem libertatea şi nu mai avem cuvinte pentru a vorbi: aici vindecare se asimilează îndumnezeirii.

extras din Articolul apărut în revista Le Chemin, nr. 28, 1995.
Originalul în limba franceză se găseşte pe site-ul:
www.pagesorthodoxes.net
.
Tradus în româneşte de Maica Siluana Vlad.
Reprodus cu aprobarea părintelui Alphonse Goettmann.

Adevarul etern

lightworkers3

„Există un soare pământesc, care este sursa întregii călduri, şi toţi cei care sunt în stare să vadă pot să vadă soarele, iar cei care sunt orbi şi nu-l pot vedea, îi pot simţi căldura. Există un soare veşnic, care e sursa întregii înţelepciuni, şi toţi cei ale căror simţuri spirituale s-au trezit la viaţă vor vedea acel soare şi vor fi conştienţi de existenţa lui; însă cei care nu posedă conştiinţa spirituală pot totuşi să-I simtă puterea printr-o facultate interioară numită intuiţie. Raţiunea animală este activă în sufletul animal, iar înţelepciunea
angelică (este activă) în sufletul spiritual. Raţiunea animală vede cu ajutorul luminii Naturii produsă de reflectarea razelor de lumină divină ce acţionează în Natură; lumina spiritului nu este un produs al Naturii, ci cauza supremă a tot ceea ce se manifestă în Natură.

Natura nu creează un înţelept, ea oferă doar o formă naturală pentru un înţelept. Natura nu este încă perfectă, căci dă naştere la anomalii şi monstruozităţi, la boli şi infirmităţi, la orbiri şi mutilări, dar ceea ce ne vine de la Dumnezeu este perfect. E un germene care-i sădit în sufletul omului, şi omul este grădinarul care se îngrijeşte de cele necesare dezvoltării lui. Iar când tabernacolul pământesc este distrus, spiritul, atras de iubirea pentru Dumnezeu care-i căminul Lui veşnic, poate să se întoarcă la El, după ce a sporit
în cunoaştere, purtând veşmintele purităţii şi fiind luminat de propria sa înţelepciune.

Spiritul trece în trup, şi în afara lui, ca o adiere de vânt ce struneşte corzile unei harpe eoliene. Dacă vom reuşi să-l păstrăm acolo, vom crea o sursă de armonie veşnică şi vom face să se ivească o fiinţă nemuritoare. Dar pentru a face spiritul să rămână pe loc, trebuie să fim capabili să legăm cugetarea. Omul este un gând materializat; el este ceea ce gândeşte. Pentru a-şi schimba natura, pentru a trece de la starea muritoare la cea nemuritoare, el trebuie să-şi schimbe modul de a gândi; el trebuie să înceteze de a mai păstra, în gândurile lui, tot ce este iluzoriu şi pieritor, şi să păstreze doar ce este veşnic.

Universul vizibil este un gând al Minţii eterne, zvârlit în obiectivitate de voinţa ei şi cristalizat în materie prin puterea ei. Uitaţi-vă la piscurile munţilor de neclintit, priviţi la stelele veşnice! Toate acestea sunt gânduri ale minţii universale, şi vor rămâne aşa câtă vreme gândurile acestei minţi nu se vor schimba. Dacă vom putea păstra gândul, vom fi în stare să creăm. Dar cine, în afară de omul iluminat, poate să reţină gândul? Oare nu iluziile simţurilor sunt acelea care distrug neîncetat ceea ce încercăm noi să creăm? Oamenii nu gândesc ceea ce aleg ei înşişi (să gândească), ci ceea ce vine în mintea lor. Dacă oamenii ar putea să controleze acţiunile minţii lor, ei ar fi în stare să-şi controleze atât propria lor natură cât şi natura care înconjoară forma lor (omenească). Dar omul muritor nu are puterea să-şi controleze mintea, în afară de cazul când puterea aceasta îi este dată de spirit.

Omul muritor este atins de orbire când trebuie să recunoască adevărul, şi nu poate percepe splendoarea adevărurilor veşnice câtă vreme este supus atracţiei simţurilor. Numai când se eliberează de toate atracţiile pământeşti, el va fi capabil să se înalţe pe tărâmurile unde frumuseţea şi gloria spiritului pot fi contemplate. Cel care se încrede în propria-i putere va da greş şi va deveni victima trufiei sale; cel care aşteaptă mântuirea din partea altora, va fi dezamăgit. Nu există zeu, sfânt, sau om în mâinile căruia să ne punem credinţa pentru mântuirea noastră, ci doar în puterea principiului divin care acţionează în noi înşine. Numai când va realiza acest adevăr, omul îşi va începe viaţa infinită, şi va păşi din planul iluziilor evanescente în cel al adevărului etern. „(Franz Hartmann)

„Există trei feluri de naşteri: naştere din carne, din suflet şi din spirit, şi fiecare naştere are trei faze: procrearea, dezvoltarea şi apariţia fructului. Prima naştere este naşterea naturală a omului, a doua este trezirea sufletului şi manifestarea puterii lui în controlul dorinţelor şi pasiunilor; este, ca să spunem aşa, un foc invizibil ce cuprinde întregul corp (Efes. IV, 13). A treia naştere este regenerarea spiritului, trezirea lui la conştiinţa spirituală. Acest ultim stadiu este atins de foarte puţini oameni. (Cor. XV. 47; Ioan UI, 6).

                                  CUVINTE DE LUMINA ALE DOMNULUI IISUS HRISTOS
„Omul nu poate trai numai cu paine, el are nevoie de fiecare cuvant pe care il rosteste Dumnezeu.“
„Fericiti cei ce plang, caci Dumnezeu ii va alina.“
„Fericiti cei umili, caci vor primi ce le-a promis Dumnezeu.“
„Cel mai mare în Imparatia Cerului este cel ce se umileste si devine ca acest copil.“
„Fericiti sunteti cand lumea va insulta si persecuta, si spune tot felul de minciuni rau-voitoare despre voi, fiindca atunci voi ma urmati pe Mine. Fiti fericiti, caci rasplata va asteapta in Ceruri. Profetii care au trait inaintea voastra asa au fost persecutati.“
„Fericiti cei persecutati, fiindca fac ce le cere Dumnezeu. Al lor va fi Regatul Cerurilor.“
„V-am facut cunoscut tot ce am invatat de la Tatal meu.“
„Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.“
„Nimeni nu l-a vazut vreodata pe Dumnezeu, dar daca ne iubim unii pe altii, Dumnezeu ramane in noi.“
„Cine nu iubeste, nu l-a cunoscut pe Domnul, caci Domnul este iubire.“
„Dumnezeu este dragoste. Cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu.“
„Vei iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti.“
„Fiti perfecti precum Tatal vostru Ceresc este.“
„Cunoasteti adevarul si va veti elibera.“

 

Calea spre Maiestrie

beauty-face-girl-backgrounds-wallpapers

„Regiunea adevăratei gândiri este planul cauzal, adică mentalul superior; cu cât gândul coboară şi se îndepărtează de aceste înălţimi, cu atât el este obstrucţionat şi deformat. Ori, ca să poată face faţă tuturor problemelor vieţii zilnice cu care se confruntă, gândirea omenească este obligată să coboare şi să se îmbrace cu haine groase; sub acoperirea acestora, ea devine, cu siguranţă, de nerecunoscut şi slăbeşte văzând cu ochii. Gândirea este atotputernică numai în înalt; imediat ce ea coboară în regiunile intelectului (planul mental interior) şi ale inimii (planul astral), ea se acoperă de impurităţi, pierzându-şi puritatea, adică aproape întreaga ei forţă de acţiune. Dacă vreţi ca gândirea voastră să-şi regăsească adevărata putere, ca să meditaţi, ca să vă legaţi de Cer, trebuie să urcaţi până în planul cauzal, unde domneşte liniştea absolută.

Observându-vă cu atenţie, veţi constata că, urcând pe piscurile munţilor spirituali, vă veţi simţi din ce în ce mai uşuraţi; ordinea divină se restabileşte în voi şi veţi simţi imediat, ca şi cum toate celulele organismului vostru s-ar armoniza. In această linişte, armonie, gândirea liberă îşi ia avânt, zboară în spaţiu, se aruncă în oceanul luminii. Nimic nu-i poate împiedica zborul, căci ea are aripi puternice. Dimpotrivă, cu cât veţi coborî la şes, vorbind în sens spiritual, cu atât mai mult zgomotul se va instala, în gândurile şi sentimentele voastre, iar dacă veţi încerca să vă concentraţi asupra Creatorului, a Mamei Divine, nu o veţi putea face. Este ca şi cum aţi fi atacaţi de o haită de lupi, luptând să scăpaţi de colţii lor, dar, adesea, acest lucru este în zadar. Ah, da, voi spuneţi că meditaţi, dar numai bunul Dumnezeu ştie ce este în mintea voastră când rămâneţi în linişte; cine poate şti dacă v-aţi dirijat gândurile spre planurile superioare!… Care sunt subiectele, imaginile şi amintirile asupra cărora v-aţi oprit? Mereu, asupra a ceea ce este pământesc: cum aţi mâncat, ce aţi băut, cum v-aţi certat sau îmbrăţişat… Din cauza acestei gălăgii, nu aţi reuşit, nici măcar pentru câteva minute, să vă concentraţi gândul până în regiunile sufletului şi spiritului.

Atât timp cât veţi rămâne în planurile astrale şi mental inferioare, veţi fi tensionaţi, agitaţi, nu veţi găsi niciodată liniştea necesară unei activităţi spirituale. Natura gândurilor şi a sentimentelor obişnuite produce aceste efecte şi este perfect normal. Trebuie să cunoaştem bine natura fiecărui lucru. Aşa cum chimiştii studiază natura şi proprietăţile elementelor fizice, tot aşa trebuie să studiaţi şi voi natura şi proprietăţile elementelor psihice. Tensiunea, excitarea, dezordinea se află tocmai în natura gândurilor şi sentimentelor interesate, egoiste. Oricâte eforturi veţi face ca să meditaţi, nu veţi reuşi atât timp cât nu vă veţi strădui să introduceţi liniştea în voi.

A gândi înseamnă, înainte de toate, să fii în stare să te descotoroseşti de preocupările zilnice, ca să te poţi concentra, într-o manieră dezinteresată, asupra unui subiect filozofic, spiritual. Gândul trebuie să ne ajute să progresăm pe calea înţelegerii fiinţei omeneşti, a universului, a lui Dumnezeu-însuşi. Iar această înţelegere nu se obţine prin lectura unor cărţi sau prin conversaţii. Numai în linişte, ştiinţa imemorială ce zace în cele mai ascunse cotloane ale fiinţei noastre va pătrunde, încet-încet, în conştiinţă. Omul, microcosmosul, reflectare a macrocosmosului, este depozitarul memoriei întregii lumi. în el zac arhivele universului, ce sînt reprezentate în Arborele sefirotic prin sefirotul Daath, ştiinţa. Daath este materia originală, primordială, asupra căreia, la începutul lumii, Dumnezeu şi-a dirijat suflul dându-i viaţă. Materia este capabilă să conţină memoria, tocmai datorită faptului că ea este substanţa Creaţiei. Iar spiritul trezeşte această memorie, mângâind materia, aşa cum adierea vântului produce mişcarea norilor. Liniştea pregăteşte în noi condiţiile trezirii acestei memorii originare.

Un instructor ne poate da sfaturi pentru evoluţia noastră, ne poate destăinui un lucru extrem de util: binefacerile liniştii. Deci, trebuie să ne obişnuim să îndrăgim concentrarea, meditaţia. Mai întâi, câteva minute, apoi, încet-încet vom prelungi această stare… până când vom intra, cu adevărat, în regiunile celeste unde vom lucra: vom atinge, vom mişca, vom deplasa materiale şi curenţi în întreg universul. Căci gândul care ne permite să înţelegem, ne va permite şi să acţionăm, el fiind mai mult decât o simplă capacitate cognitivă: el este cheia tuturor lucrurilor, bagheta magică, unealta atotputerniciei.

Deci, atunci când aţi reuşit să vă degajaţi gândul de tot ceea ce îl poate înlănţui, ţinându-l sub control, în acel moment îl veţi putea orienta în regiunea unde vreţi să lucraţi: veţi regla, armoniza astfel particulele şi curenţii din voi şi din întreaga lume.

Fericiţi vor fi aceia care au înţeles cât de necesar este să înveţe să părăsească regiunile inferioare ale gândurilor şi sentimentelor, apropiindu-se de Sursa divină, căci aici vor găsi elementele necesare unei adevărate activităţi, trăind o adevărată viaţă.

Străduiţi-vă să înaintaţi mereu în planul conştiinţei şi cercetaţi-vă posibilităţile. Cerul nu vă va părăsi niciodată, el vă va întinde o mână, vă va arăta drumul, vă va oferi noi posibilităţi de explorare, comori ale inspiraţiei. A venit vremea să treceţi la treabă, căci tot ceea ce aţi cucerit în spiritul şi în sufletul vostru, la nivelul conştiinţelor sau virtuţilor, le veţi duce cu voi, într-o bună zi, în cealaltă lume şi le veţi avea şi atunci când veţi reveni, într-o nouă reîncarnare. Aceia care nu muncesc ca să obţină calităţi spirituale vor pleca în lumea de dincolo cu mâinile goale; căci, o ştiţi deja, noi nu plecăm de pe pământ cu maşinile, cu fabricile, cu hainele sau cu bijuteriile care ne aparţin. Dacă nu am făcut nimic ca să adunăm bogăţii spirituale, vom pleca complet dezgoliţi, săraci, mizerabili, şi nu vom fi primiţi în Cer cu prea mare consideraţie. Da, forul vostru interior trebuie explorat, căci acolo veţi găsi elementele cele mai preţioase pentru împlinirea şi evoluţia voastră.

Această muncă nu o puteţi face decât în timpul meditaţiei, în linişte. Atunci când veţi reuşi să alungaţi gândurile şi sentimentele neplăcute, introducând în voi calmul, armonia, rămâneţi nemişcaţi şi încercaţi chiar să imobilizaţi gândul; nimic altceva nu trebuie să vă mai traverseze mintea, nici un alt gând sau imagine, ca şi cum timpul s-ar fi oprit. Numai conştiinţa voastră trebuie să fie acolo trează, vigilentă.

În realitate, ceea ce oprim sunt mişcările naturii inferioare, în timp ce natura superioară, dimpotrivă, începe să vibreze, să strălucească. Dar, această mişcare vibratorie este atât de intensă încât are aparenţa imobilităţii. Ştiu că nu puteţi înţelege ceea ce vă spun acum. Veţi înţelege ceva din punct de vedere intelectual, dar nu veţi putea înţelege cu adevărat decât atunci când veţi reuşi să faceţi voi înşivă această experienţă.

Eul superior aşteaptă ca să se exprime, înlocuind eul inferior. Dar, nu este prea uşor, căci eul inferior nu-şi părăseşte de bună voie teritoriul; el este mereu prezent, gesticulând, urlând, încercând să se impună. De aceea, Eul superior se manifestă atât de rar; el trebuie să aştepte ca eul inferior să obosească, cedându-i locul… Şi, când acest lucru se petrece, nu durează mult, căci eul inferior îşi revine rapid, este neobosit, şi îşi reia poziţia cu zgârieturi, cu muşcături şi sabotaje. Ce face Eul superior în acest timp? Rămâne inactiv? Ah nu, el nu îşi încetează activitatea, căci participă la lucrarea spiritului universal.

Dar omul, care nu se cunoaşte pe sine, nu ştie că, în măsura în care participă prin Eul său superior la viaţa divină, participă şi la lucrarea Divinităţii. El nu-şi poate da seama de ceea ce se întâmplă în sferele superioare ale fiinţei sale, căci nu are legături conştiente cu ele, şi tocmai asupra lor trebuie să lucreze.

Omul este locuit de Spiritul Divin, şi dacă el trebuie să se pună în slujba lui, nu înseamnă că trebuie să-l întărească, căci Spiritul este deja puternic, şi nici să-1 purifice, căci el este o scânteie vie. Omul trebuie să-i netezească drumul, şi în acel moment Spiritul Divin îi va da lumina, pacea, iubirea Sa. Iată care ar trebui să fie munca voastră în timpul meditaţiei.

In timpul vieţii trebuie să învăţaţi cum să introduceţi în voi liniştea Eului superior. Când ştiţi că veţi avea de suportat o discuţie dificilă ce riscă să degenereze şi să vă agite prea mult, încercaţi să vă liniştiţi şi rugaţi-vă… In acel moment, vă veţi simţi detaşaţi şi la adăpost de intrigi şi meschinării, pentru că adevărata linişte nu asigură condiţiile care îi convin personalităţii, în linişte, personalitatea îşi pierde mijloacele de acţiune, este paralizată.

Invăţaţi să vă detaşaţi, lăsând loc liber naturii voastre divine, Eului vostru superior, spunându-i: „Iată, tot ceea ce am, îţi aparţine, foloseşte-te de mine, îţi stau la dispoziţie”. Cineva se va întreba: „Dar la ce pot servi toate aceste lucruri?” Ei bine, trebuie să ştiţi că un adevărat spiritualist nu-şi pune niciodată o asemenea întrebare, căci punând-o demonstrezi că nu ai nici o fărâmă de intuiţie în privinţa adevăratei ştiinţe, adevăratei filosofii. Acela care se hotărăşte să i se dedice cu toată fiinţa sa, îi oferă principiului divin posibilitatea să lucreze, să se exprime prin intermediul său. De aceea, lisus spunea: „Tatăl meu munceşte şi eu muncesc odată cu El”. lisus putea pronunţa aceste cuvinte pentru că a oferit tot ce avea Tatălui Ceresc; I-a cedat locul în propria-i fiinţă, deci el i se putea alătura în munca pe care acesta o făcea. El mai spunea: „Tatăl meu şi cu mine Una suntem”, cuvinte ce au aceeaşi semnificaţie.

Dacă veţi ajunge să cedaţi primul loc din voi Eului superior, veţi participa deja la munca cosmică a lui Hristos, a lui Dumnezeu-însuşi. Da, este ceva misterios, o activitate ce se desfăşoară într-o altă sferă, deseori chiar fără ştirea noastră. Atunci când suntem absorbiţi de grijile zilnice, nu ştim ce face spiritul în noi. Dar, poate că într-o zi, când creierul nostru se va dezvolta suficient, veţi deveni conştienţi de această muncă a spiritului vostru în univers. Pe moment, este important să restabiliţi legătura cu el şi acest lucru ar trebui să fie singura noastră preocupare în timpul meditaţiilor: să-i calmăm pe locuitorii din noi şi, în linişte, să ne regăsim Eul superior care este Dumnezeu însuşi, în acelaşi fel în care participaţi la viaţa de familie, la viaţa socială, sau a ţării în care trăiţi, cu atât mai mult ar trebui să învăţaţi să participaţi la viaţa cosmică, în timpul rugăciunilor, a meditaţiilor, a cântecelor, ar trebui să ştiţi că puteţi participa la viaţa cosmică, dar cu condiţia să fiţi conştienţi de regulile care vă sînt date, ca să faceţi o lucrare spirituală cu ajutorul gândului.

De ce trebuie să vă imaginaţi că numai un cosmonaut sau o rachetă poate călători şi lucra în cosmos? Pământul călătoreşte, traversând Spaţiul eteric, antrenat de soare, iar noi ne găsim pe pământ ca într-o navă spaţială care-şi urmează drumul printre stele. Acest lucru ne transformă în cetăţeni cosmici capabili să participe, conştienţi, luminoşi, la viaţa universală. Este timpul să părăsim noţiunile limitate ce ne sînt transmise prin educaţie de către societate; trebuie să îmbrăţişăm concepte mai vaste, mai largi, mai măreţe: să participăm la lucrarea cosmică a luminii, conduşi de Hristos.

Dacă ne dăm osteneala să aprofundam fraza lui lisus: „Tatăl meu munceşte şi eu muncesc odată cu El”, vom vedea că ni se deschid orizonturi nelimitate, în loc să faceţi acest lucru, voi îl lăsaţi pe lisus să muncească cu Tatăl său, ocupându-vă cu tot felul de prostii sau găinării. Veţi replica: „Dar există o asemenea distanţă între lisus şi noi! El este Hristos, este perfect, în timp ce noi… doar orgoliul nostru îşi imaginează că putem face aceeaşi muncă ca a lui…” Bine, gândiţi cum vreţi, dar lisus gândeşte altfel; el spune: „Fiţi perfecţi, precum Tatăl vostru Ceresc este”, sau: „Acela care va îndeplini poruncile mele, va face aceleaşi fapte pe care le-am făcut şi eu, dar le va face cu mult mai mari”. De aceea, eu vă spun: creştinii sunt nişte leneşi. Ei îi lasă pe toţi să creadă că nu pot face singuri, din cauza umilinţei, cea mai bună lucrare adresată oamenilor; aceea de a participa la munca Domnului. Ah nu, deloc, nu este umilinţă, ci lene! Creştinii sunt mult mai aproape de mentalitatea mulţimii mediocre decât de spiritul lui Hristos şi al marilor Maeştri.

Da, asemenea lui lisus, Iniţiaţii care au conştiinţa trează participă fără încetare la lucrarea Domnului. Şi, dacă voi veţi dori să participaţi la această lucrare, vă voi oferi o nouă metodă. Rămâneţi, la început, un timp mai îndelungat nemişcaţi, şi în liniştea ce s-a instalat, începeţi să vă înălţaţi, prin gând, imaginându-vă că vă părăsiţi, încet-încet, corpul fizic, ieşind prin acea deschizătură ce se află în creştetul capului. Veţi traversa corpurile cauzal, budic, atmic şi, odată ajunşi aici, vă veţi lega cu Sufletul Universal, participând la lucrarea sa, în toate regiunile lumii, în acelaşi timp. Poate că voi nu veţi fi conştienţi de ceea ce faceţi în acele momente, dar spiritul vostru ştie foarte bine ceea ce face.” Calea Tacerii, Maestrul Omraam Aivanhov

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

%d blogeri au apreciat asta: